Din ploaie

Gonim noaptea intr-un sir de lumini si culori aliniate pe marginea drumului. Curand, se izbesc de parbriz picaturi de ploaie si ganduri din trecut. Mai incet, mai repede, ca un semn de impotrivire, continuam sa mergem. Intram pe un drum pierdut, departe de minutele multe si goale. Ploaia ne insoteste discret. Pe stanga, un foisor mancat de carii ne primeste in haul care se casca. E martorul multor trecatori intarziati in puterea noptii. Asteapta parca, tacut. E frig dar nu incomod si greu, departe de plumbul lui Bacovia.

Ascunsi , ea simte aerul schimbat iar el aude marea in departari. Fumul ne consuma pe toti; se amesteca in valuri si pori, apoi se pierde printre crengi. Ne-am pierdut in iarba verde, pictata nu demult. Fara stare, alerg desculta in campul pustiu. Mii de picaturi de ploaie imi brazdeaza pielea. Se sterg miile de puncte : buze, ochi, maini, centimetri de amintiri si amprente. Ma sterg de tine. Cad in ispita trecutului ce ma coboara in bratele tale si apa ma umple constant. Ma trezesc si e frig; pe bancheta din spate unde ma intorc iar, arunc marea din mine pe cerul dureros de inalt.

In linistea umbrelor cativa caini ascund secretul copacilor batrani. Se joaca in racoarea noptii haotic. Pentru o clipa farurile se sting. Ne semnam acordul pentru o situatie stranie la care ravnim toti. In bezna, numai sunetele ne plimba imaginatia in locuri tenebroase. Pamantul rece ne scuipa incet. Dam vina pe caini si pe oboseala, pe crengile uscate si cutitele din cer. Devine infricosator. Sentimentul pe care il vanam, ne ingheata sangele in vene.

Setea de noapte si mister piere incet. Drumul inapoi acasa e mai scurt, observa ea. In urma se inchid ranile pamantului strain. Cainii se opresc inainte de semnele lumii noastre. Se retrag precum paznicii unui purgatoriu lumesc. Ma aflu la mijloc, mai confuza decat la inceput ; prea departe de consiliul gandurilor mele.

In noapte, crengile isi povestesc amintiri, eu ascult.