[14.03.2012]
In general sunt o persoana franca. Imi place sa spun ceea ce gandesc si sa fac ceea
ce spun. Secretul unei vieti de succes, sau mai bine zis, reteta unei vieti
protejate de stress ar putea in linii mari sa cuprinda sinceritatea, respectul
si pasiunea de a face lucrurile bine, pana la capat. E o parere proprie,
bineinteles, dar ma gandesc uneori ca cele trei elemente enumerate mai sus, ar
face din noi oameni mai buni si mai sanatosi daca nu fizic, macar psihic.
Nu e greu sa
constientizez ca cetatean al tarii in care ma aflu, ca viata se invarte haotic
intre convingeri si pareri distorsionate despre oricine si orice. Cu totii
simtim nevoia de afirmare, toti suntem condusi de nevoia de a fi ascultati,
intelesi si sprijiniti in demersul de a ne construi o cariera sau un tel in
viata.
E o Romanie
dezbinata, in care nimeni nu reuseste sa gaseasca vinovati, pentru ca, de fapt,
vina o purtam cu totii. Nu vreau sa intru in polemici politice sau discutii
analitice despre ce nu merge bine in tara sau de ce. Vreau sa ajung la miezul
problemei in societatea de consum, care se consuma din cel mai mic unghi, catre
cel mai mare, indiferent de clasa sociala, de valori sau principii.
Niciodata nu am
fost patriota, si niciodata nu am sa fiu. Patriotismul inseamna sa traiesti si
sa intelegi istoria tarii, sa accepti si sa nutresti sentimente de devotament
catre regimul care ar trebui sa te protejeze ca cetatean si sa lucreze in
folosul tau pentru ca generatiile viitoare sa fie capabile la randul lor, sa
duca mai departe averea fizica si mai ales spirituala a tarii in care traim. Nu
ma simt patriota pentru ca radacinile mele nu-si au loc intr-un pamant
infertil. Nu ma simt patriota pentru ca vocea poporului trece printr-un filtru
ales de cei care vor sa auda numai ce le convine. Nu ma simt patriota pentru
ca viitorul nu seamana cu un loc in care natiunea isi sufleca manecile pentru
acelasi mesaj, pentru aceleasi drepturi si pentru acelasi adevar.
Nu ma simt
patriota pentru ca exemplele care ne reprezinta ca popor sunt consumatori
falsi de cultura. Sunt cei care ridica steagul Romaniei in aer pentru a-l face
si mai vulnerabil, pentru a-l compromite si pentru a-l arunca in ploaia de
prejudecati care ne limiteaza.
In dictionar,
“snobismul” e explicat simplu ca actiunea de a adopta fara discernamant sau
convingeri personale un stil/un lucru/o situatie, doar pentru ca e la moda sau
pentru ca anumite persoane il adopta. Eu as merge mai departe spunand ca
snobismul imi pare a fi o boala, un handicap psihologic ce il impiedica pe
individ sa aleaga singur, sa gandeasca si sa cantareasca lucrurile personal,
fara a fi influentat de niciun fel de stimul.
Recunosti usor un
snob. E cel care nu da 2 lei pe o apa pentru ca i se pare prea ieftin,
sau cea care prefera o geanta de 1000 de euro desi e o bucata de material pe
care o va purta de doua ori si in care uneori nu-i incape nici ultimul model de
iPhone. E tipul de om care indura o saptamana asidua pentru 10minute de glorie
intr-un club, atunci cand comanda cea mai scumpa bautura sau cel care prefera
sa-si faca o tunsoare care nu-l avantajeaza doar pentru ca e la moda. Sunt
oamenii pe care ii compatimesc si pe care nu-i inteleg. Dar sunt multi si insista in necunostinta lor sa
epateze cu orice ocazie si sa “straluceasca” artificial, pentru cateva clipe de
satisfactie.
Citeam undeva ca
“nu e atat de important ceea ce nu stiu oamenii, cat este de important ceea ce
stiu atat de bine si nu este adevarat.” E un citat potrivit pentru aceasta categorie
de oameni. E potrivit pentru ca subliniaza perfect labilitatea, spiritul de
turma, incapacitatea de a lua decizii proprii, fara constrangeri de orice fel
si lipsa de curaj si incredere pe care unii o inlocuiesc cu obiecte care
vorbesc in numele lor.
Poate ca nu m-ar
deranja atat de mult snobismul, daca s-ar limita la trenduri sau la stiluri de
viata, situatii pe care le-as putea evita sau ignora in cel mai acut caz si pe
care le-as putea incadra intr-un tipar de “asa nu”. Insa am ajuns la un nivel
la care snobismul e o arma pentru ca arunca puterea in mainile gresite. Ma
refer aici la snobismul intelectual, sau mai exact la toti acei intelectuali
de/pe hartie, acei consumatori falsi de cultura care se afla in pozitii inalte
si care, in abuzul lor de putere, ofera imaginea distorsionata a unei societati
culte.
In Romania
democratica, intelectualii sunt pusi sub semnul intrebarii atunci cand
facultatile scot pe banda rulanta diplome si certificari, dovezi de inteligenta
si competente care nu de putine ori sunt nejustificate in fata unor situatii
penibile care pun la incercare o cultura generala medie. Acesti snobi sunt
condusi de idei si valori in care nu cred si pe care nu le inteleg, dar pe care
le raspandesc cu aceeasi valtoare ca cel care le emite. Aceste marionete ajung
sa citeasca diferite carti pentru ca altora li se par interesante, sau sa
asculte o muzica pe care nu o agreaza doar pentru a-si atinge diferite scopuri.
Snobii acestia
intelectuali se mint ca apartin unei categorii la care aspira fara s-o
cerceteze si s-o disece, fara s-o inteleaga si s-o adopte benevol, sunt cei
care vaneaza titluri si pozitii, admiratie si respect fara sa aiba imaginea de
ansamblu a valorilor pe care le strica.
Intr-o astfel de
Romanie vulnerabila si confuza e probabil firesc sa ne invartim in cerc. Suntem
condusi de snobi intelectuali, sclavi ai ideilor fara forma si fara fond,
marionete care se mint ca diplomele sau listele de carti citite pe nemestecate,
ii fac intelectuali.
Nu sunt patriota
si nici nu pot sa fiu intr-un sistem care naste zi de zi oameni avizi de
putere, pseudo-intelectuali, snobi care inteleg gresit valorile si care
incurajeaza un individualism ce dezbina orice incercare de a fi o natiune.
Marusia.
