... E tarziu. Ma fastacesc, ma impiedic de aceiasi pereti scorojiti, de aceleasi ferestre inchise care apasa pe sufletul meu, cu aschii din lemn dulce. Acum e acum. Nu gasesc o ordine potrivita sa opresc circuitul in favoarea mea. Agitatia ma ajunge din urma, asa ca ma grabesc sa strang tot ce am intr-o valiza pe care s-o inchid cu greu. Acolo stau inghesuite toate planurile de viitor, toate sentimentele pe care inca nu le-am trait, toate dezamagirile, toate implinirile. Acolo asteapta tacuti oamenii pe care inca nu i-am cunoscut, oamenii care nu m-au facut inca sa sufar, cei care inca nu m-au iubit. Inchid valiza cu greu; cutie din care atarna ganduri trecute si viitoare.
In strada lumea alearga haotic. Unii tipa, altii danseaza. Cativa s-au oprit pe iarba si privesc cerul care isi modifica formele si culorile. Privesc in tacere, cu mainile culcate sub cap, cum materia se consuma cu repeziciune.
Asteptarea ma irita.
Nu stiu cum sa reactionez, cum sa opresc ceasul din mine. Nu-mi ajung mainile sa imbratisez atatea trupuri, nu-mi ajung cuvinte sa imprastii ganduri. Nu incap in atatia ochi, nu au loc atatea inimi, atatia centimetri de piele zac pierduti, incapabili sa pastreze atatea amprente, urme din ceea ce iubesc.
Ca o explozie de reactii, lacrimile imi atarna de trup si simt ca pierd. Lumea imi aluneca printre degete, pierd tot. E sfarsit de inceput si plang. Minutele masoara agonia din care astept ascunsa in bratele lui, in zambetul ei, in patul de clipe ce nu se mai intorc niciodata …
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu