Ma pun de-a curmezisul ideilor mele, gandurilor mele, despre mine, despre tine, despre toata mizeria pe care nu pot s-o sterg cu nimic. Si cum, sunt singura, in haosul asta existential de iluzii vandute la pret redus, si nevoita sa ma zbat ca un fluture cu jumatati de aripi, iar tu, mai senin(l) ca oricand, accepti schimbarea si o porti in tine ca pe-un indemn de progres, cu zambetul pe fata si raza in ochi pentru ca asa e frumos, ma simt nevoita sa-mi desfac fermoarul sacului in care dorm de apropae doua luni.
Ma eliberez de incubatorul de emotii si sentimente ingropate la lumina artificiala, in suspansul celor care asteapta sa ma definesc, sa imi conturez natura de fluture si sa zbor libera, candva, deasupra ta, si sa te accept asa cum esti, cum m-ai acceptat si tu, demult, doar prin cuvinte si trup, si sa ma asez poate pe umarul tau si poate si al lor, si sa va privesc dar mai ales pe tine. Atunci sa iti ciupesc urechea stanga sa stii ca sunt prin preajma iar tu sa ma dai la o parte, in mod propriu, sa ma amestec in lume si'n culori si sa ignor fumul in care te scufunzi; sa traversez munti, oceane, sa traiesc o zi si sa mor. Si in calatoria asta aripile mele sa provoace haos...
M-am asezat pe mijlocul drumului meu, intre cele doua benzi de sens opus si mi-am acceptat conditia de muritor din dragoste, din cuvinte, din suflet si din trup, si din absenta starilor de confuzie si extaz intru intr-un sevraj de amintiri pe care mi le leg strans de piele, le ascund in unghii ce s-au sters pe pielea ta. Masca de oxigen aluneca si-o las sa cada, sticla izbeste pamantul si tresar ca dintr-o metamorfoza tarzie, cu acele infipte adanc in vene. Ei nu vad plasticul din care se nasc in fiecare zi alte papusi, toata lava care curge pe sub usi, din robinete ruginite, sub pasi grabiti spre viitor. Cenusa inghite cerul si eu privesc acolo, in mijlocul drumului meu, impacata cu natura mea de muritor...din dragoste.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu