Ce nu sunt cuvintele?
Cand racesc, primul semn e vocea. Intai ma trezesc cu o raguseala crunta, pe care o evit cu pastile. Curand ma trezesc cu franjuri de glas pana devin muta. In clipele acelea, cuvintele nu-mi mai sunt de folos. E un sentiment aiurea cu care ma obisnuiesc greu. Pana sa-mi dau seama, vocea imi revine si cuvintele, aliniate, incep sa-si urmeze sensul firesc. Incerc mai mult cand nu pot sa vorbesc. Simturile se intensifica, devin mai agitata, mi-e teama. Uneori visez ca strig dar nu ma aud. E ca si cum as fi invizibila. Nu e rau sa fii invizibil uneori; alteori, sa fii invizibil e dureros.
Cuvintele spun totul sau ... cuvintele nu spun nimic. E mai usor sa minti prin cuvinte decat sa o faci in absenta lor? Intotdeauna m-am intrebat cum ar fi viata fara sa fim capabili sa ne exprimam verbal. Fara cuvinte, probabil ne-am rani mai greu. Gesturile sunt sincere si precise dar cuvintele sunt inselatoare si dor. Conexiunile ar atinge alt nivel. Fara cuvinte, semantica nu ar mai lasa loc interpretarilor. Poate nu ne-am mai indoi atat de des de ceilalti, poate ne-ar fi mai usor sa avem incredere. Nu ne-am mai minti la fel de usor, nu ne-am mai juca cu imaginea pe care ne-o cream in fata celorlalti, poate nu am mai iubi la fel.
In absenta cuvintelor, probabil gandurile ne-ar sufoca. Haosul de idei, vise, dorinte, sperante, ar ramane inchise ca intr-o cutie a Pandorei. Cutia neagra a fiecaruia dintre noi, ascunsa de restul lumii. Ar fi ciudat...
Cuvintele sunt usi pe care alegem sa le deschidem oricand. Sunt instrumente prin care ne facem remarcati. Cuvintele ne apropie si tot ele ne despart. Cuvintele nu sunt insa de ajuns sa exprime tot ceea ce suntem sau ce vrem sa fim. Cuvintele vin si se duc. Uneori nu inseamna nimic, uneori inseamna totul...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu