Alte timpuri, aceiasi oameni

Aseara am realizat ca nu purtam jacheta care trebuie. Dupa ce am scotocit prin geanta cautand cheile, mi-am dat seama ca nu in geanta sunt, ci prin buzunarele unei alte geci, in camera mea. Am zabovit un pic cu mana prin lucruri si am facut involuntar, o analogie la situatia in care ma aflam atunci la putin dupa ora 2 si atunci, dupa vreo cateva luni tulburi. Si aseara cautam un lucru pe care il stiam sigur in alta parte dar cumva, continuam sa-l caut in geanta. Cam asta s-a petrecut si cu restul evenimentelor din trecut. Cautam pana de curand ceva ce isi schimbase locul de mult, il stiam schimbat dar preferam sa il caut, apoi n-am mai facut-o.

Tata era treaz si m-a auzit scotocind la usa. Mi-a deschis si am purtat o conversatie draguta, de dimineata timpurie, apoi am plecat la culcare. Discutia cu fetele si excursia in Olimp cu zeii [:))], Bacardi si dezbateri despre brokeraj, Oana [Canta]Cuzino [:* A.], cele doua exemplare masculine din bucataria R. si apoi puloverul portocaliu care mi-a tinut de cald pana acasa, m-au facut sa realizez inca o data ca oamenii nu se schimba ci timpurile.

Sunt momente in care ne simtim mai increzatori, in care visam ca orice poate fi atins, in care ne multumim cu agitatia exterioara dar mai ales cu cea intrinseca; clipe in care orice obstacol poate fi depasit, orice pas inapoi devine unul inainte, orice palma o trezire la realitate. Ne aminteam anul zbuciumat prin care am trecut, toate etapele de maturitate, de crestere, toate abaterile, toate rautatile, toate cuvintele spuse atunci si toate pietrele care ne-au modelat caracterele. In ploaia de intamplari si oale sparte, din haosul in care fiecare incercam sa ne demonstram mai ales noua ca putem, din franturile clipelor in care ne-am razvratit, ne-am impotrivit, ne-am trezit la o masa privindu-ne in ochi. 

Efectul placebo pe care ni-l administram de la inceput, are o valabilitate redusa. Aseara traiam un alt efect. Oamenii pe care ii stiam in alte situatii, in alte episoade, oamenii pe care ii judecasem crunt pentru un mod de a fi sau a actiona erau aceiasi. Tot ei, cu bune si cu rele, cu aceleasi mentalitati, aceleasi impulsuri, aceleasi nevoi, in alte minute si alte spatii, cadre care nu schimbau cu nimic datele problemei. Faptul ca rezistasem de atata timp in prezenta lor, ajungand sa-i cunosc si sa-i accept, sa ma cunoasca si sa ma accepte, departe de alte timpuri, m-a facut sa-mi doresc sa astept viitorul impreuna cu ei. 

Nu suntem perfecti, nu suntem nici macar aproape de perfectiune. Nu suntem uneori modele, nici puternici, nu destul de intelepti, nu suficient de maturi, nu suntem in locul potrivit, la momentul potrivit, nu luam cele mai bune decizii, uneori nu ne asumam riscuri, nu ne bucuram indeajuns, nu visam, nu incercam. Suntem oameni insa, si ne-am obisnuit sa ne resemnam cu ideea ca "tomorrow is another day" si maine lucrurile se vor schimba, lucrurile nu noi...dar asta e deja alta poveste.  Astazi accept realitatea si mi-o asum, accept prezentul si il traiesc din plin, cu aceiasi oameni, in timpuri diferite.

I like this :

Lotta luv!