Urasc linistea.
E un sentiment reciproc.
Uneori se aseaza pe scaun, in camerele unde respir,
Alteori in mine.
O urasc pentru ca ma cunoaste.
Imi stie spatiile goale,
Camerele nelocuite ale mintii in care ratacesc deseori.
Stie sa ma seduca si sa-si piarda urma,
Pe aceleasi refrene.
Linistea e cruda.
E nemiloasa si e acolo.
Acolo unde, de fapt nu e nimic.
Dar eu ma pierd in nimic si ma las atinsa de mii de maini,
Ma las rapusa de mii de voci,
Cuvinte care se ascut neincetat,
In liniste.
Ceasul nu ticaie, apa nu curge,
Vantul e mort si peretii au intepenit.
Podeaua nu scartaie,
Cheia nu se invarte in usa, lemnul e adormit,
Fierul e mort, rastignit in cuie.
Inghit vina ascultand secundele cum se consuma,
Urand linistea,
In liniste.
1 comentarii:
Superba poezia .
Trimiteți un comentariu