Uneori uiti scopul pentru care alergi, uiti sa mai asculti, sa te asculti. Alergi pana cand obosesti; pana cand ai obosit sa cauti raspuns sau lumina sau trairi care te fac altfel decat esti. Nu picioarele iti obosesc ci gandurile, aceleasi ganduri care mocnesc zilnic. Ard pana cand stranuti cenusa, mesteci fara gust, dormi fara sa dormi, existi fara sa fii. Tumoarea te incetineste, pana cand nu te mai recunosti.
Strainul care iti foloseste trupul te poarta pe alte drumuri. Te sfideaza in mii de feluri, te strica. Actele lui te consuma, te inlocuiesc. Ramai ambalajul pe care toti il recunosc fara sa-l cunoasca. Cine esti tu de fapt? Cine nu esti. Zambetul iti sta manjit pe fata, ochii ascund salbaticia transformarii, gura minte scuipand cuvinte folosite ieri cu alte sensuri. Esti slab si sovaielnic, si din ploaie nu te recunosc. Te-am cunoscut vreodata? Te-am privit de aproape sau te-am ignorat? E un deja vu pe care nu mi-l explic. Strainul asta respira in memorie fara sa fie el.
Cine esti tu de fapt? ]
1 comentarii:
Si totusi lumea are un curs nexplicabil si totusi precis .
Lumea nu iti vede zambetu , lumea nu te vede cand reusesti ceva [ sau poate nu vrea ] , ea te critica . Sau poate descurajeaza oameni din interese proprii . Ea vede doar greseli , vede ce e negru , cauta sa te distruga . Iti sapa trecutu , iti macina fiecare secunda , ca o vulpe . Atat de sireata , atat de pasionala sa isi indeplineasca scopu .
Trimiteți un comentariu