Impar

Iti zici de cele mai multe ori ca universul iti joaca feste in nopti impare. Pamantul se roteste si ajungi cumva, in dreptul acelorasi scari ce duc indubitabil la aceeasi usa. In aer se simte vantul mai greu, sufocant si apasator, ca o secventa in reluare, lumea se misca cu incetinitorul. O suvita atinge obrazul si te trezesti brusc, nedumerit, in rasete, cuvinte goale in spatiul dintre scari si usa. 

Ai vrea uneori sa urci o treapta, cand nimeni nu te priveste. Iti zici "acum e momentul", e suspans, e tensiune, inima te tradeaza, tonul vocii, pupilele se dilata. Involuntar pasul coboara. Un fior rece iti strabate coloana, il simti cum se misca in tine pana cand tremuri si cedezi. In fata usii minciunile se aseaza sadic in ordine inversa. Le numeri pe degete, pe toate degetele tale, cele care nu-ti apartin, degetele lor. 

Plasticul strica ansamblul, il ingroapa in banci de piatra adanc infipte in pamant. Din nou, pamantul se roteste, pupilele se dilata, inima te tradeaza, verdele striga furtuna si praful se ridica sub gene de smoala si guri nesecate de vise spurcate, ne-adevaruri creionate frumos pe buze uscate. Impar, strainii sugruma spatiul. Te vezi atunci dezgustat de ambalajele lor de unica folosinta, corpuri jalnice, saci in care bat mecanic inimi de imprumut. O senzatie de murdar te cuprinde, te simti intinat, atat de murdar incat 1000 de ploi n-ar putea sa stearga straturi de piele, unghii infipte adanc in podea, aproape de usa.

Sprijinit de piatra, aceleasi rasete te traduc in mii de forme. Culorile sterg plumbul. E tarziu, in nopti impare, departe de usa. Aici pamantul s-a oprit.