Mi-am pierdut cumpatul dintr-un nimic. Tineam o amarata de sticluta cu lipici si incercam sa lipesc o poza pe unul din cele multe documente necesare pentru plecarea miraculoasa. Intr-o fractiune de secunda am simtit ca mi se urca tot sangele la creier si fara nicio pregatire mi-am imaginat ca incaperea in care ma aflam zboara in aer. Coli de scris, bucati dintr-un xerox, cateva pixuri, foc si un capac de lipici rostogolindu-se jucaus peste drum.
Sunt neindemanatica. Nu-mi e greu sa recunosc lucrul asta. Mereu ma gasesc in ipostaze mai mult sau mai putin comice, complicand lucruri simple, agitandu-ma, enervandu-ma din nimicuri si da, de cele mai multe ori ma ia gura pe dinainte. Azi m-am simtit coplesita. Mi-a lipsit mai mult ca oricand starea de echilibru, acel zen absolut cand iti intinzi picioarele intr-o cada cu apa fierbinte si uleiuri aromatice. La polul opus al acestor ganduri si stari Nirvana, a trebuit sa traversez orasul in lung si's lat, sa mestec praf si puf, sa ma "delectez" cu aceiasi ochi infecti de mama a ranitilor si sa-mi zic inca o data in gand "un fleac! m-au ciuruit." E lamentabil, stiu. Obisnuiesc de cele mai multe ori sa-mi plang de mila. Acum vreo cateva ceasuri aproape ca m-am razbunat pe tata pentru intreaga natie de barbati care te invata cum sa asezi cratita pe aragaz astfel incat sa nu dai foc la casa. A fost inca un moment de incendiu provocat in mintea mea.
Nu sunt in apele mele. De obicei nu sunt in apele mele. Azi e diferit.
Si-mi spun mereu ca nu-mi pasa si ma ascund in cesti de cafea si muzica si alte accesorii pe care le port in fiecare zi cu capul sus. Dar, mai devreme sau mai tarziu, ma trezesc pe aceleasi strazi pe care le-am calcat de mii de ori, trecand pe langa aceiasi oameni, intr-un trafic nejustificat, un circ constant de vise vandute la pret redus. Si-mi arunc ochii spre cer sperand ca intr-o zi n-o sa-mi mai pese; n-o sa-mi mai pese ca ne cam ducem naibii cu totii. Ne mintim ca traim frumos, ca suntem fericiti, ca nu ne lipseste nimic, dar ne lipsesc prea multe. Caldura mare mon cher, gandurile mele au facut azi insolatie.
Lotta love, M.
2 comentarii:
Într-adevăr, cea mai buna soluţie este nepăsarea, indiferenţa. Ea ne eliberează de grijile prea multe care ne împovărează de prea multe ori; ne copleşesc deoarece nici măcar nu sunt toate ale noastre. Le preluăm şi pe ale celorlalţi pentru că aşa se întamplă în lumea civilizată. Suntem fiinţe sociale până la urmă. Dar dacă tot îşi împart alţii grijile cu tine, fă şi tu la fel.Mai multe capete "luminate" găsesc mai repede soluţii ;). Chiar şi o zi monotonă sau plină de birocraţie poate fi o zi frumoasă cu întâmplări fericite dacă te înconjori de persoane care să vadă partea plină a paharului. Nu degeaba se spune că prietenii sunt familia pe care ne-o alegem iar la categoria asta poţi spune că ai o familie foarte trăznită şi fericită. Te pup!
>:D< Ai dreptate! sa stii ca mi-a placut mult sa fim amandoua in a2a jumatate de zi :*:*
Trimiteți un comentariu