no Mayday

18.09.2010

E incredibil. Lumea la inaltime pare manunchiuri de pietre, lumini stralucitoare insirate asimetric, prin geamul oval. Simt presiunea, am racit teribil si mi-as fi dorit sa nu fiu atat de preocupata cu nasul infundat sau durerea de cap.

O voce anunta turbulente asa ca imi arunc privirea spre centura de siguranta . "Am trecut printr-o deraiere" imi zic. "Ce poate fi mai rau?" Un copil ma linisteste cu ganguritul lui. Nici nu realizeaza ca se joaca la mii de metri altitudine. E preocupat cu jucariile lui : o revista turistica si vacuta mea norocoasa. Timpul trece greu deasupra norilor.

Avalansa de emotii s-a sfarsit aproape imediat cu decolarea. Ma gasesc surprinsa. Reactiile sunt diferite, simt diferit, traversez golurile de aer bataindu-ma pe scaun, rememorand ultimile zile. In astfel de clipe se intalnesc toate drumurile care m-au asezat in noaptea asta, aproape de cer.

Din nou, timpul care alearga pe langa mine, ma face sa-mi arunc privirea pe geam, acolo unde stelele au cazut in bezna si zac imprastiate pe pamantul strain. Nu stiu unde ma aflu. Nu e important. Toate luminile stralucesc la fel cand pamantul nu e inghitit de nori.

Ma gandesc la ei si zambesc. Inca o data, echilibrul pe care mi l-au dat, se resimte in primul zbor departe de cuib. Am aripile larg deschise si plutesc in neant. In mai putin de o ora voi ateriza; ma voi amesteca cu alte voci, alte cuvinte, alte chipuri cu povesti diferite. Nu ma astept la nimic, pentru ca ma asteapta totul.

Doar ei imi lipsesc...

Love, M.