De ce singur? De ce nu, singur?
Nu am mai scris. Nu am vrut sa mai scriu. Lucrurile isi pierd din esenta cand incerci sa le explici. Pentru cateva zile mi-am luat spatiul de care aveam nevoie si m-am scos din priza. Am incercat alte feluri in care sa fiu eu fara sa ma ascund, fara sa disimulez, fara sa mimez niciun sentiment, nicio stare. A fost perfect. Treptat, m-am obisnuit cu linistea din jurul meu, cu spatiul de care am ajuns sa fiu dependenta. La multi kilometri distanta, Z. incearca singuratatea pe care eu o accept in fiecare zi, cu zambetul pe buze.
Plecarea ei m-a invatat sa ma obisnuiesc cu absenta multor lucruri. Credeam ca n-o sa ma descurc, ca o sa clachez (cum am si facut-o pentru un timp), ca o sa innebunesc singura, in camera noastra. In lipsa ei am invatat insa sa ma adaptez mai bine si mai repede la orice. E ciudat cum lucrurile se schimba atat de mult, atat de repede, uneori fara sa fim constienti de ce se intampla. In starea asta de repaus sentimental ma simt mai echilibrata ca oricand. Nu-mi lipseste nimic din ce mi-as dori!(Cause I dont belong to anyone and nobody belongs to me)
Song of the day:
Lotta luv!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu