Reverie

[14/05/2010, 01:44]

Asfaltul e umed si imi aud pasii cum tulbura linistea unei strazi singuratice. E pustiu. Doar cateva franturi de viata tarzie, prinse intr-o ploaie de primavara. Mai pustie sunt eu. Pustie dar usor mobilata pe interior. Se plimba prin vene acelasi drog cu care ma imbat frecvent. In urma lui raman vesnic seaca, fara sa mai stiu sa-mi deschid porii, sa primesc ploaia, sa uit.

Alcoolul ma adoarme. Ma gasesc in patul pe jumatate facut, cu inima functionand pe jumatate, in jumatate de camera, cu miros de asfalt si ecou de bachata. Acolo zac intre oglinzi paralele, intre adevar si minciuna, intre ieri si azi. Poza ma doare, cana ma doare, florile ma dor, pasii lovesc asfaltul.

Ploaia nu judeca, ploaia vindeca, ploaia cade si eu, cad in acelasi vis, cu acorduri de bachata.