Mom

Azi m-au trezit mesajele de "la multi ani". Oarecum, nu simt ca urarile astea, m-ar putea include si pe mine. Mai am multe de invatat pana sa ajung sa ma consider, in adevaratul sens, femeie. Multumesc oricum tuturor pentru mesajele frumoase! They just lightened my day. Ca in fiecare an, si cu fiecare ocazie dintr-asta mai speciala, mama si-a facut si ea datoria.

Nu am fost compatibile niciodata. Nu stiu de ce sau cum, dar niciodata nu ne-am putut intelege. Oricum e o fire confuza care s-a trezit mult prea devreme ca vrea sa devina mama si sotie si rolurile astea au acaparat-o inainte sa incerce macar sa salveze cel putin unul. Inca de cand eram mici, eu si Cza, ne-am aflat la mijloc intre ea si tata. Am foarte multe amintiri in care de multe ori, rolurile se inversau in casa. Ea devenea copilul iar noi, adultele responsabile. Chestia asta s-a schimbat si mai mult cand am inceput sa crestem. Nu am simtit niciodata ca pot sa am incredere in ea, desi e femeia care mi-a dat nastere. Poate asta e lucrul care ma face o persoana rea dar stiu, in adancul sufletului meu, ca i-am dat multe sanse. Si le-a irosit pe toate, de fiecare data mai urat.

Nu o invinuiesc ca la un moment dat a decis sa plece. Probabil lucrul asta a fost cel mai bun pe care ar fi putut sa-l faca. Doua divorturi si cativa prieteni in timpul casniciei cu tata, ar fi trebuit sa-i demonstreze din timp ca nu merge; ca undeva, ea nu e menita sa ne fie mama sau sa-i fie tatei sotie. Asta a fost acum 3 ani. Inca mai incearca sa tina legatura cu noi, mai mult prin telefon. Desi ar trebui sa fiu impacata cu situatia asta, de fiecare data ma da peste cap. Nu stiu daca ea realizeaza ca lucrurile n-o sa fie niciodata la fel, niciodata normale cel putin. E un bumerang, si se intoarce mereu de unde a plecat, indiferent de orice.

Anywayz, azi, de 8 martie, i-am raspuns la mesaj fara sa-i spun ca si eu o iubesc. Stiu insa ca si-ar fi dorit sa vada lucrul asta macar scris, dar ce folos? Oricum o iubesc pentru ca indiferent de toate, e femeia care mi-a dat viata si, vorba ei "m-a purtat 9 luni", insa uneori cuvintele nu sunt de ajuns. Iar eu nu ma simt pregatita sa-i accept cuvintele si sa trec peste. Ma gandesc la ea, rar, dar o fac. Stiu ca poate regreta si ea situatia asta, dar e mult prea orgolioasa sa recunoasca ca a gresit. Azi ii doresc sa fie impacata cu deciziile pe care le-a luat, sa fie fericita si sa-si gaseasca echilibrul. In timp, totul o sa fie mai bine!

Un coleg tocmai m-a anuntat ca nu facem seminarul. Asta da inceput de saptamana!:D O sa ies totusi sa-mi platesc niste facturi si sa ma aventurez printre strainii orasului Galati.

V-am pupat!