Ploua iar.
Ploua adanc in mine.
Apa se intinde in toate spatiile, ma umple.
Sunt rece si cruda, tot mai seaca, Apa coboara in valuri, ma ineaca.
Sunt vesnic goala, apa ma inconjoara,
O port cu mine pe strazi si drumuri de ceara.
Nimeni nu vede molozul cum striga, Pietrisul din coaste.
Plimb ploaia prin ploaie, Devin tot mai greoaie.
Hainele atarna de trupul umflat si vanat,
Cutie de plumb cariat, Mancat de alge, posedat.
Ploaia sapa. O plimb consumandu-ma, Curatandu-ma,
Izbindu-se de organele bolnave, Sfori agatate de locul in care se ancorau emotii,
Senzatii vii.
Ploua iar,
Ploua peste mine. Apa ma inunda in fiecare secunda.
Cu ochii deschisi las potopul sa cada, Lacrimile sa vada,
ploaia.
2 comentarii:
Trist :(
Putin spus perfecta , putin spus divin , deloc omenesc .
Este pur si simplu superba , descrierea potopului sufletesc este extrem de frumoasa si precisa , scrisa pana la cel mai mic detaliu .. sentiment omenesc . Pana la inecarea sufleteasca in propriu sau organism , ajungand la tacere .
:"> multumesc frumos. minunat comentariu!
Trimiteți un comentariu