LOT

Ma paste o raceala crunta. Dupa cateva zile in afara orasului, organismul meu riposteaza iar, ca o planta uitata intr-un ghiveci cu prea putin pamant. Vineri, sambata si duminica am participat la o conferinta in Pitesti.Vremea a fost excelenta, organizarea a fost satisfacatoare (:D), contentul a fost cat de cat acceptabil iar prezenta lui Octavian Belu in incheiere a facut toti banii. In linii mari, LOT-ul (Leaders of Tomorrow) s-a dovedit a fi un bun prilej de a ma intalni cu vechi prieteni din reteaua AIESEC dar si de a mai castiga cateva notiuni despre mediul corporate, exhange sau lumea din afara mediului studentesc in care ne scaldam toti, in siguranta.

Am scris in total 8 pagini pe un carnetel, in calatoriile cu trenul, vineri dimineata dupa petrecere si in momentele goale din timpul celor 3 zile. N-am sa va povestesc tot pentru ca unele detalii nu-si au rostul; perisabilitatea lor a atins apogeul acum cateva ore asa ca le-am taiat cu o linie orizontala.

Am plecat spre Pitesti dimineata la 7. Drumul pana in Bucuresti a parut mult mai scurt decat cel pana la Pitesti, asta probabil pentru ca ni l-am ocupat cu reviste, muzica, si jucandu-ne cu un bebe de 11 luni. Ajunse in Pitesti am zis sa ne familiarizam cu orasul, asa ca ne-am luat trolerele si am cutreierat strazile in cautarea hotelului Muntenia. Ca peste tot, taximetristii ne trageau practic de mana sa ne urce in masini. Am ramasa insa pe pozitii si ne-am continuat drumul care tot castiga kilometri in plus. (*Guys aveti o problema cu aprecierea distantelor.)

Camera de hotel situata la etajul 8 (yep, cifra magica!) avea o priveliste superba. La poalele grandiosului hotel M. se intindea o parcare generoasa de masini de peste tot iar noaptea, sute de lumini ne tineau lipite de geam, observand diverse activitati in cladirile din imprejurimi. Prima zi de conferinta a fost destul de aerisita. Cu exceptia sesiunii tinute de Arie, povestirile despre exchange si learning circle-ul de tip exit interview, nu m-au provocat indeajuns. Sesiunea olandezului A. a fost scurta dar interesanta. Am fost pusi sa ne vizualizam viitorul alcatuind o lista cu 10 lucruri pe care vrem sa le facem pana murim, sa ne gandim la slujba ideala, la cum s-ar imparti timpul si cum ar sta echilibrul dintre relatiile cu oamenii, timpul pentru trup, minte si job. A fost un exercitiu de introspectie pentru fiecare din sala si un bun inceput pentru cei care, ca si mine, inca ezita sa porneasca la drum.

Aceeasi atmosfera din conferinte m-a insotit tot timpul. Plimbarile cu liftul mi-au trezit amintiri despre ultimul NC, diminetile cu rom, votca cu cola, in miros de tigara, alergarile pe coridoare cu A., muzica la maxim din camera, chiar si prima (poate si marea) schisma a EB 0910. A fost un an bogat in experiente tumultoase. Oamenii pe care i-am revazut m-au facut sa ma simt ca atunci. Cumva, ruptura de tot flow-ul firesc pe care altii il au cand isi termina experienta @, m-a facut sa realizez cat de frumoase au fost clipele pe care alta data le uram pentru ca ma incurcau; pentru ca nu erau perfecte, asa cum le visam; pentru ca nu de putine ori ma impiedicau sa fiu cu EL, sa fac ceea ce-mi place sau sa vegetez si atat.

Din afara, ca doua stigmate, eu si F. am adunat toate gandurile, toate gesturile, toate cuvintele nerostite, toata ura sau dezgustul si le-am aruncat pe geam acolo, la etajul 8, inca din prima seara. Se spune ca ce nu stii nu te poate rani si uneori oamenii nu vad lucruri nu pentru ca nu ar exista ci pentru ca nu sunt constienti de existenta lor. Indiferenta creioneaza un peisaj mai sumbru decat orice manifestare fizica, decat orice abatere de la mersul firesc, etic sau de conduita. Benevol sau nu prea, ne-am impartit in 2 tabere ce aclamau in acelasi ritm, cu aceeasi pasiune, acelasi shout. Au fost doua tabere reprezentand acelasi ideal, trecutul si prezentul, la mese diferite, sub priviri diferite, mancate incet incet de un orgoliu tampit dar benefic poate, pentru evolutia tuturor. Ne-am evitat cum fac magnetii de aceiasi poli. A fost o intelegere tacita, de ordin emotional, o bariera ce s-a impus din primul minut.Prima petrecere s-a consumat in stilul inconfundabil, @ : s-au dansat roll-call-uri, s-a baut bere, s-a vorbit in stanga si'n dreapta, din local in local.

Imi lipseau diminetile la hotel. Sambata m-am trezit, intr-un pat dublu, cu F. dormind langa mine. Agitatia din fata hotelului m-a motivat sa incep ziua devreme, fiind pregatita pentru absolut orice. Sesiunile au fost mult mai interesante: prima a fost o simulare de outsourcing tinuta de Accenture, in paralel cu sesiunea celor de la P&G, a doua a fost un joc de administrarea resurselor bazat pe diverse strategii - asta a fost momentul de competitie al zilei. In pauza de dupa pranz, ne-am luat putin timp si am vizitat parcul Trivale pe care tata mi-l recomandase. A fost un moment de respiro in care mi-am incarcat bateriile si unde mi-am abandonat cateva idei ce nu-si mai au rostul.

Ultima seara a fost plina de incarcatura emotionala. Stiam cumva, ca nu trebuie sa ma entuziasmez prea mult dar, undeva, asteptam o sclipire, o reactie sau un gest, un cuvant poate, care sa alunge macar pentru o noapte cenusa din ce a fost.A fost in zadar. Am aplaudat cu drag si am tremurat de parca le-as fi tinut eu diplomele localelor premiate. Au meritat si ii respect pentru asta. Au muncit mai mult, s-au bucurat mai mult, si-au apreciat mai mult resursele, s-au respectat mai mult, au profitat mai mult. Si noi am castigat in final. Vazandu-i pe ei in fata, am simtit impactul ultimului an. Am simtit admiratie pentru prietenii mei, pentru fetele din EB, am zambit amintindu-mi clipele frumoase, multele clipe frumoase.

La petrecere mi s-a spus ca sunt frumoasa si asa m-am simtit toata noaptea. Am vrut sa-mi induc aceleasi emotii de anul trecut; acelasi entuziasm, aceleasi sentimente de implinire si echilibru. Am reusit! Ca si cum s-ar fi dat timpul inapoi, m-am simtit ca la inceput de mandat. Spre dimineata am plecat imediat dupa LP - In the end, pe care am ascultat-o stand pe canapea, privind din afara o imagine pe care am salvat-o in gand si'n suflet.

Intalnirea cu Belu de duminica a fost poate laitmotivul prezentei mele la conferinta cu pricina. Discursul lui scurt si la obiect, fara nicio ezitare sau vreo incercare de epatare cu insemnatatea lui profesionala, m-a trezit un pic la realitate, in societatea modelelor false pe care si el le arata cu degetul, subtil si discret, cantarind cuvintele. Mi-a placut reactia lui in sala plina de curiosi care-l priveau dintr-o alta lumina. Intr-o ora si un pic si-a incheiat prezenta cu o intamplare de-a lui N.Iorga, spunand "pe-aici au fost stramosii mei, aici azi sunt si eu; pe-acolo au mers stramosii mei, acolo merg si eu." 

Cand am plecat din Pitesti ploua. Pe drumul inapoi acasa am ascultat muzica si am scris. Erau multe idei neterminate in gandul meu, cateva regrete, multe zambete si batai din palme. Pe geam curgeau picaturile de ploaie intr-un ritm tot mai alert; eu ma gandeam la alte geamuri, pe alte drumuri si apoi ma intorceam la cuvintele mele. Desprinsa de toate clipele din cele 3 zile, camera mea m-a primit mai calduroasa ca oricand. Am adormit tarziu dar instantaneu. Ieri a fost luni, dar e alta poveste. To be continued.

Lotta love!