In lumina Pastelui

Imi amintesc cu drag un Paste cu multa agitatie in bucatarie, cu miros de cozonaci si faina pe masa de langa geam; eu si Cza desenand cu carioci ore in sir, oua si tata plimbandu-se prin casa, mereu ocupat. Erau vremurile in care, plecand la Inviere, mama ne spunea raspicat sa nu care cumva sa ne uitam la filmele de la televizor cu rastigniri si sange ca nu sunt pentru noi; si cum se inchidea usa, ne bagam in pat amandoua, ciupind din mancarea asezata frumos pe masa in bucatarie, si ne uitam la patimile lui Hristos, plangeam, ne ascundeam sub cearceaf si apoi adormeam. Sarbatorile aveau alta semnificatie, in agitatia aceea, cu pregatiri si entuziasm, planuri pentru inca o seara speciala si apoi zilele in familie, cu mese intinse, cu veri de prin diferite colturi ale tarii si matusi care te ciupeau de obraji, Pastele nu era doar un motiv sa iti aduni familia la un loc ci un prilej de schimbare, de a fi mai bun, de a ierta, de a renaste!

Anul acesta, Pastele a fost discret. Bunicii mei au plecat sambata la Botosani si, s-au asigurat ca vom avea de toate. Nu a trebuit nici macar sa vopsesc oua sau sa imi incerc talentele la framantat aluat pentru cozonaci. De toate detaliile "organizatorice" s-a ocupat bunica. Stia cu siguranta ca nici eu, si nici tata, nu suntem foarte traditionali si in mod sigur, ar fi fost inca o sarbatoare in doi, cu mancarurile noastre favorite si discutii printre dinti. 

Sambata seara m-am intalnit cu fetele si am stat la o minunata discutie in bucataria R., cu geamurile deschise, bere, vin, dulciuri si cola. Am invatat doua dansuri (:X) sub privirile pestisorilor din acvariu si am mai pierdut vremea pana au ajuns si ceilalti. De Inviere am fost la Precista. Mirosul de iarba verde si toti vecinii mei, unii cunoscuti altii necunoscuti, toti cu lumanarile in mana, mai piosi ca oricand, m-au trimis cu gandul la anii trecuti. Slujba a fost scurta. In incercarile C. de a o asculta pana la capat, energia celorlalti, nerabdarea lor de a scapa din incinta evlaviosilor treziti tarziu si imbracati frumos pentru inca un eveniment social, i-au scurtat momentul de sfintenie. Mi-am dus lumanarea acasa, am plimbat lumina prin toate camerele (cum spune traditia), i-am spus tatei "noapte buna" si am plecat.

Ne-am trezit ratacind prin Braila, cautand cartierul lui Cristi. Dupa cateva indicatii am si reusit sa ne gasim unii pe altii, ne-am imbratisat, ne-am impartasit sentimente pierdute in ani mai frumosi, am ras pe seama C. si ne-am despartit in urari pascale. A fost o seara neconventionala, mai speciala decat de obicei insa nu la fel de speciala precum anii trecuti. Cumva, ne-am pierdut cu totii intr-o rutina care ne fura treptat prilejul de a mai fi surprinsi, de a nu suspecta detaliile, de a ne bucura si atat. E un ritual care se intampla pentru ca trebuie nu pentru ca il simtim sau il dorim cu adevarat si asta ne indeparteaza tot mai mult de natura noastra.

In curand, va trece si Pastele, imi e dor de Z. si amandoi i-am simtit lipsa pe scaunul ei la masa. Sunt sigura ca si ea se gandeste la noi si singurul lucru care ma incalzeste e ca timpul se grabeste sa o aduca acasa, sa ne plimbam de nebune pe strazi, sa privim cerul noaptea tarziu, din balcon, sa-l impartim pe domnul Peste si sa ne trezim impreuna. 

E o zi frumoasa si calda. Va doresc tuturor un Paste linistit, multa incredere in voi, multa putere si mai ales fericire. Sa fiti fericiti oricum, oriunde, oricand!

Hristos a Inviat!

Lotta love!