in Dodii

Nesiguranta, E cel mai bun cuvant. Sunt atat de multe incurcaturi, drumuri fara acces, inca multe indicatoare fara sens, multa indiferenta, uneori multa ignoranta. Ca intr-un vartej de praf, toate zboara nestingherite, amestecandu-se, pierzandu-si formele pana cand te lasa nedumerit, pe asfalt, fara sa stii ce te-a lovit.

Sunt cateva zile de cand respir un alt aer departe de asfaltul care-mi recunostea pasii. Incep sa cunosc strazile ridicate la cer si oamenii, cladirile mentinute cu sfintenie intr-o ordine nefiresc de bine pastrata, linistea din timpul noptii, atunci cand bilele de biliard se strang intr-un dulap inchis si cand baietii nu mai au destui bani sa joace fotbal de masa.

Cand cunosti oameni noi, intotdeauna iti pastrezi un aer proaspat, de nou-nascut. Senzatia ca esti descoperit inca o data de altcineva, poate altfel decat pana acum, e unica. Incep apoi povestirile, gesturile straine, diferite, colorate. Incep apoi bazele unui respect temporar, de amicitie instant. Intotdeauna imi place sa observ primele reactii, primele impresii, primele lumini din priviri sau primele ezitari. Atunci, cutia in care ne pastram adevarata identitate departe de ochii tuturor, se deschide incetul cu incetul pana cand intr-o zi, bagajul se rastoarna pe o masa imaginara.

Cunoasterea dureaza putin. Poate doua zile..poate mai mult. In timp, zilele, orele, secundele, modeleaza un alt cadru in care diminetile vor semana din ce in ce mai mult cu precedentele. Intins in patul temporar, cu ferestrele care s-au mai deschis de mii de ori, nu poti sa nu fii cuprins de nesiguranta. Daca spatiul nu e suficient? Daca zborul invers nu cunoaste alte granite? Daca memoria nu poate fi educata, daca nu vrei sa fii educat?

***

Migrena insista. Bilele se rostogolesc pe masa. Sa fii strain se traduce in "sa fii strain de tine", niciodata mai mult ca acum, niciodata mai simplu. Cunoasterea incepe cu pasi mici, atunci cand credeai ca te cunosti...

M.