“Ca sa traiesti va trebui sa te omor”, mi-ai zis.
"Voi fi nevoit sa smulg din tine viata pe care o stiai, si in care existai fictiv, ca un personaj creat cu atentie pentru un anume rol. Va fi greu dar trebuie sa inec departe de tine nevoia de alti oameni. Trebuie sa sufoc teama, sa tai orgoliul de la radacini, pe el si tot raul care se ascunde sfios in camerele fiintei tale, cele mai intunecate, de care nici macar tu nu stii.
Va trebui sa te leg, pentru ca la un moment dat nu ai sa ma mai vrei, nu ai sa ma mai recunosti, nu ai sa ma mai gasesti in noua viata.
Am sa-ti leg fricile si toate gandurile negre care te tin pe loc, strans, cu o funie groasa, pe care sa n-o poti rupe si am sa-ti inchid toate scenariile in sertare mari, intunecoase, unde sa se dizolve incet dar sigur.
Cand am sa termin cu tine, ai sa ma urasti poate. Cu siguranta eu o sa ma urasc. Poate o sa ma grabesc si din neatentie o sa scot din tine pana am sa te las goala de tot ceea ce iubesc cel mai mult la tine. Sau poate, dimpotriva, o sa fii mai perfecta decat o sa fiu eu vreodata, si o sa traiesc cu complexul asta toata viata; toata viata noastra noua.
Dar am s-o fac, pentru ca vreau sa traiesti."
M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu