You and I

I never thought i could be so addicted to a song! But I am. I simply LOVE it!

*

Lotta love, M.

Restart

I am done with my graceless heart. So tonight I’m gonna cut it out and then restart. Cause I like to keep my issues strong. It’s always darkest before the dawn.

*

*

And I’m damned if I do and I’m damned if I don’t. So here’s to drinks in the dark at the end of my road. And I’m ready to suffer and I’m ready to hope. It’s a shot in the dark and right at my throat. Cause looking for heaven, for the devil in me. Looking for heaven, for the devil in me. Well what the hell, I’m gonna let it happen to me.

Best present

This year, I wasn't home on my birthday. So my lovely sister and friends prepared me the best damn present i ever received!! Today i remembered it and it made me feel so lucky!! How can I not love them? Enjoy:

spaced-out

*

can't stop listening it.

to lose

people lose their minds.

people lose their faith.

people lose their patience.

people lose people.

people lose the sense of touch,

people lose the sense of hearing through the walls,

they lose the sense of seeing underneath the flesh and bones.

people lose their conscience.

people lose their music.

people lose themselves between today and tomorrow,

they forget to smile,

they forget to love,

they forget to live.

and people lose chances.

people lose nights and days of moon and sun,

they stop breathing, stop dreaming,

stop feeling,

people lose control.

I get lost from time to time, in my mind.

I lose moments remembering how to smile, how to feel, how to love.

I get lost in the distant places of strange, unknown faces

that lose days and nights, feelings and senses,

for nothing,

forever.

sexy smoke

*

You said only a back page
Will get as read as the first page
Now you're observing the corners
And showing the first signs of aging
I'm not trying to read you anymore
Just keep on turning me through the days
Until the latest chapter unfolds

*

*

smoking is damn sexy...especially in this video

I want I need

*

When I hold you
The way you feel
I am shaking now
I know its real
Slow down I tell myself though
I want to shout it out

I want you I need you I know this is our time
This is our chance
This is our time our chance.

...

[...So, I'm getting lost in these tracks. It's better for now to keep my thoughts inside my head and my heart bouncing like a child in a playground. No words can describe me better now so..enjoy the music!]

the Pretender

I'm the voice inside your head
You refuse to hear
I'm the face that you have to face
Mirrored in your stare
I'm what's left, I'm what's right
I'm the enemy
I'm the hand that will take you down
Bring you to your knees

So who are you?

*

*

What if I say I'm not like the others?
What if I say I'm not just another one of your plays
You're the pretender
What if I say that I'll never surrender? ...

pic

H.W.

*

*

I don't care if we don't sleep at all tonight

Let's just fix this whole thing now

I swear to God we're gonna get it right

If you lay your weapon down

please

the Mingle

"Time - when pursued like a bandit - will behave like one; always remaining one country or one room ahead of you, changing its name and hair color to elude you, slipping ou the back door of the motel just as you're banging through the lobby with your newest search warrant, leaving only a burning cigarette in the ashtray to taunt you."(E.G.)

The first morning is horrible. You realize you’re no longer in the same place you used to wake up. A strange sensation of fear and loneliness covers your body like an old itchy blanket. The chills last for some minutes, while you stay numb in another bed, checking the room, looking at the walls, waiting for a noise that could wake you up from this dream.

It’s done! You’re home. Family and friends wait for you to react, to tell stories about your experience, to share with them your thoughts and wishes, to adjust in the new life you’ve just fallen. You unpack things. It takes days but you open up your suitcase and you start taking out memories one by one. I always collect small thing, receipts, tickets, crayons, flowers, things that keep alive feelings and moments, people and places. They feed my memory and they somehow help me move on.

One day you start going out with your old friends. You go to the same places that you used to go, you see sometimes the same faces on the street, you hear the same language. After a while you stop comparing things outloud. You keep it to yourself and you smile remembering. Life flows constantly in the minutes you take to get lost in yesterday.

Then you put the flag on the wall. Like pieces from a puzzle, days follow their natural course, creating the big picture. You’re no longer allowed to miss or to crave for the life that is left behind. You take the memories and the friends, the joy and the love and you move on to the future. Everyday you look at the flag thinking that your heart is split in million pieces and you know your life is forever changed…

Love, M.

dog days are over

Happiness, hit her like a train on a track
Coming towards her, stuck still no turning back
She hid around corners and she hid under beds
She killed it with kisses and from it she fled
With every bubble she sank with a drink
And washed it away down the kitchen sink

*

*

And I never wanted anything from you
Except everything you had
And what was left after that too. oh.

Happiness hit her like a bullet in the back
Struck from a great height
By someone who should know better than that
*

Love, M.

18.07.2011

"Happiness is the consequence of personal effort. You fight for it, strive for it, insist upon it, and sometimes even travel around the world looking for it. "

(Elizabeth Gilbert)

*

When the plane takes off, i always keep my eyes opened and try to catch every image, with more accuracy and attention. My heart beats so fast that i can feel it chocking me, sometimes screaming inside of me for redemption. I can see my whole life in those moments. I can feel the same goosebumps, the first kiss, the first love, the first heartbreak. Then i start to think about the moments and the people i cherish the most in life. I don't think about their faces, but about their energies, the warmth that calms the rush of my boiling blood sometimes. I think about the times i was wrong, the ones when i forgot to forget. Those times when i stood behind my own door, trapped in the walls of my thoughts, the fears and the blank moments; those empty spaces that i could've filled with something else, maybe someone else.

This time it's different. I sit in the chair thinking about these past ten months. I can feel the fear of my first flight, the pressure, the missing sickness, the need of finding myself again. My stomach gets small and i close my eyes. I can see all the beautiful people i met, the times when i was free body and soul, that freedom of being true to yourself. I can see the small room with the big window in the middle; the walls that caught us awake in the late nights talking and laughing.

I am already across the sky when i open my eyes. I have this strange urge of taking his pen and write; never stop writing while my thoughts are drowned by music. I think about these amazing people that came out to be my friends. I remember the trips, the jokes, the differences between us and the similarities. I think about the things i stole from each and everyone of them; their expressions, their smiles, their advices, their joy. I cannot describe this feeling though i want to. It's strange but it's just mine, and this helps me to be above clouds, on my seat near the window, leaving behind my second home, the place where i gave myself the chance to grow and follow my emotions.

Things happened so fast that i sometimes think it was a dream. I find myself crying, then smiling, then my whole body becomes a separate part of me that i observe and analyze, as if it was a box that keeps inside everything i treasure the most. I think about all of these things and all of these people and i wish i didn't just think. I'm trying to keep everything in mind, to grab any lost sensation, every smile and the words that used to feed me. Then i feel sad for trying so hard to do so. I realize the clock doesn't stop, that it's all in the past and i'm sitting on a chair miles away from Braga, hours away from the nights in the balcony, looking at the lonely streets.

I say to myself "everything happens for a reason" and then i smile. I remember a small talk about God, what's real and what's not, about faith and about chance. My mind just wonders to old places, teasing old feelings that pierce my body with every breath. I always think too much.

I'm coming back home. I can feel it in this plane full of strangers that i don't want to meet, see or hear, and they understand my rejection. I'm a rootless tree that cannot find place to fit or will to start again. My branches still surround Braga as my leaves get lost on the way, one by one.

"The missing" begins.

gone

*

voi reveni.

delicate

So why'd you fill my sorrow
With the words you've borrowed
From the only place that you've known
And why'd you sing Hallelujah
If it means nothing to you
Why'd you sing with me at all?

*

*

... "We are born naked, wet and hungry. Then things get worse." ...

Lotta luv, M.

Anunt

Caut fericirea, cu genunchii infipti in asfalt.

Oamenii ma privesc iscoditori iar judecatile lor ma gadila.

Daca nu ar clipi, as putea sa ma ratacesc pe cararile inguste

De pareri impartite.

Sunt dispusa sa o cumpar.

m-as multumi cu efectul slab de satisfactie invelita intr-o punga de plastic,

sau cu tutunul de idei second hand

pe care l-as fuma cu pofta doar in noptile cu luna plina.

Curiozitatea m-ar impinge sa incerc fericirea de scurta durata.

Nu-i mare filosofie!

Mi-as putea da cu imprumut jumatate de inima,

si o mana. Pe cea dreapta.

Probabil ar fi un targ rentabil, sau macar pe aproape.

Oricum n-ar rezista.

Oricum n-as rezista.

Cu genunchii departe de lama constiintei

Pe care sunt dispusa s-o ignor,

s-o las sa rugineasca, intr-un colt ferit de lumina,

sau de adevar,

caut fericirea prefacandu-ma ca inca,

ma pot multumi cu orice.

Sau nu.

liniste

Urasc linistea.

E un sentiment reciproc.

Uneori se aseaza pe scaun, in camerele unde respir,

Alteori in mine.

O urasc pentru ca ma cunoaste.

Imi stie spatiile goale,

Camerele nelocuite ale mintii in care ratacesc deseori.

Stie sa ma seduca si sa-si piarda urma,

Pe aceleasi refrene.

Linistea e cruda.

E nemiloasa si e acolo.

Acolo unde, de fapt nu e nimic.

Dar eu ma pierd in nimic si ma las atinsa de mii de maini,

Ma las rapusa de mii de voci,

Cuvinte care se ascut neincetat,

In liniste.

Ceasul nu ticaie, apa nu curge,

Vantul e mort si peretii au intepenit.

Podeaua nu scartaie,

Cheia nu se invarte in usa, lemnul e adormit,

Fierul e mort, rastignit in cuie.

Inghit vina ascultand secundele cum se consuma,

Urand linistea,

In liniste.

Diferit

*

~ Easter is not a time for groping through dusty, musty tomes or tombs to disprove spontaneous generation or even to prove life eternal. It is a day to fan the ashes of dead hope, a day to banish doubts and seek the slopes where the sun is rising, to revel in the faith which transports us out of ourselves and the dead past into the vast and inviting unknown. ~

*

*

Din nou Paste, unul diferit. Tanjesc dupa cozonacul bunicii, ouale rosii, iepurasii de ciocolata asezati pe masa cu motive pascale si de zambetul carcotas al tatei asteptand pe cineva sa ciocneasca cu el. Azi imi lipsesc anii in care ma uitam pe ascuns la filmele despre rastignirea lui Iisus cand adultii mergeau la Inviere sau cand asteptam cu jind sa ma infrupt din ce pregatea bunica. Tot azi sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am si tot ceea ce sunt!

Un Paste Fericit tuturor!

[Feliz Pascoa a todos!]

Roads

I simply love this:

Tie

Usile se inchid pe rand, una cate una.

In zadar incerc sa potrivesc cheile,

Raman inchise.

Se inched sacadat usi pe care nu pot sa le mai deschid,

Cu nimic.

De clante atarna cuvinte si fragmente,

Episoade din trecut,

Dimineti inghesuite, bucatarii cu cafea,

Suspine sau zambete, totuna.

Pe gaura cheii ma uit dupa ziua de ieri,

Dar e tarziu.

Usile tale inchise le inchid incet pe ale mele mereu deschise.

Aerul se sugruma in tocuri de usa,

In spatii ce se pierd sacadat intre usile mele si usile tale,

Care se inchid treptat,

Ce pacat.

Blanket

Emotionless the city lies
Cruel it is, it clouds my eyes
The dull the dark shades on my day
I live inside this place

I see only what I wanna see
I'll be only who I wanna be
My blanket covers me
Music is my sanctuary
Music is my blanket.

Avem timp [Octavian Paler]

"Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit."

Absolut superb.Love, M.

spring feeling

*

*

Love, M.

So fine, really fine

*

*

Closing time - every new beginning comes from some other beginning's end..

Eat.Pray.Love

Elizabeth Gilbert:

"People think a soul mate is your perfect fit, and that's what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life.

A true soul mate is probably the most important person you'll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave.

A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master..."

"Happiness is the consequence of personal effort. You fight for it, strive for it, insist upon it, and sometimes even travel around the world looking for it. You have to participate relentlessly in the manifestations of your own blessings. And once you have achieved a state of happiness, you must never become lax about maintaining it. You must make a mighty effort to keep swimming upward into that happiness forever, to stay afloat on top of it."

"When I get lonely these days, I think: So BE lonely, Liz. Learn your way around loneliness. Make a map of it. Sit with it, for once in your life. Welcome to the human experience. But never again use another person's body or emotions as a scratching post for your own unfulfilled yearnings."

"I think I deserve something beautiful."

"There is so much about my fate that I cannot control, but other things do fall under the jurisdiction. I can decide how I spend my time, whom I interact with, whom I share my body and life and money and energy with. I can select what I can read and eat and study. I can choose how I'm going to regard unfortunate circumstances in my life-whether I will see them as curses or opportunities. I can choose my words and the tone of voice in which I speak to others. And most of all, I can choose my thoughts."

"Operation Self-Esteem--Day Fucking One."

"The only thing more unthinkable than leaving was staying; the only thing more impossible than staying was leaving."

"If I love you, I will carry for you all your pain, I will assume for you all your debts (in every definition of the word), I will protect you from your own insecurity, I will protect upon you all sorts of good qualities that you have never actually cultivated in yourself and I will buy Christmas presents for your entire family. I will give you the sun and the rain, and if they are not available, I will give you a sun check and a rain check. I will give you all this and more, until I get so exhausted and depleted that the only way I can recover my energy is by becoming infatuated with someone else."

Just...beautiful!

Love, M.

Satellite heart

Im, A Satellite Heart

*

*

But I'll Be True To You
No Matter What You Do, Yeah I'll Be True To You.

Zic

De cand cu dezastrul din Japonia, citesc aproape zilnic orice stire despre ce urmeaza sa se intample in lume. Evident, ziarele exagereaza. S-a ajuns la asa o sete de audienta si de bani in primul rand, incat unii sunt in stare sa minta cu nerusinare, chiar daca minciunile lor alimenteaza fricile multor cititori. Si totusi, stau si ma gandesc ca lumea e intr-o decadenta continua pe care nu putem si nici nu avem cum s-o cosmetizam.

E trist cum calamitati trezesc populatii intregi, fara s-o trezeasca de fapt. Pentru ca desi cu totii aratam compasiune sau empatie, nimeni nu poate pricepe ce e in sufletul unui om care a pierdut tot si a ramas doar cu o frica de neinteles, cu lipsa persoanelor dragi, lipsa celor construite poate cu greu intr-o viata de om. Suntem prea mici sa intelegem disperarea altora pentru ca fiecare din noi are drama lui existentiala. Fiecare din noi simte ca i se intampla cele mai grele lucruri, cele mai nedrepte, ca e neinteles si singur. Si eu simt asta de multe ori.

Azi imi dau seama ca, de fapt, drama mea existentiala nu exista. Nu am realizat suficient de multe lucruri, nu am construit destule, nu am cunoscut destui oameni, nu am crezut indeajuns in ceea ce conteaza. In toata criza asta de idei si emotii imi dau seama ca propria-mi decadenta e indusa de fiecare zi in care alunec pe intuneric, fara sa urmez vreun drum, fara sa-mi asum riscuri, fara sa ma desprind de frici, incertitudini. Oamenii care stau langa mine ma ajuta sa vad asta mai mult ca oricand.

Luv, M.

Beautiful lie

Am auzit melodia asta prima oara cand am ajuns in Portugalia.

Aseara am auzit-o iar.

*

Yesterday, today, tomorrow
Fade away like frozen photographs.
Remember, forget
The stakes, the ways you take,
The ways you make the moments pass.
For every regret,
I tell a beautiful lie.
And I would die if you find out.
I tell a beautiful lie every time that I
did not open up my mouth.
All the same, it’s a game,
it’s a play, it’s a war,
it’s a shame that we’re always fighting for.
I don’t mean to cast no blame,
I don’t intend to pretend, I could, never loved you more.
But in the blink of an eye, everything you ever knew can change
And it’s a beautiful lie if you think everything will always stay the same

Babe.
My babe.
You got a secret – it’s starting to show.
My babe.
Sweet babe.
How long can you keep it?
How far would you go?
You tell a beautiful lie.
And it’s going to, it’s going to drive you crazy.

Gravity

" I am responsible for everything except for my very responsability, for I am not the foundation of my being. Therefore everything takes place as if I were compelled to be responsible. I am abandoned in the world...in the sense that I find myself suddenly alone and without help, engaged in a world for which I bear the whole responsability without being able, whatever I do, to tear myself away from this responsability for an instant."

[Jean-Paul Sartre]

Hey

"I love you. I know, but it scares the hell out of me."

3/11/2011

Ma intorc ca un bumerang

si calc pe nisipuri miscatoare

care inghit pasi si ochi si buze

cu o foame de nestapanit.

Ma intorc sa imprastii cenusa

pe un pamant sec si strain

care nu ma mai primeste ca altadata,

senina si cruda.

Sunt iar bolnava si ma intorc

in spatii care nu mi-au lipsit,

ma cuprind senzatii care se aseaza fortat in trup,

stimuli care il consuma.

Ma intorc.

La naiba!

Atat.

the inspiration

[Please watch also part 1, 2 and 3.]

*

*

I love this woman!

Afterglow

Am obosit. Duc un razboi pe care nu pot sa-l explic. E razboiul meu si atat.

Nu-mi mai incap cutitele in gura, nu pot sa le mestec.

E atata liniste in jur incat mi-e greu sa ma aud gandind.

Am obosit.

Bathed in blue, the walls of my memory divide the thorns from the roses
It's you who is closest...

Orgolii

Azi e mai frumos decat ieri. E sfidator. Trebuie sa ma trezesc, sa ma prefac ca o sa intarzii. Asta ma motiveaza sa arunc repede cateva haine pe mine. Intr-una din zilele astea trebuie sa le schimb. Nu se mai potrivesc. Ies in strada si astept sa ma pierd in multime. Evident, nu-mi pasa ce faci, cum esti, cu cine. Vine masina, ma asez pe unul din locuri, la geam, sa ma distrag din ganduri. La naiba cu melodia lor si radioul de doi lei ! Pacat ca suna bine, stiu foarte bine ce inseamna si de unde s-o adun. E pe jos, acolo unde stau si hainele de care m-am plictisit, si zilele peste care calc, evident, cu indiferenta.

Sunt ranit. Orgoliul e ranit, dar e ascuns bine. Oamenii nu trebuie sa vada asta ci indiferenta. E stupid nu? Stiu. Oricum, afara e frumos si eu merg cu 10 oameni care ma vad indiferent si tacut, privind pe geam. La naiba cu melodia lor! O s-o postez pe Facebook. De ce? Pai pentru ca pot! Si pentru ca nu-mi pasa. Exact de asta.

Stupid.

[no][ordinary][love]

*

"He had a word, too. Love, he called it. But i had been used to words for a long time. I knew that word was like the others: just a shape to fill a lack; that when the right time came, you wouldn't need a word for that anymore than for pride or fear."

(William Faulkner)

Energii

Am tendinta de a exagera. Stiu asta. Mai stiu si ca am pierdut multe lucruri din impulsivitate, nervi gratuiti, energii negative sau pur si simplu, fara sa pun prea mult pret pe logica atunci cand trebuia. Tata imi spune mereu ca, daca as fi fost barbat, caracterul meu dificil ar fi fost probabil un atuu care mi-ar fi deschis multe usi insa, ca femeie, urmeaza sa pierd multe lucruri sau sa realizez ca nu pot sa fac mereu lumea sa danseze dupa cum cant. Stiu asta, asa cum toti dependentii sunt la un moment dat constienti de starile in care se aduc cu incetinitorul. Unii din ei insa se vindeca, eu nu.

Zilele astea am simtit o umbra de energie ciudata la tot pasul. M-am tot electrocutat de oameni, lucruri, am visat aiurea, am simtit nevoia sa tip, sa ma manifest deloc elegant, sa ma salbaticesc. Mai mult decat oricand am simtit ca sunt in centrul atentiei fara sa-mi doresc asta; ca lumea asteapta reactii din partea mea, indicii despre starea de spirit care i-a scos din sarite pe unii, mai ales pe el. Nu cred ca e ceva de zis sau de explicat. Asta sunt, cu sau fara energii, ciudata si neinteleasa sau dimpotriva, mai obisnuita decat ma pot accepta.

Love, M.

[...]

It was in the darkest of my days
When you took my sorrow and you took my pain
And buried them away, you buried them away

*

*

But like everything I've ever known
You'll disappear someday
So I'll spend my whole life hiding my heart away

24/02/11

Trebuie sa-ti infasori inima intr-un ambalaj pe care sa-l uiti impachetat.

Trebuie sa treaca ore, zile, ani, ochi si maini straine peste coastele moi.

Trebuie s-o lasi singura sa cunoasca distanta, sa simta lipsa,

Sa se schimonoseasca in toate felurile ca un copil rasfatat, si sa invete.

*

Trebuie sa ai rabdare cu noptile in care simti ca nu existi,

Atunci cand mainile se lungesc si ochii se deschid larg si gura tanjeste dupa alte cuvinte.

In noptile acelea sangele se varsa inundand tot, clocotind.

Trebuie sa-l lasi sa curga in trupul in care dormi, flamand de viata.

*

Trebuie sa ma conving ca nu esti bun, sa ma conving ca nu sunt buna,

Si sa te oblig sa pleci fara sa te intorci dupa bucati din inima deja impachetata.

Trebuie sa imi inchid obloanele si sa imi ascut cuvintele, sa le fac sa doara,

sa ramana acolo in fiecare ceas si sa traseze distante intre noi.

*

Trebuie sa uiti si sa zambesti, dar sa respiri inca, prins in ambalaj.

Trebuie sa te intorci de fiecare data mai cald si mai luminos, mai uman decat mine,

sa te asezi la locul tau in care nu-ti fac loc,

si sa ma obligi in fiecare zi, sa te port cu mine, sa ma contrazic.

*

Trebuie.

Esposende

[ ... Azi am fost la ocean. Un milion de senzatii. Baietii au facut surfing iar eu si O. ne-am desfatat cu soare. Mai mult decat perfect! ... ]

2/14/2011

... Perfect! ...

Abandon

“Te iubesc!”, ii zicea plecand.

Se gandea la prima data cand s-au vazut: ce purta, cum mergea, cum rostea timid cuvintele si-si ascundea privirea. Apoi se izbea de asfaltul pe care il calca sacadat. Plecase prea repede poate? Ar fi trebuit sa priveasca inapoi? Ar mai fi fost acolo, stand in acelasi loc, privind in gol? Si daca ar fi fost ce-ar fi putut sa faca? Cuvintele deja scobeau indoieli si rani. Creierul si inima se luptau sa inteleaga, sa accepte, sa reziste asediului de sabii ce cadeau nemarginit.

Era frig. Ce naiba se intampla ? Ieri se jucau in zapada nepasatori, ca si cum ar fi fost prima iarna impreuna. Ca si cum n-ar fi nins niciodata atat de frumos, atat de des, si n-ar fi fost niciodata mai perfect locul in care se rotogoleau unindu-si nasurile inghetate, buzele crapate si apoi ochii intr-o singura privire.

Ieri simtea iubirea ca un glonte ce-i gaurea stomacul cu incetinitorul, lasand in urma lui pace si delir, lumina care se intindea in vasele de sange. Iubirea semana cu o moarte lenta a tot ceea ce fusese rau in trecut, ca o curatenie de primavara cand respiri usurat, cu plamanii stersi de praf. Asta era iubirea lor pe care o purtau pe strazile cunoscute si necunoscute, in fata strainilor care nu intelegeau cum poti sa traiesti cu o jumatate de inima. Si ei zambeau tinandu-se de mana, apartinand unul altuia, sau crezand ca apartin unul altuia, sfidand timpul, anotimpul, trecatorii.

Isi amintea chipul de acum 5 minute; ochii pierduti cu gene dese, buzele care se miscau lent, tremurand. Trasaturile se schimbau cu fiecare cuvant care parca nu-i apartinea, care se forta sa vada lumina zilei si varsa liniste intre ei. Glontul se intorcea. Acum scobea in sens invers, in cavitati cicatrizate, vindecate demult. Aspira lumina din vene lasandu-le seci, seci ca pieptul din care bucati din alta inima se scuipau incet in pieptul celuilalt.

Obisnuiau sa se plimbe seara departe de toti si de toate. Fugeau de oras, de chipuri cunoscute.Niciun om care trecea acum, pe strada, nu parea cunoscut. Vocile se aprindeau acoperind melodia pe care bausera prima cafea, apoi pe cea pe care o ascultau in masina, sau pe cea din prima noapte. Cand iubesti, fiecare melodie inseamna ceva nu pentru ca marcheaza un anume moment ci pentru ca pastreaza senzatiile din acel moment, sclipirea, coltul gurii, incheietura mainii, mirosul de pin, farfuriile imprastiate sau hainele de pe jos.

Sunetele se schimbau. Unde pleca? Unde se incapatana sa se ascunda departe de cuib, departe de trupul care ocupa jumatate din singurul pat pe care il impartise vreodata? Fara niciun aviz dragostea lua tot. Asista la un partaj de amintiri si sentimente care se inghesuiau sa loveasca, sa produca confuzii, furie, teama, regrete, dispret. Era iar frig si iarna deasupra si sub talpi si poate, in sensul opus, acelasi glont scobea in trupul celalalt, lasandu-l la fel de sec, la fel de bolnav, la fel de singur.

Inainte sa iubim, dragostea isi face loc singura in spatii pe care nu le cunosteam; se instaleaza comod in stomac, apoi in gand si atunci cand se cuibareste in inima, iubim cu gura si cu trupul. Atunci “te iubesc” devine, mai presus de consoane si vocale, sunetul vocii pe care vrei s-o auzi mereu, respiratia pe care vrei s-o imparti mereu cu alta, mana care isi gaseste loc perfect in alta mana, in fiecare zi, in fiecare noapte.

Acum “te iubesc” inchidea cercul de momente si trairi care cereau vinovati. Acest ultim “te iubesc” respingea vocea care obisnuia sa trezeasca un intreg circuit, respiratia straina sau mana care se intindea sa-si primeasca loc. “Te iubesc” lasa indoiala, vinovatia, instrainarea. Printre consoane si vocale lasa amintirile sa se intoarca, sa loveasca, sa consume zilnic spatii care ramaneau vesnic deschise.

Era tarziu si frig si oamenii priveau fara sa vada mainile cum tremurau in buzunare, fara sa asculte cum se desprindeau talpile de pe asfaltul inghetat, sau cum trupul pleca cu mintea si sufletul mutilate. Era noaptea in care, inca o data dragostea lua tot. Trupul ratacea in frig confuz si singur, maturand moloz, mestecand cuvinte si vise, dorinte apuse brusc, inchizand obloanele unei inimi care isi jura inca o data ca nu va mai face niciodata loc unei alteia.

just love it

Insomnie

Cateva picaturi de apa matura geamul.

Ma sting in camera pe care o detest din fiecare colt in care m-as afla.

Cuvintele ma mananca pe dinauntru, inca o data si inca o data.

Dimineata, prin draperii vad viata.

E acolo la aceeasi ora, asteapta sa o vad, sa o invidiez, sa o caut.

Bucati de hartie stau imprastiate pe jos, intoarse invers, ieri.

Am uitat in ce zi suntem. Nu prea-mi pasa.

Mi-e cald si mi-e frig in acelasi timp, in patul dezordonat.

Probabil multi altii au asteptat dimineti in patul asta; multi au dormit, altii au iubit.

Cativa au tanjit la un sfarsit de zi printre cearceafuri;

Altii s-au luptat cu ei insisi.

Membrele se lungesc cand dormim. Creierul lucreaza neincetat.

In laboratrul de ganduri, noptile framanta amintiri si senzatii netraite inca.

Atunci imi descalt picioarele obosite si alerg pe un tarm vesnic alb, cu nisip fin.

Atunci gasesc noi cuvinte prin care sa lovesc, pe care le uit mai apoi.

Atunci uit sa dorm si atat.

In patul strain, cu cearceafurile mototolite si perne asimetrice, uit sa dorm.

Noaptea incepe cand trupul cade rapus. Apoi gandurile se trezesc.

E un cutit cu doua taisuri de care ma apuc fara sa invat sa simt durerea, fara sa reactionez.

Ma lovesc singura de peretii pe care-i ridic singura in jurul meu,

Si uit sa dorm.

...

De ce nu reactionez in niciun fel?

Am convingerea ca undeva, adanc strans sub coaste, ceasul pe care inca nu pot sa-l inteleg, ma poarta pe drumul cel bun. Asteapta sa ma contrazic constant, sa ma impotrivesc zilnic si apoi s-o iau de la capat.

Nu reactionez pentru ca sunt mai departe decat as fi crezut vreodata ca pot ajunge, din starea de demolare ingenua pe care obisnuiam sa mi-o induc. Peretii care se rasturnau peste firea naiva lasand sa curga valuri de caramizi si praf ma sufocau. Pe intuneric, cu gandul bajbaind emotii artificiale, iarna obisnuia sa ma consume. Acum nu mai reactionez.

Refuz.

fast fwd

Absentez. Stiu. Zilele astea incerc atat de mult sa-mi fac fata incat mi-e imposibil sa ma "descos". E una din perioadele in care cuvintele nu sunt de ajuns. Nu sunt de partea mea, si e mai bine sa fie asa. Cat valoreaza de fapt cuvintele cand sub piele cad pereti care te sugruma incet?

It's not about the words you say, but those you don't.

M.

Bloodstream

The spaces in between
Two minds and all the places they have been

*

*

Words can be like knives ...They can cut you open
And the silence surrounds you, and hunts you
I think I might’ve inhale you
I could feel you behind my eyes
You gotten into my bloodstream
I could feel you floating in me ...

gOod nOise

Ipocrizie

sau Distanţa dintre tine şi tine însuţi.

Oriunde m-as duce, la tot pasul dau de un soi de oameni pe care il detest din ce in ce mai tare. Am ajuns sa cred chiar, ca mi-as putea face un rost din dispretul profund pe care il simt fata de toti acei oameni falsi, josnici, oamenii aia mici care se cred mari si tari, cei care vaneaza titluri si pozitii doar pentru a parea mai importanti decat sunt. As putea sa critic incontinuu exemple de caricaturi de care ma lovesc aproape in fiecare zi, sau pe care oricat de mult as incerca sa le evit, nu reusesc.

As vrea sa inteleg categoria asta de oameni. Sa stiu exact cand anume incep ei sa-si construiasca personalitati diferite, multiple, cu care sa pacaleasca, sa imbrobodeasca, sa minta cu nerusinare pentru a-si atinge scopuri. Cu siguranta toata minciuna asta pleaca din copilarie. Copii aia frustrati care si-au luat mingi de fotbal in cap sau care obisnuiau sa se joace singuri in casa din pricina unei personalitati mai mult sau mai putin respingatoare, au crescut si si-au dat seama peste noapte ca sunt inadaptati. Probabil atunci incepe transformarea, cand individul se trezeste frustrat, intre 4 pereti, fara un punct de vedere personal, fara curajul de a-si spune parerea, fara urma de originalitate sau control asupra propriei fiinte. Si incepe sa-si confectioneze masti.

Invatam de mici ca, pentru a ajunge acolo unde ne dorim trebuie sa fim muncitori, sa fim perseverenti si sa credem in visele noastre. Aflam apoi, ca “scopul scuza mijloacele”. Uite de asta unii uita prima parte si alearga cu inversunare spre idealuri, cu alte fete. Mint, inseala, vorbesc pe la spate, incurca lumea, o strica si o sfarsesc.

Pana sa-ti dai seama, te trezesti inconjurat de personaje pe care nu stii daca sa le suporti sau sa le sufoci. Eu una am tendinte de violenta desavarsita fata de oamenii ipocriti, mincinosi, fatarnici. Nu-i inteleg si n-am sa inteleg niciodata cum cineva poate sa rada cu toti dintii, stricand in acelasi timp valori. Nu-i inteleg nici pe aia care calca pe cadavre sa ajunga undeva, mincinosii care rad la glume proaste doar pentru un salariu mai bun, femeile care mimeaza prietenii doar pentru a insela si trada increderea celuilalt, oameni care mesteca cuvinte in care nu cred, care fac lucruri in care nu cred, care alearga neincetat dupa ceva necunoscut, care n-o sa-i satisfaca in veci, pentru ca sunt prea mici si prea ingusti.

Zilnic vad ipocriti. Ii recunosc dupa mers, dupa port, chiar si dupa cuvinte sau vorba. Ii detest. Ii detest enorm si mi-e mila de ei. In fond, sunt oameni fara substanta, oameni care imita, care fura din alte personalitati fara sa fie in stare sa-si construiasca una a lor, proprie, pe care s-o urmeze. Sunt oameni care fura visele altor oameni, aia care din lipsa de inspiratie se agata de corpuri gazda pe care le folosesc pana cand isi schimba directia. E trist dar adevarat. Si in fiecare zi imi zic ca nu evreii au meritat holocaustu’. Ipocritii strica tara. Ipocritii fura din valori. Ipocritii mananca timp din evolutia care parca s-a oprit. Detest ipocritii. Ii detest pana’n fiecare varf de par, in fiecare zi, in orice moment. Mi-e mila de ei dar mi-e mai mila de generatiile ce urmeaza.

Ipocrizia este un viciu privilegiat, care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură în pace de o impunitate suverană. (Moliere) Asta spune cam tot.

M.

Tacut (la trecut)

[timpuri pentru spirit, si nu pentru trup...beautiful!]

Lumina mea, ingroapa-te cu mine

La primavara poate incoltim

Si ne dam iarasi marilor multimi

Lumina mea, altfel nu va fi bine

Ochii mi s-au marit de-atat amurg

Si sufletul, la fel, de-atata noapte

Sa fim dintre acei ce stiu sa rabde

Cum norii trec si raurile curg

Nu orice ingropare este moarte

Pana la brau si mult mai sus de brau

Lumina mea, de vom pleca departe

Cum trece-un nor, cum curge cate-un rau

Noi ne vom ingropa in cate-o carte

Tacut ca doua boabe mari de grau

Noi ne vom ingropa in cate-o carte

Tacut ca doua boabe mari de grau

Versuri: Adrian Paunescu

Mattafix

- Cool Down The Pace -

i was feelin' tipsy, the moon was bright...

- Angel On My Shoulder -

You cannot be certain,
you cannot be sure.
all those times that I took for granted left me wanting more...

- Living Darfur -

Sooner or later we must try ... living!

Never Let Me Go

Zilele trecute am vazut filmul asta. M-a emotionat, recunosc. Imi plac povestile diferite, care nu urmaresc acelasi tipar clasic, de dragoste cu nabadai si fluturasi, drame neimpartasite apoi cer senin si happy end. Sunt insa intr-o continua contrazicere cu sentimentele pe care mi le-a trezit "Never let me go". Nu mai cred in dragoste, sau cel putin nu in "dragostea" de azi, poate de aceea si scepticismul crud, insa am vrut sa cred in dragostea lor de oameni incompleti, rupti de viata clasica, guvernati de alte principii... Am incercat macar. Mai jos am selectat doua citate:

"What can we ever gain in forever looking back and blaming ourselves if our lives have not turned out quite as we might have wished? The hard reality is, surely, that for the likes of you and I, there is little choice other than to leave our fate, ultimately, in the hands of those great gentlemen at the hub of this world who employ our services. What is the point in worrying oneself too much about what one could or could not have done to control the course one’s life took? Surely it is enough that the likes of you and I at least try to make our small contribution count for something true and worthy. And if some of us are prepared to sacrifice much in life in order to pursue such aspirations, surely that is in itself, whatever the outcome, cause for pride and contentment."

"Maybe from as early as when you're five or six, there's been a whisper going at the back of your head, saying: “One day, maybe not so long from now, you'll get to know how it feels.” So you're waiting, even if you don't quite know it, waiting for the moment when you realise that you really are different to them; that there are people out there, like Madame, who don't hate you or wish you any harm, but who nevertheless shudder at the very thought of you–of how you were brought into this world and why–and who dread the idea of your hand brushing against theirs. The first time you glimpse yourself through the eyes of a person like that, it's a cold moment. It's like walking past a mirror you've walked past every day of your life, and suddenly it shows you something else, something troubling and strange."

Sincer, cred ca dragostea se intampla undeva departe. Departe poate de sufletul meu si al tau. Departe de incertitudine si ura, invidie si pragmatism; departe de pasi gresiti pe strazi laturalnice, si ochi carcotasi care asteapta sa cazi. Dragostea e poate in afara noastra, deasupra noastra, mai presus de cuvinte, de imagini, de tot ceea ce omul construieste zilnic pentru ca mai apoi, sa distruga intr-o clipa. Dragostea traieste ascuns, confuz, intr-un univers paralel, departe de tot ceea ce am crezut vreodata ca stim sau ca simtim. Dragostea exista dar nu aici, nu acum. Pentru ca, sa iubesti nu inseamna sa spui "te iubesc", asa cum sa traiesti nu inseamna sa respiri. Suntem inca departe de dragoste, dar ne multumim cu cuvinte si gesturi, minciuni care ne leaga pana ne despart. Apoi incep alte iubiri, cu aceleasi cuvinte, aceleasi gesturi poate, dar chipuri noi, inlocuiri pe care le plimbam in locuri vechi, in care se consuma dragostea.

Voi inchide cu o alta replica din film : "The problem, as I see it, is that you've been told and not told. You've been told, but none of you really understand, and I dare say, some people are quite happy to leave it that way."

M.

Brand new

*

E inceput de 2011, luna mea. E un ianuarie cu tricou si geamuri larg deschise, intr-un campus aglomerat si plin de viata. Mi-e greu sa ma gandesc la anul trecut, dar vreau sa-l disec si sa-l inchid.

Intotdeauna mi-am dorit sa locuiesc singura. Gandul ca ajungi acasa obosit, sictirit, si arunci cheile pe o masuta, cufundandu-te lacom intr-o canapea, care e a ta, imi inspira multa libertate, siguranta si chiar implinire. Inca nu am canapeaua mea, dar de cand sunt plecata de acasa, ma simt mai libera ca oricand. Poate pentru ca locuiesc intr-un cartier de tineri ca si mine, fara vecina de la 2 care sa bata in calorifer sau vecinul de la 3 care urmareste orice pas de dupa perdea. Vecinii mei sunt tineri si nebuni, sunt diferiti si frumosi, si in fiecare dimineata ma trezesc gandindu-ma la perioada pe care o traversez, insa mai ales la linistea pe care mi-o da.

Am tanjit mereu dupa liniste si echilibru, un echilibru pe care l-am pierdut, sau pe care nu l-am avut poate niciodata pana la capat. Anul trecut am cazut si m-am adunat bucata cu bucata. Am invatat sa nu cred in povesti, ca dragostea nu e suficienta, nici macar atunci cand crezi ca ai atins-o. Mi-am pierdut increderea in oameni, in cuvinte, in tot ceea ce stiam ca exista. Si m-am oprit. Cateva luni am trait o viata diferita, in afara mea, departe de progresele pe care le facusem. Dar niciun om nu te va putea rani indeajuns, nu mai mult decat o poti face de unul singur. Pentru ca nu oamenii te ranesc ci faptele lor, cuvintele lor, imaginea pe care ti-o creezi despre ei, refuzand-o pe cea reala, mintindu-te singur. Oamenii sunt acolo sa te treaca de la un nivel la altul, sa-ti demonstreze ca niciodata nu poti fi sigur de nimic, ca trebuie sa pierzi ca sa castigi mai mult, sa cunosti mai mult, sa traiesti diferit.

A fost un an bun pentru ca oamenii din jurul meu m-au protejat de mine insami. M-au tinut departe de draperii trase, de nopti nesfarsite, de ura si regrete, cu cafea, zambete, iesiri si muzica si sfaturi bune. A fost un an minunat pentru ca am invatat sa iert. Si asta inseamna sa fii cu adevarat impacat cu tine si pregatit pentru altceva. A fost un an excelent pentru ca mi-am revenit, si imi revin in fiecare zi, cunoscand oameni, cunoscandu-ma pe mine, provocandu-ma sa ating echilibrul pe care mi-l doresc. Sunt singura, departe de toti cei pe care-i iubesc, dar imi sunt de ajuns. Cine suntem noi sa ne impotrivim sortii, cand zilele sunt aliniate cu un scop?

Lotta love, M.