Where words fail, music speaks.

*

" We dance for laughter, we dance for tears. We dance for madness, we dance for fears. We dance for hopes, we dance for screams. We are the dancers, we create the dreams."

" When people hear good music, it makes them homesick for something they never had, and never will have."

"If a man does not keep pace with his companions, perhaps it is because he hears a different drummer. Let him step to the music which he hears, however measured or far away."

" Most people live and die with their music still unplayed. They never dare to try."

"When i hear music, I fear no danger. I am invulnerable. I see no foe. I am related to the earliest times, and to the latest."

"I smoke and I drink and every time i blink, I have a tiny dream. But as bad as I am, I'm proud of the fact that I'm worse than i seem."

Proud Mary

InExplicabil

[ Alergi ore in sir, uneori zile, poate luni intregi de cautari fara sa cauti, pana te opresti sa-ti numeri pasii, destinatii de unica folosinta pierdute intre azi si ieri. Alergi nestingherit crezand ca toti nu vad desi ai vrea sa te arate cu degetul, sa te observe incercand, sa te admire, sa te judece constructiv pana cand traseul isi gaseste directia potrivita.

Uneori uiti scopul pentru care alergi, uiti sa mai asculti, sa te asculti. Alergi pana cand obosesti; pana cand ai obosit sa cauti raspuns sau lumina sau trairi care te fac altfel decat esti. Nu picioarele iti obosesc ci gandurile, aceleasi ganduri care mocnesc zilnic. Ard pana cand stranuti cenusa, mesteci fara gust, dormi fara sa dormi, existi fara sa fii. Tumoarea te incetineste, pana cand nu te mai recunosti.

Strainul care iti foloseste trupul te poarta pe alte drumuri. Te sfideaza in mii de feluri, te strica. Actele lui te consuma, te inlocuiesc. Ramai ambalajul pe care toti il recunosc fara sa-l cunoasca. Cine esti tu de fapt? Cine nu esti. Zambetul iti sta manjit pe fata, ochii ascund salbaticia transformarii, gura minte scuipand cuvinte folosite ieri cu alte sensuri. Esti slab si sovaielnic, si din ploaie nu te recunosc. Te-am cunoscut vreodata? Te-am privit de aproape sau te-am ignorat? E un deja vu pe care nu mi-l explic. Strainul asta respira in memorie fara sa fie el.

Cine esti tu de fapt? ]

Christmas Spirit!

I have always thought of Christmas time, when it has come round, as a good time; a kind, forgiving, charitable time; the only time I know of, in the long calendar of the year, when men and women seem by one consent to open their shut-up hearts freely, and to think of people below them as if they really were fellow passengers to the grave, and not another race of creatures bound on other journeys.

~Charles Dickens~

Instead of being a time of unusual behavior, Christmas is perhaps the only time in the year when people can obey their natural impulses and express their true sentiments without feeling self-conscious and, perhaps, foolish. Christmas, in short, is about the only chance a man has to be himself.

~Francis C. Farley~

Christmas is the day that holds all time together.

~Alexander Smith~

I sometimes think we expect too much of Christmas Day. We try to crowd into it the long arrears of kindliness and humanity of the whole year. As for me, I like to take my Christmas a little at a time, all through the year. And thus I drift along into the holidays - let them overtake me unexpectedly - waking up some fine morning and suddenly saying to myself: "Why, this is Christmas Day!"

~David Grayson~

May you have the gladness of Christmas which is hope;
The spirit of Christmas which is peace;
The heart of Christmas which is love.
~Ada V. Hendricks~

Eu cand vreau sa fluier, fluier!

Genial film!

*

Roses in December

Ce faci in prima zi de vacanta?

Dormi frate! Aia faci! Somn nervos, cu toate nadufurile, in toate conditiile, somn! Cel putin 12 ore, eu atat am putut :D. Ok! Al doilea examen mi-a demonstrat ca daca vroiam sa ajung intr-un loc in care chiar se invata carte atunci am ajuns unde trebuie. N-am sa ajung eu chiar la NASA dupa tot anul asta plin de provocari insa, viata de student in Portugalia e din ce in ce mai uimitoare!

Patul dublu (1pat+1pat=love) si draperia strans lipita de geam au contribuit perfect la cele cateva ore de recuperari masive dupa mini-sesiunea din ultimile doua saptamani. Probabil as fi dormit inca vreo 12 ore daca nu se auzeau voci straine pe hol sau daca nu rasunau de zor telefoanele. A meritat oricum, ce-i mult strica!

Adunare simpla : pranz bulgaresc, plimbare pur romaneasca cu colinde pe strada si cumparaturi din magazin in magazin, apoi cina braziliana, dans, muzica, amestec de stari si senzatii, rau de emotii care iti inunda mintile, le amesteca, le provoaca, le intretin. Poate de asta, sau poate si de asta, imi lipsesti atat de mult, mai mult decat credeam.

Intru incet incet in atmosfera de Craciun. Toate luminile din Braga, forfota de pe strazi, din magazine, brazii deja impodobiti, sosetutele atent puse in geam la caminul de fete, manusile, fularul, mirosul de brad,veselia, candoarea, lumina de pe fetele tuturor ma coplesesc. Zilele trecute am ascultat colinde in sala de studiu - nici nu stie Hrusca ce audienta mixta a avut!:> Nu prea stiu cum sa reactionez de Craciun. Nu stiu cum sa fiu, ce sa spun, ce sa nu spun, sau ce sa-mi doresc. Ma transform totusi pe dinauntru si ma uimesc atunci cand. din senin, ma predau in fata lumii, cu umerii dezgoliti, dezbracata de propriile-mi slabiciuni, scuturi care se evapora treptat.

In ultima luna din an se zice ca trebuie sa fii mai bun, mai analitic, mai introspect. Suntem buni in teorie! ma gandesc, insa cand vine vorba de practica... N-am sa ma scot din ecuatie! Nu intentionez sa fiu mai buna in ultimile zile din an, mai introspecta sau mai critica. Nu intentionez nici sa indrept cuvinte spuse, actiuni facute, ganduri mestecate si scuipate in clipe mai mult sau mai putin potrivite. Ma simt bine asa si ar insemna sa ma conformez la niste "reguli" doar sa fiu in rand cu lumea. Nu faceti asta! Nu fiti altii doar ca asa trebuie sa fiti la sfarsit de an. Fiti voi! E singurul inceput bun pentru un an nou in care sa va permiteti sa gresiti ca sa puteti invata, si poate cel pe care mi-l doresc pentru 2011.

Nu vreau sa vorbesc totusi de sfarsitul lui 2010 asa ca am sa ma opresc aici. Mi-e dor de tine, si de voi. Si Braga nu cunoaste zapada, nici frigul care te obliga sa te ascunzi in alte brate, sa saruti cu buzele inghetate sau sa desenezi inimioare pe geamuri de sticla. E alta iarna, straina de tot ce as putea sa cunosc!

Lotta love, M.

["God gave us memory so that we might have roses in December"]

Abandoned like the words

Have my words left me too?
What once came easy like breath,
Now stumbles and falls,
As I walk the dust filled halls.

Once color touched the walls,
Each shade a different thought.
Now all I see is dusty gray dreary,
With nothing hiding behind masks,
And robes of shadow black.
When confronted with my nothing,
I too scream in silent horror.
As I struggle with terrible realization.
Then 'Life' continues...

I wonder why we are given hope and faith,
If words written on mere paper,
Can shake the very foundations of hope,
Of faith.

Abandonded like the words,
Abandonded me like the thoughts.
I sit in the dark alone,
And why does it matter?

Robert Dieterle II

Não há paz

*

É só isso, não tem mais jeito. Acabou, boa sorte
Não tenho o que dizer, são só palavras. E o que eu sinto não mudará
Tudo o que quer me dar É demais, É pesado, Não há paz
Tudo o que quer de mim .. Irreais .. Expectativas .. Desleais

*

*

Mesmo se segure, Quero que se cure Dessa pessoa, Que o aconselha...
Há um desencontro, veja por esse ponto.

Há tantas pessoas especiais.

Falling, falling, falling
Falling into the night
Um bom encontro é de dois

No ceiling

Of the terrible doubt of appearances

Walt Whitman

Of the terrible doubt of appearances,
Of the uncertainty after all, that we may be deluded,
That may-be reliance and hope are but speculations after all,
That may-be identity beyond the grave is a beautiful fable only,
May-be the things I perceive, the animals, plants, men, hills, shining and flowing waters,
The skies of day and night, colors, densities, forms, may-be these are (as doubtless they are) only apparitions, and the real something has yet to be known,
(How often they dart out of themselves as if to confound me and mock me!
How often I think neither I know, nor any man knows, aught of them,)
May-be seeming to me what they are (as doubtless they indeed but seem) as from my present point of view, and might prove (as of course they would) nought of what they appear, or nought anyhow, from entirely changed points of view;
To me these and the like of these are curiosly answer'd by my lovers, my dear friends,
When he whom I love travels with me or sits a long while holding me by the hand,
When the subtle air, the impalpable, the sense that words and reason hold not, surround us and pervade us,
Then I am charged with untold and untellable wisdom, I am silent, I require nothing further,
I cannot answer the question of appearances or that of identity beyond the grave,
But I walk or sit indifferent, I am satisfied,
He ahold of my hand has completely satisfied me.

(Leaves of Grass)

Amazing!!

PN on another rainy day

Perhaps not to be is to be without your being by Pablo Neruda

Perhaps not to be is to be without your being, without your going, that cuts noon light like a blue flower, without your passing later through fog and stones, without the torch you lift in your hand that others may not see as golden, that perhaps no one believed blossomed the glowing origin of the rose, without, in the end, your being, your coming suddenly, inspiringly, to know my life, blaze of the rose-tree, wheat of the breeze: and it follows that I am, because you are: it follows from ‘you are’, that I am, and we: and, because of love, you will, I will, We will, come to be.

war in my head

*

Then all of that's annulled and I'm anyone's everyone's
We are one
Your face becomes the sun
And I'm addicted to the joy that the little things
Those little things
The little things they bring ...

*

So now for restless mind, I could go either way

*

theres nothing left to choose
and so I fight a war, in my head...

ploua

Ploua iar.

Ploua adanc in mine.

Apa se intinde in toate spatiile, ma umple.

Sunt rece si cruda, tot mai seaca, Apa coboara in valuri, ma ineaca.

Sunt vesnic goala, apa ma inconjoara,

O port cu mine pe strazi si drumuri de ceara.

*

Nimeni nu vede molozul cum striga, Pietrisul din coaste.

Plimb ploaia prin ploaie, Devin tot mai greoaie.

Hainele atarna de trupul umflat si vanat,

Cutie de plumb cariat, Mancat de alge, posedat.

*

Ploaia sapa. O plimb consumandu-ma, Curatandu-ma,

Izbindu-se de organele bolnave, Sfori agatate de locul in care se ancorau emotii,

Senzatii vii.

*

Ploua iar,

Ploua peste mine. Apa ma inunda in fiecare secunda.

Cu ochii deschisi las potopul sa cada, Lacrimile sa vada,

ploaia.

I don't wanna miss a thing

*

I could stay awake just to hear you breathing
Watch you smile while you are sleeping
While you're far away and dreaming
I could spend my life in this sweet surrender
I could stay lost in this moment forever
Well, every moment spent with you Is a moment I treasure ...

dragoste

Pentru ca suntem slabi, dragostea exista sa ne consume.

Scobeste in piatra pana cand, din prea putin orgoliu, cedam.

Ne gasim zvarcolindu-ne pe pamant, bolnavi, deposedati.

Sufletele se impart separat, in bucati identice pe care le potrivesti in aceleasi locuri.

Treptat uiti al cui esti.

Uiti lucrurile marunte cum ar fi sa respiri.

Nu stii sa mai respiri singur.

Atunci bataile inimii strabat centimetri de piele si fluturi zboara stingheri in stomac.

Epidemia te face sa zambesti fara motiv,

Devii stangaci, vulnerabil, deschis ca o rana proaspata.

Ochii te inseala, glasul te tradeaza,

Buzele, crapate, cer un singur antidot : alta gura, aceeasi, singura.

Pana sa-ti dai seama, te vinzi ieftin in ceasuri tarzii.

Nimic nu mai e al tau,

Nicio comanda nu mai functioneaza, nimic nu mai conteaza.

Ramai tu cu tine, fara tine

Prea slab sa te impotrivesti, prea tarziu sa te aperi, cand iubesti.

the Flood

Alunec intr-o camera obscura, in care chicotesc senzatii familiare. Trepte coboara in beciul din care zac, pe jumatate luminate, amintiri din timpuri cu alta clima. Tensiunea apasa. Imi simt capul greoi si ma abtin sa nu strig. Il las sa se piarda in amestecul de stari care ma provoaca. Cu ochii intredeschisi ma uimesc. Un zambet malitios, pervers in esenta, se intinde pe fata si-i modifica trasaturile. Liniile se transforma, eu ma transform, e ireversibil.

Cine poate spune cu adevarat ca este stapan pe fiinta lui?...

No more sweet music

*

...

Ascunde-ma intr-un cantec si uita-ma!

Nimeni n-o sa stie ca m-am ratacit printre cuvinte.

Nimeni n-o sa-mi simta absenta mai mult decat tine.

Acolo o sa astept minutele sa curga,

Ploile sa cada,

Marea sa vada, cate nopti vor trece, pe tarmul rece.

Ai sa ma gasesti rupta de lumina,

Flamanda si seaca si straina,

Cu bratele deschise larg,

sa te cuprinda.

Nimeni n-o sa stie cat de mult m-am inselat,

sau cum m-am vandut inutil,

inselata de clipa si de un suras infantil.

Am sa zac ore in sir sa-mi vindec aripile frante,

cu tine in gand.

Fiecare furtuna o sa dispara,

fiecare cuvant.

Intr-o zi ai sa ma dezlegi si am sa-ti zambesc.

Imi va fi cu siguranta dor sa te privesc,

Sa te ascult, sa te sarut.

Ai sa-mi spui ca ti-am lipsit si-am sa te cred.

Mana mi se va potrivi in mana ta,

Ma voi aseza la locul meu in inima ta si iti voi deschide usa catre a mea.

Atunci cuvintele vor fi in plus.

Am zis stop!

In cele cateva minute de "luciditate" imi dau seama ca, de fapt, imi place de mine acida si mereu gata sa intoarca oamenii pe dos. Mai mult decat oricand simt nevoia sa ma desfac de toate nodurile care ma opresc de cele mai multe ori sa ma manifest. Civilizatia e buna in doze reciproce, cantitati care sa pastreze totusi esenta fiecarui individ. Cu toate astea, uneori educatia ne indeamna sa ne reprimam multe din ganduri, actiuni sau chiar sentimente. In urma acestor reprimari raman comportamente pe care le modelam dupa voia celor din jur; gandurile se mesteca de zeci de ori pana ajung sa fie inlocuite cu varianta mai usor digerabila. In felul asta, mai suntem sinceri?

Imi place sa ma exprim liber. Nu multi inghit insa sinceritatea. Ce-i drept, societatea ne invata numai "lucruri bune": cum sa minti, sa fii ipocrit, sa renunti treptat la scrupule, sa calci pe demnitate, sa te transformi zilnic, pentru a-ti asigura un loc intr-o clasa sociala satisfacatoare. Nu e suficient sa-ti doresti cu adevarat ceva si sa muncesti pentru a ajunge acolo ci trebuie sa mergi din compromis in compromis, sa fentezi cat mai mult sistemul, sa fii corupt ca sa existi. Ca in multele zile in care ma incearca un dezgust profund fata de toti acei "morti vii", astazi apelez la cateva minute de "exorcizare". Imi permit sa arunc aici cateva din gandurile mele cotidiene, pareri despre circul din care toti vor sa iasa "bufonul Reginei".

Inca ploua in Braga, inca ma uimesc multe in micul oras portughez. Oamenii de aici sunt diferiti, strazile sunt diferite, e un alt aer, o alta conceptie asupra vietii, o alta perspectiva. Cu siguranta oamenii astia au defecte; insa le tin atat de bine pastrate in spatele geamurilor cu obloane identice incat imi par cei mai sinceri si cei mai fericiti. Sunt o tara saraca, spun toti, saraca in comparatie cu alte tari, insa reusesc sa puna totul cap la cap cand vine vorba de comunitate, de trai civilizat. Aproape ca rosesc de fiecare data cand, involuntar, in comparatie cu orasul meu, Braga pare ideal.

De ce oamenii astia reusesc? Pai poate pentru ca cei mai destepti conduc tara in timp ce restul isi vad linistiti de ale lor. spre deosebire de "tara tuturor dar, a nimanui". Nu sunt singura care s-a saturat sa auda in stanga si in dreapta despre cat de rau e in tara, in timp ce responsabilii stau si freaca menta; si m-am cam saturat - sincer!! - sa explic diferenta dintre tigani si romani, in conditiile in care minoritatea in cauza are un PR mult mai bun decat o are tara gazda. Poate ca intru in alte chestiuni, dar lucrurile par mult mai simple, decat ne place noua sa le vedem. Si toata atitudinea asta de zeflemism si pitiponceala si alde Gica Contra care se pun de-a curmezisul si vorbesc numai sa se auda , ne trag in jos. Sunt pietre de moara. Sunt motive in plus pentru ca ceilalti sa nu vada exact ce fel de natiune suntem, ce valori ne ghideaza, ce principii urmam, asa putine si schioape cum sunt.

Cati nu stramba din nas criticand toata mizeria la care s-a ajuns azi si cati sunt capabili sa se exprime liber in legatura cu ea? Suntem lasi, prea lasi sa putem face lucrurile sa mearga. Prea ingusti sa putem iesi din cutie si sa renuntam la orgoliul nejustificat. Prea multi o fac pe desteptii fara un fundament real si prea putini au rabdarea sa mature prostia de pe strazi. E haos general, asta simt. Haos si dezordine, nimic promitator, nimic capabil sa motiveze o generatie, s-o provoace, s-o pregateasca pentru viitor. E trist. Oamenii inca se nasc prost si vor muri probabil la fel, in aceeasi indiferenta generala.

De ce altii pot?

Pentru ca oriunde, cineva inca mai are tupeul sa se impotriveasca!

Teenage Dream

I just love this ...

November Rain

Ploua. Ploua de cateva zile. Asa e in Braga. Uneori ploua multe zile la rand apoi se opreste. E o ploaie ciudata, ca o lapovita deasa care imi incurajeaza natura de "sleep addict". Uneori, cand ma trezesc si instinctiv drag draperia sa stiu ca e zi, ploaia imi creaza o stare ciudata. E prea multa liniste, mai multa decat pot suporta. Si multa umezeala. Zilele astea nu-mi plac pentru ca sunt vulnerabila, prea multe ganduri nu-mi dau pace.

Ieri priveam norii care se grabeau sa traverseze cerul. Niciodata nu i-am vazut atat de grabiti. M-au tinut cateva minute cu gura cascata. Timpul chiar nu mai are rabdare si eu sunt prinsa la mijloc. E mijlocul celor doua lumi pe care nu pot sa le impac. Incerc sa ma tin ocupata, sa dau sens minutelor care zboara pe fereastra, sa ma pacalesc ca toata schimbarea asta ar fi fost la fel.

Ce usor trebuie sa le fie celor care nu trebuie sa renunte la nimic..si la nimeni! Trebuie sa fie minunat sa fii in absolut echilibru cu tine, sa nu-ti fie teama sa declansezi stari interzise, sa nu te simti stanjenit, vinovat, poate strain de tot ceea ce ascunzi sub piele si oase. Oamenii aia adorm poate mai repede si se trezesc mai senini, chiar si in zilele ploioase. Trebuie sa fie minunat...

Guns`n`Roses-November Rain

Ungodly fruit

*

**

We're just like other people. We love to sing, we love to dance. We admire beautiful women, we're human. And sometimes ... very human.

just Saturday

Savurez cu mandrie salata de fructe tocmai preparata in camera noastra mica dar cozy. Sunt franta de oboseala. Simt o durere ciudata care se intinde in tot corpul. Sunt orele de somn pierdute toata saptamana; s-au pus cap la cap si ma ajung din urma incetul cu incetul. E sambata seara, una diferita de toate sambetele de pana acum. Spaland cateva pahare in bucatarie, n-am putut sa ignor veselia prietenilor din Capo Verde sau Ghana.

Oana imi da nota 10 pentru salata si eu realizez ca tocmai am o prima poza cu amicul din Ghana. Imi spune pe un ton cald ca nimeni n-o sa stie ca eram imbracata in pijamale si zambesc. Anabella fredoneaza "I got a feeling" curatand cativa struguri pentru alta salata, bataindu-se langa mine la chiuveta. In curand bucataria o sa fie plina de brazilieni cu chef de petrecere, fete parfumate, frumos aranjate pentru club.

Baietii isi fac probabil incalzirea la Rick's cu "Super Bock" si in camera rasuna PRO FM. E ciudat dar azi am avut un deja vu plimbandu-ma pe strazile Bragai. Purtam un pulover si in aer era miros de primavara. Lucho mergea la Pingo Doce pentru cateva cumparaturi.

E doar o seara de sambata. Alta seara de sambata in lovely Braga.

Sunt atat de obosita dar zambesc. E sublim.

Love,M.

Special

***

*

'If I had been downright honest with myself, I would have seen very plainly in my heart that I did but half fancy being committed this way to so long a voyage...But when a man suspects any wrong, it sometimes happens that if he be already involved in the matter, he insensibly strives to cover up his suspicions even from himself. And much this way it was with me. I said nothing, and tried to think nothing..."

(Herman Melville)

Last day on Earth

... E tarziu. Ma fastacesc, ma impiedic de aceiasi pereti scorojiti, de aceleasi ferestre inchise care apasa pe sufletul meu, cu aschii din lemn dulce. Acum e acum. Nu gasesc o ordine potrivita sa opresc circuitul in favoarea mea. Agitatia ma ajunge din urma, asa ca ma grabesc sa strang tot ce am intr-o valiza pe care s-o inchid cu greu. Acolo stau inghesuite toate planurile de viitor, toate sentimentele pe care inca nu le-am trait, toate dezamagirile, toate implinirile. Acolo asteapta tacuti oamenii pe care inca nu i-am cunoscut, oamenii care nu m-au facut inca sa sufar, cei care inca nu m-au iubit. Inchid valiza cu greu; cutie din care atarna ganduri trecute si viitoare.

In strada lumea alearga haotic. Unii tipa, altii danseaza. Cativa s-au oprit pe iarba si privesc cerul care isi modifica formele si culorile. Privesc in tacere, cu mainile culcate sub cap, cum materia se consuma cu repeziciune.

Asteptarea ma irita.

Nu stiu cum sa reactionez, cum sa opresc ceasul din mine. Nu-mi ajung mainile sa imbratisez atatea trupuri, nu-mi ajung cuvinte sa imprastii ganduri. Nu incap in atatia ochi, nu au loc atatea inimi, atatia centimetri de piele zac pierduti, incapabili sa pastreze atatea amprente, urme din ceea ce iubesc.

Ca o explozie de reactii, lacrimile imi atarna de trup si simt ca pierd. Lumea imi aluneca printre degete, pierd tot. E sfarsit de inceput si plang. Minutele masoara agonia din care astept ascunsa in bratele lui, in zambetul ei, in patul de clipe ce nu se mai intorc niciodata …

Fire with fire

***

**

You can see that you’re being surrounded every direction,
Love was just something you found to add to your collection,
It used to seem we were number one, but now it sounds so far away,
I had a dream we were running from some blazing arrows yesterday,

*

You said fight fire with fire,

fire with fire, fire with fire
Through desire, desi- sire, desi-, through your desire !!:X

Smth wow

Verificand Feisbucul azi-dimineata (a se citi "la pranz") am dat peste blogul unui amic. Din cautari in cautari, pe teritoriul respectivului amic am descoperit un articol care face referire la Wordle.com . Este vorba de o "aplicatie" care iti arata ce subiecte invoci cel mai des pe blog sau ce cuvinte repeti in postari. Evident, n-am rezistat tentatiei si rezultatul se observa in imaginea de mai sus.

Pe scurt, folosesc foarte mult cuvantul "singura", cel putin in cele 10 postari de pe pagina principala, si la fel ca amicul meu, conjunctia "si". Imaginea de ansamblu a cuvintelor aranjate frumos, imi arata inca o data ca trecutul e o constanta in prezent desi, as zice eu, sunt pe drumul cel bun. Amintirile sunt bune atat timp cat stii sa le scoti din sertar atunci cand trebuie.

Fain nu? Credits go to Titus!

Smokey taboo

***

They call her smokey taboo. I got your name tatooed. High like a helium balloon Midnight to noon. I'm a desert child. And mountains make me nauseous. I like to look up wild At an infinite sky, Twinkling with diamonds It's true.

I get depressed in fancy hotel rooms, Undressed. With nothing to flaunt but my lonelyness. Thinking of the night song of your head Premature as evening falls across to me
Interrupted by the sirens in the streets :X

*

haos Rupt

Nu spunea nimic. Statea in tocul usii si privea in gol prin scaune, usi, pereti ingramaditi, ca si cum ar fi putut sa traverseze strazi, cartiere, kilometri de mobila rasturnata si caramizi dispuse unele peste altele, ca un zid chinezesc intors catre cer, acolo unde noaptea vegheaza o singura Luna.

Masura fiecare centimetru din podea, fiecare zgarietura, urme de pasi greoi, neglijenti, care nu spun o poveste anume. Vasele scartaiau proaspat culcate pe chiuveta si ultimile picaturi de apa se grabeau sa atinga sacadat gratarul din plastic. Isi plimba privirea prin aceleasi locuri pe care de mult le incercase; in vremea cand teoriile se simplificau imediat, cu usurinta, fara nevoia unui alt rationament. Atunci, mesteca cuvintele cu repeziciune, fara nicio ezitare, fara niciun repros; fara sa simta ca nu apartine lumii in care traia.

Usile larg deschise primeau zgomotul neterminat de strazi calcate si mingi rostogolite, covoare batute in zare cu sete si voci. Era dimineata tarzie, singura pe care o stia, singura pe care o invatase in ultimul timp. Isi amintea un refren cunoscut, cu obrazul lipit de tocul usii, si astepta.

Mirosul de cafea devenea insuportabil...

Nu intelesese niciodata efectul placebo pe care si-l induceau unii band cafea. Anxietatea era singurul efect pe care i-l dadea viciul asta cotidian; starea de neliniste, inima impotrivindu-i-se intregului sistem, risipa de energie si luciditate, haos. Nu-i placea haosul dar, cumva, dezordinea era mereu prezenta, se amesteca si curgea prin vene nestingherita, independenta, invadand tesuturi si vase stricand ordinea.

Era momentul potrivit. Acolo, in tocul usii, cu picioarele desculte si parul ud, pret de cateva minute, asista la o crima. Haosul era sugrumat incet; il simtea cum ii parasea trupul, cum striga neputincios sub pori, rupt, desprinzandu-se de tot ceea ce populase fara scrupule, pe gratis. Era ceva temporar cu siguranta, dar era suficient. Aproape ca uitase cum e sa nu-ti mai fie teama, uitase cum e sa zambeasca cu pofta sau ce gust are increderea neconditionata.

Mana ii amortise sub barbie. Se gandea departe, peste multe anotimpuri, ani care se asezau sfiosi, marcand fiecare moment. Savura clipa mai mult ca niciodata. Din departari se auzea usa deschizandu-se; invatase ritmul cu care cheia se rotea, ca o piedica trasa; nimic nu era nou. Pasii se apropiau somnorosi, tarandu-se pe podea. Ziua abia incepea, cu sfarsitul zilei de ieri, in trupul proaspat scapat de haos. Refrenul nu-i dadea pace.

- Bei cafea?

- ... Sigur. Nu-mi pune mult insa. Imi face rau...

din Coelho

"De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!"

(Paulo Coelho, Zahir)

Azi imi esti atat de drag si lumea se deschide gratioasa in fata mea, ca si cum as fi singura de pe pamant. Singura careia ii zambesti, singura pe care o primesti oricand sa isi aseze capul pe umar si s-o asculti neconditionat, singura pe care s-o iubesti.

Astazi sterg praful din inima mea pentru ca esti singurul...

Mi-e dor dar... stii asta :*

Until we Bleed

I'm naked ...

I'm numb

I'm stupid ...

I'm staying

And if Cupid's got a gun, then he's shootin' ...

*

*

So we're bound to linger on

We drink the fatal drop ...

Then love until we bleed

Then fall apart in parts ...

Primeiro

In Gara din Braga e liniste si pustiu. Lumea se misca incredibil de repede, isi ridica bagajele cu forte necunoscute si pana sa distingi forme, culori, au disparut! Raman doar trenurile, acele incrucisari de metrou si Intercity, uitate intre zidurile portugheze construite cu rabdare. Acolo imi aduc aminte ca in urma cu fix o luna, ma grabeam sa tin pasul cu ceilalti calatori, cu mai mult antrenament decat mine, in a-si ridica bagajele si a disparea in van.

Acolo incepe setea de necunoscut. Acolo se desfac aripile. Acolo ma copleseste dorul.

In ziua cand am implinit o luna pe pamant strain, m-am urcat in tren spre Guimaraes, orasul in care s-a nascut Portugalia. A fost o dupa-amiaza placuta impreuna cu prietenii mei, vizitand castele, strazi inguste, piete ce ascund dialoguri istorice, monumente ridicate in cinstea conducatorilor, fantani arteziene superbe. Portugalia e mai mult decat fermecatoare! Nu trece o zi in care sa nu-mi amintesc ca, visele devin realitate daca iti doresti!

Lotta love, M.

He heals me

The moment that we met, he made me smile.
He has so much compassion in his eyes
I have no idea, how long he'll be here
A season or a lifetime, forever or a year

*

*

He heals me
He knows the real me
And he accepts me, he never hurts me

...

Purfect 10

Love it!! :">... "nu ma tem deci nu te teme" :X

*

*

You make it so easy :*:* ...

Nimeni de nicaieri

Confuz...ca o amnezie temporara. Bucati din memoria pierduta partial, se intorc fragmentar, sa trezeasca alte stari, stari latente, ascunse sub straturi de piele si oase si vene. Simt circuitul greoi, cu intarzieri de reactii si printscreen-uri neasteptate. Amintirile se amesteca pana cand creaza confuzie. Ce inseamna floarea de pe covor? Cand s-a ratacit bratara din piele, pe unul din sertarele deschise? A carui jumatate o pastrez atarnata de sufletul meu confuz, intr-o urma de ata ce sta sa-si piarda din caracteristici? Hartia ingalbenita de timp, si nisip, a sters aproape tot. Cuvintele nu se mai disting, dar palmele o recunosc, ca intr-o noapte ce a inceput si s-a sfarsit in acelasi timp.

Se rostogolesc pernele una dupa alta, printre usi deschise, geamuri inchise, maini si picioare goale, pana in strada..pe trepte necunoscute, pereti mazgaliti de pasi timizi, de strain care iubeste. In carti respira flori si frunze. Ochiul le recunoaste tacut, le pastreaza pentru un minut imaginea, pana cand se destrama incet; castele de nisip pierdute in zare, praf care alearga neincetat inainte si inapoi.

Trupul flamand, intins intre cele doua lumi, invata sa recunoasca. O data sters de urme si pete, amprente ce lasa cute adanc sapate, tanjeste acum dupa arsuri si patimi, bucati din memoria pierduta. E confuz si amnezic si strain. E trupul nimanui, de nicaieri.

...

Always and forever is such a long, lonely time...

But I know...

*

So close, no matter how far
Couldn't be much more from the heart
Forever trusting who we are
and nothing else matters

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I don't just say
and nothing else matters

*

*

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
and nothing else matters

never cared for what they do
never cared for what they know
but I know :X

in Dodii

Nesiguranta, E cel mai bun cuvant. Sunt atat de multe incurcaturi, drumuri fara acces, inca multe indicatoare fara sens, multa indiferenta, uneori multa ignoranta. Ca intr-un vartej de praf, toate zboara nestingherite, amestecandu-se, pierzandu-si formele pana cand te lasa nedumerit, pe asfalt, fara sa stii ce te-a lovit.

Sunt cateva zile de cand respir un alt aer departe de asfaltul care-mi recunostea pasii. Incep sa cunosc strazile ridicate la cer si oamenii, cladirile mentinute cu sfintenie intr-o ordine nefiresc de bine pastrata, linistea din timpul noptii, atunci cand bilele de biliard se strang intr-un dulap inchis si cand baietii nu mai au destui bani sa joace fotbal de masa.

Cand cunosti oameni noi, intotdeauna iti pastrezi un aer proaspat, de nou-nascut. Senzatia ca esti descoperit inca o data de altcineva, poate altfel decat pana acum, e unica. Incep apoi povestirile, gesturile straine, diferite, colorate. Incep apoi bazele unui respect temporar, de amicitie instant. Intotdeauna imi place sa observ primele reactii, primele impresii, primele lumini din priviri sau primele ezitari. Atunci, cutia in care ne pastram adevarata identitate departe de ochii tuturor, se deschide incetul cu incetul pana cand intr-o zi, bagajul se rastoarna pe o masa imaginara.

Cunoasterea dureaza putin. Poate doua zile..poate mai mult. In timp, zilele, orele, secundele, modeleaza un alt cadru in care diminetile vor semana din ce in ce mai mult cu precedentele. Intins in patul temporar, cu ferestrele care s-au mai deschis de mii de ori, nu poti sa nu fii cuprins de nesiguranta. Daca spatiul nu e suficient? Daca zborul invers nu cunoaste alte granite? Daca memoria nu poate fi educata, daca nu vrei sa fii educat?

***

Migrena insista. Bilele se rostogolesc pe masa. Sa fii strain se traduce in "sa fii strain de tine", niciodata mai mult ca acum, niciodata mai simplu. Cunoasterea incepe cu pasi mici, atunci cand credeai ca te cunosti...

M.

The only Exception

*

I've got a tight grip on reality

But i can't let go of what's in front of me here

I know you're leaving,

In the morning, when you wake up

Leave me with some kind of proof it's not a dream ...

*

**

And i'm on my way to believing ...

no Mayday

18.09.2010

E incredibil. Lumea la inaltime pare manunchiuri de pietre, lumini stralucitoare insirate asimetric, prin geamul oval. Simt presiunea, am racit teribil si mi-as fi dorit sa nu fiu atat de preocupata cu nasul infundat sau durerea de cap.

O voce anunta turbulente asa ca imi arunc privirea spre centura de siguranta . "Am trecut printr-o deraiere" imi zic. "Ce poate fi mai rau?" Un copil ma linisteste cu ganguritul lui. Nici nu realizeaza ca se joaca la mii de metri altitudine. E preocupat cu jucariile lui : o revista turistica si vacuta mea norocoasa. Timpul trece greu deasupra norilor.

Avalansa de emotii s-a sfarsit aproape imediat cu decolarea. Ma gasesc surprinsa. Reactiile sunt diferite, simt diferit, traversez golurile de aer bataindu-ma pe scaun, rememorand ultimile zile. In astfel de clipe se intalnesc toate drumurile care m-au asezat in noaptea asta, aproape de cer.

Din nou, timpul care alearga pe langa mine, ma face sa-mi arunc privirea pe geam, acolo unde stelele au cazut in bezna si zac imprastiate pe pamantul strain. Nu stiu unde ma aflu. Nu e important. Toate luminile stralucesc la fel cand pamantul nu e inghitit de nori.

Ma gandesc la ei si zambesc. Inca o data, echilibrul pe care mi l-au dat, se resimte in primul zbor departe de cuib. Am aripile larg deschise si plutesc in neant. In mai putin de o ora voi ateriza; ma voi amesteca cu alte voci, alte cuvinte, alte chipuri cu povesti diferite. Nu ma astept la nimic, pentru ca ma asteapta totul.

Doar ei imi lipsesc...

Love, M.

1000+ ways of global change

In fiecare noapte cand ma intorc acasa, ma lovesc de acelasi strain intins pe jos, zgribulit si certat cu lumea, dar mai ales cu el. Omul asta isi aseaza cu grija bucatile de carton, baiguind haotic despre viata lui jalnica, din care arata cu degetul zilnic, spre trecatori. Felul in care e imbracat, felul in care vorbeste, modul in care isi exprima dezgustul fata de cei grabiti, il indeparteaza si mai mult de schimbare, de progres.

Pentru el, fiecare zi e un alt decalaj, o intarziere spre un drum inevitabil, trist, fara asteptari, fara aspiratii, doar scuze. Motive ingramadite pentru conditia sa de strain uitat undeva, pe trotuar.

In fiecare seara il aud bombanind. Ma intreb deseori cum de a ajuns sa fie asa, sau de ce a ajuns pana aici, asa. Ce ar schimba omul asta acum? Probabil lumea din jur. Ar schimba poate modul in care oamenii il privesc, modul in care il judeca gratuit, felul in care isi permit sa-i ignore prezenta, niciodata insa nu s-ar schimba pe sine. Zilnic, acelasi om cearta incruntat lumea in care traieste, stiind poate in sinea lui ca de fapt se cearta cu el. E totusi prea greu sa recunoasca, prea tarziu sa inceapa din nou si probabil nimeni nu si-ar lua 5 minute sa-l asculte, sa-l inteleaga.

Tot timpul judecam din afara campului de lupta. Parerile noastre, mai bune sau mai rele, pleaca din principiile pe care ni le formam din ceea ce acceptam cu buna stiinta sau respingem prematur. Nu intotdeauna judecam corect, nu mereu suntem apti sa analizam contextul in care lumea isi numara crescator timpul, dar in fiecare dintre noi mocneste dorinta de schimbare.

Sa schimbi inseamna sa cunosti. Inseamna sa incerci, sa gresesti si sa-ti doresti sa te depasesti. As schimba modul in care ne complacem zi de zi cu scuze, promisiuni, minciuni, greseli repetate, cuvinte fara substrat, acceptare. As schimba setea de a trai visul american in provincii, teama de a-ti exprima liber gandurile, parerile, oboseala psihica, stresul, rutina care ne limiteaza, ura, snobismul, indoctrinarea. As schimba indiferenta si egoismul, prejudecatile si invidia.

Sunt multe de zis, sunt cuvinte. Iar cuvintele sunt de prisos. Maine, acelasi om isi va aranja cu dispret cartoanele, invocand vinovati, judecand lumea, dar nu pe el. Sunt 1000 de lucruri pe care fiecare dintre noi le-am schimba, insa niciunul din noi n-ar incepe cu propria persoana.

Oare de ce?

Luv, M.

Last yard

I love this :

*

*

N-am timp! Zilele astea simt ca sunt intr-o cursa contra cronometru. Vreau sa ascult mai mult, sa vorbesc mai mult, sa rad mai mult, vreau sa te tin de mana mai mult, sa te sarut. Vreau sa merg prin aceleasi locuri dragi, prin cele pe care am incercat atat de mult sa le inlocuiesc, pe aceleasi strazi, pe urmele acelorasi pasi.

Zilele astea vreau sa memorez tot. Vreau sa ma asez pe o banca si sa observ oamenii cum trec, sa le vad chipurile de aproape, mai ales pe ale lor.[:x] Nu vreau sa pierd secundele dormind, nu vreau sa irosesc clipele cu prostii. Nu vreau, dar e greu. E greu si e ciudat. E aproape si ma consuma asteptarea pe care o evit dar care ma ajunge din urma.

Vreau sa ma adun zilele astea. Vreau sa ma pregatesc moral pentru absenta lor fizica, vreau sa le pastrez vocile in minte, rasetele, glumele, gesturile. Vreau sa inregistrez tot, zilele astea.

Pe ultima suta de metri, simt ca intr-un timp atat de scurt, toate lucrurile pe care le credeam adevarate s-au dovedit a fi false. Toate imaginile, prejudecatile, toate conceptiile despre viata, despre prietenie, despre iubire, s-au schimbat. Toate s-au intors invers, piesele s-au aliniat si fricile s-au inlocuit.

Mi-e teama de gandul ca m-as intoarce intr-un loc uitat. Mi-e teama sa nu uit.

Mi-e teama zilele astea. Mi-e teama si mi-e dor. E un dor anticipat, pe care sper sa-l pastrez indeajuns de mult incat sa ma aduca inapoi, la locul meu, langa ei.

Lotta love, M.

Friends ... with love!

Nu credeam niciodata ca am sa simt ca distantele se injumatatesc intr-un ochi de prieten bun. Nu credeam ca inima poate sa-mi bata cu putere, atat de tare incat sa-i aud bataile din afara, din afara trupului. Nu credeam ca intr-un minut, haosul, agonia de emotii ambalate in vid, se pot evapora deodata, si toate temerile, toate fricile strans legate de trup si de suflet, se pot dezlega...

Multumesc Fadwa, Cristinuta, Cristi, Klin, Roxana, Alexandra, Pruny, Florin, Alina, Dani, Raluca, Oana, Biki, Adriana, Vlad, Alex, Udruts, Cornel, Vio, Claudiu! Sunteti minunati!

Ma plimbam cu A. incercand sa recuperam timpul pierdut strans in saptamanile cu master si alte nebunii. El era plecat la S. impreuna cu prietenii lui iar F. renuntase sa mai plece la T. din cauza "excesului de dragoste" cu o seara anterioara (lets call it this way hon). Urma sa fie o seara placuta de sambata, cu discutii interminabile despre una..despre altele, prin care puteam sa trec peste stresul interviului, peste zilele impartite si durerea de cap.

"Hai sa termin ce aveam de zis! Apoi intram." mi-a zis ea. Asa ca vorbele si gandurile s-au amestecat, fara sa banuiasca nicio clipa ca ordinea avea sa le fie stricata. Cand m-am apropiat de usa am recunoscut cateva persoane. M-am intors speriata si i-am zis "Ce cauta toti oamenii astia aici?" Nici prin cap nu-mi trecea ca inauntru, oamenii dragi mie ma asteptau. Am incremenit! El nu era la S. ci era acolo, printre baloane, zambind. C nu era in Bucuresti ci ma imbratisa cu drag, K si R. nu erau acasa ci ma priveau cu drag de la masa. Nu cred ca pot sa descriu in cuvinte tot ce am simtit in momentul ala! F. ma privea la fel de emotionata si eu simteam ca plutesc. Curand, m-am dezmeticit, mi-am sters rimelul si m-am asezat in capul mesei pe care o s-o pastrez mult timp in gand si in suflet. A fost o seara minunata, mult peste ceea ce credeam ca pot sa simt, mult peste ceea ce credeam ca mai exista, mult peste asteptarile mele.

Sunteti minunati!!

*

*

Lotta love!! [P.S. this isn't goodbye]

Gotta say mm...

... E placut. Daca ar putea sa inchida ochii, cu manecile suflecate ar putea sa simta vantul cum trezeste iarba. Pe pamantul umed, talpile ar lasa urma pasilor timizi, poate fricosi, necunoscatori. In zare, lumina ar cadea in valuri, rafale de sageti ce i-ar strapunge fiecare celula, fiecare por. Nu sunt ferestre, nici usi. Nimic nu ramane prins, nimic nu pierde esenta clipelor ce nu cunosc drumul inapoi. Ar putea sa cante. Ar putea sa scrie alta poveste. Ar putea sa asculte ...

*

Angus and Julia Stone - Paper Aeroplane

*

I spilled the ink across the page trying to spell your name
So I fold it up and i flick it out
Paper Aeroplane
It wont fly the seven seas to you
Cause It didnt leave my room
But it awaits the hands of someone else
The garbage man ...

*

For some reason, i am afraid...

9/9/10

*

I'm unclean, a libertine
And every time you vent your spleen,
I seem to lose the power of speech,
Your slipping slowly from my reach.
You grow me like an evergreen,
You never see the lonely me at all...

*

Placebo - Without you I'm nothing

Acte

Ciocolata. Iubesc ciocolata. In linistea noptii, cu usa larg deschisa, in zumzet de greieri si freamat de crengi rasucite, cateodata imi petrec ultimile minute din zi cu ciocolata, celebrand parca alt hop. Imi place sa cred ca ma recompensez. E bataia prieteneasca pe umar care-mi aminteste ca, inca o data, cu succes, am traversat o alta zi, fara sa-mi inghit cuvintele.

E dezordine si mi-e lene. Niciodata sentimentul de strainatate n-a fost mai aproape. Am pierdut minute bune cautand un elastic de par si cand, in final m-am hotarat sa-l inlocuiesc, l-am gasit ingropat sub foi si pixuri imprastiate. Imaginea dezordinii a trezit un deja vu. Tot eu, aceeasi camera, aceeasi dezordine, tarziu in noapte, freamat de crengi si haos. Ca un sertar in care pastrezi nimicuri peste nimicuri, in minte mi-a revenit acelasi decor din care s-a cascat linistea pret de cateva minute. Ca si cum s-ar fi schimbat actele...Cine sunt eu cu adevarat? Cine sunt eu acum? Cine sunt maine? Din cate bucati am construit personajul pe care-l plimb in mii de acte, in sute de cadre, zeci de anotimpuri rasturnate, fiind in continuare goala si gata de modelat? Dezordinea ma irita. Ma opresc.

Am uitat sa simt cum e sa fie ziua mea. Cum ar trebui sa reactionez? Ce ar trebui sa spun? Ce nu ar trebui sa spun? E firesc sa fii confuz? Cat dureaza senzatia de multumire-instant si care sunt hainele pe care trebuie sa le porti astfel incat sa iti acoperi toata goliciunea anotimpului prematur? Cand esti mic, dimineata in care te trezesti si e ziua ta, e ca dimineata de Craciun. Apoi zilele "speciale" se amesteca cu restul pana cand devin motive sa iti primesti portia gratuita de urari si zambete. Nu caut motive, nu vreau emotii de plastic, vreau senzatia zilelor "speciale". Cred ca e tarziu.

Am obosit. Azi e deja maine si am obosit...

Luv,M.

despre Cuvinte

Ce sunt cuvintele?

Ce nu sunt cuvintele?

Cand racesc, primul semn e vocea. Intai ma trezesc cu o raguseala crunta, pe care o evit cu pastile. Curand ma trezesc cu franjuri de glas pana devin muta. In clipele acelea, cuvintele nu-mi mai sunt de folos. E un sentiment aiurea cu care ma obisnuiesc greu. Pana sa-mi dau seama, vocea imi revine si cuvintele, aliniate, incep sa-si urmeze sensul firesc. Incerc mai mult cand nu pot sa vorbesc. Simturile se intensifica, devin mai agitata, mi-e teama. Uneori visez ca strig dar nu ma aud. E ca si cum as fi invizibila. Nu e rau sa fii invizibil uneori; alteori, sa fii invizibil e dureros.

Cuvintele spun totul sau ... cuvintele nu spun nimic. E mai usor sa minti prin cuvinte decat sa o faci in absenta lor? Intotdeauna m-am intrebat cum ar fi viata fara sa fim capabili sa ne exprimam verbal. Fara cuvinte, probabil ne-am rani mai greu. Gesturile sunt sincere si precise dar cuvintele sunt inselatoare si dor. Conexiunile ar atinge alt nivel. Fara cuvinte, semantica nu ar mai lasa loc interpretarilor. Poate nu ne-am mai indoi atat de des de ceilalti, poate ne-ar fi mai usor sa avem incredere. Nu ne-am mai minti la fel de usor, nu ne-am mai juca cu imaginea pe care ne-o cream in fata celorlalti, poate nu am mai iubi la fel.

In absenta cuvintelor, probabil gandurile ne-ar sufoca. Haosul de idei, vise, dorinte, sperante, ar ramane inchise ca intr-o cutie a Pandorei. Cutia neagra a fiecaruia dintre noi, ascunsa de restul lumii. Ar fi ciudat...

Cuvintele sunt usi pe care alegem sa le deschidem oricand. Sunt instrumente prin care ne facem remarcati. Cuvintele ne apropie si tot ele ne despart. Cuvintele nu sunt insa de ajuns sa exprime tot ceea ce suntem sau ce vrem sa fim. Cuvintele vin si se duc. Uneori nu inseamna nimic, uneori inseamna totul...

Silly mood

***

I’ve been walking in the same way as I did
Missing out the cracks in the pavement
And tutting my heel and strutting my feet
“Is there anything I can do for you dear? Is there anyone I can call?”
“No and thank you, please Madam. I ain’t lost, just wandering”

*

*

N-as vrea sa incep sa postez numai melodii. Ce-i drept, in ultima vreme, mi-a fost greu sa ma opresc cateva minute sa imi astern gandurile. Oricum mi-ar fi fost dificil sa descriu toata forfota, toata nebunia [in sensul bun da?], toate transformarile care se petrec atat de repede, incat mi-e teama sa nu ratez vreun moment.

Astazi am avut parte de cateva minute extraordinare. Cand spui "extraordinar", poate nu multi se gandesc la sensul propriu. Eu la ala ma refer. Stii, sentimentul ca timpul situat in intervalul acela de clipe e dispus sa te marcheze, sa te urmareasca continuu in momentele goale? E sentimentul de multumire cu sinele, etapa in care simti ca pasii te-au purtat in directia corecta, ca toate eforturile, toti nervii, toata frustrarea [bad bad word!], toate au fost puse la locul potrivit, la momentul potrivit, pentru ca tu sa te trezesti intr-o zi si sa zambesti prosteste gandind ca esti cu un pas mai aproape de omul care vrei sa devii.

De cele mai multe ori imi place sa am raspunsuri pentru orice. Azi nu caut vreo explicatie pentru starea din care scriu, zambind tamp. E o noapte linistita de toamna sau poate, prima noapte de toamna...

Luv, M.