Ipocrizie

sau Distanţa dintre tine şi tine însuţi.

Oriunde m-as duce, la tot pasul dau de un soi de oameni pe care il detest din ce in ce mai tare. Am ajuns sa cred chiar, ca mi-as putea face un rost din dispretul profund pe care il simt fata de toti acei oameni falsi, josnici, oamenii aia mici care se cred mari si tari, cei care vaneaza titluri si pozitii doar pentru a parea mai importanti decat sunt. As putea sa critic incontinuu exemple de caricaturi de care ma lovesc aproape in fiecare zi, sau pe care oricat de mult as incerca sa le evit, nu reusesc.

As vrea sa inteleg categoria asta de oameni. Sa stiu exact cand anume incep ei sa-si construiasca personalitati diferite, multiple, cu care sa pacaleasca, sa imbrobodeasca, sa minta cu nerusinare pentru a-si atinge scopuri. Cu siguranta toata minciuna asta pleaca din copilarie. Copii aia frustrati care si-au luat mingi de fotbal in cap sau care obisnuiau sa se joace singuri in casa din pricina unei personalitati mai mult sau mai putin respingatoare, au crescut si si-au dat seama peste noapte ca sunt inadaptati. Probabil atunci incepe transformarea, cand individul se trezeste frustrat, intre 4 pereti, fara un punct de vedere personal, fara curajul de a-si spune parerea, fara urma de originalitate sau control asupra propriei fiinte. Si incepe sa-si confectioneze masti.

Invatam de mici ca, pentru a ajunge acolo unde ne dorim trebuie sa fim muncitori, sa fim perseverenti si sa credem in visele noastre. Aflam apoi, ca “scopul scuza mijloacele”. Uite de asta unii uita prima parte si alearga cu inversunare spre idealuri, cu alte fete. Mint, inseala, vorbesc pe la spate, incurca lumea, o strica si o sfarsesc.

Pana sa-ti dai seama, te trezesti inconjurat de personaje pe care nu stii daca sa le suporti sau sa le sufoci. Eu una am tendinte de violenta desavarsita fata de oamenii ipocriti, mincinosi, fatarnici. Nu-i inteleg si n-am sa inteleg niciodata cum cineva poate sa rada cu toti dintii, stricand in acelasi timp valori. Nu-i inteleg nici pe aia care calca pe cadavre sa ajunga undeva, mincinosii care rad la glume proaste doar pentru un salariu mai bun, femeile care mimeaza prietenii doar pentru a insela si trada increderea celuilalt, oameni care mesteca cuvinte in care nu cred, care fac lucruri in care nu cred, care alearga neincetat dupa ceva necunoscut, care n-o sa-i satisfaca in veci, pentru ca sunt prea mici si prea ingusti.

Zilnic vad ipocriti. Ii recunosc dupa mers, dupa port, chiar si dupa cuvinte sau vorba. Ii detest. Ii detest enorm si mi-e mila de ei. In fond, sunt oameni fara substanta, oameni care imita, care fura din alte personalitati fara sa fie in stare sa-si construiasca una a lor, proprie, pe care s-o urmeze. Sunt oameni care fura visele altor oameni, aia care din lipsa de inspiratie se agata de corpuri gazda pe care le folosesc pana cand isi schimba directia. E trist dar adevarat. Si in fiecare zi imi zic ca nu evreii au meritat holocaustu’. Ipocritii strica tara. Ipocritii fura din valori. Ipocritii mananca timp din evolutia care parca s-a oprit. Detest ipocritii. Ii detest pana’n fiecare varf de par, in fiecare zi, in orice moment. Mi-e mila de ei dar mi-e mai mila de generatiile ce urmeaza.

Ipocrizia este un viciu privilegiat, care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură în pace de o impunitate suverană. (Moliere) Asta spune cam tot.

M.