Sunt putin rupta de realitate (ok, mai mult decat de obicei) asa ca urmatorul post se afla in categoria "eu cu mine si restul de tampenii care-mi populeaza capul". Ma intorceam eu frumusel, acum cateva minute, pe strazi laturalnice, cu o carte in brate (it was "my precious" trust me), cu ceva bere si vin si cola la bord, si gandul ca eram singura nu m-a inspaimantat nicio clipa. Intr-un oras periculos, cu fel de fel de baietasi cu combinatii si smecherii, mi se intampla din ce in ce mai des sa traversez strazi in creierii noptii si sa-mi spun in gand "damn, it's so quiet". Bineinteles, nici nu-mi doresc scene cu cutitari sau amatori de senzatii tari la plic, niciodata la pipa. Nu degeaba imi port cu mandrie cea mai discreta arma mortala, poseta mea plic cu curea din zale..multe zale ce s-ar imprima foarte frumos peste ochii vreunui nenorocit cu chef de distractie.
Sa nu ma abat de la ce vroiam sa comunic. E usor multumitor sentimentul ca merg pe strada si am increderea ca ajung acasa. E si mai multumitor sa stiu ca inca ma pot plimba singura, in miez de noapte, sa-mi clatesc gandurile si sa mi le scutur de poveri zilnice, departe de ochii carcotasi ai celor care ma cunosc. In seara asta mi-a placut la nebunie sa ma plimb pe strada singura, in miros de tei, cu vantul in crengi si'n par si cartea tinuta strans la piept. Ca si cum m-as fi proiectat in viitor, m-am vazut pe alte strazi, in alte imprejurari, poate nu atat de tarziu in noapte, poate nu atat de confuza, poate nu subreda in rationament si uneori in simtire. Gandul ca in seara asta, ca in alte seri tarzii, mi-am permis sa nu-mi fie teama de nimeni si nimic, mi-a demonstrat inca o data ca pot sa las scepticismul deoparte si sa elimin treptat combinatiile, aranjamentele, permutarile cu care ma complic frecvent.
Nu sunt eu cea mai norocoasa insa, de multe ori ma agit degeaba :D. Asadar, intre eu - cea prinsa in gandurile mele, persoana aia cu principii si idealuri ambitioase, poate prea ridicate deasupra pamantului, si eu - visatoarea, cea care zice "fuck it" cu castile la urechi, o rochie prea scurta, ruj rosu si impulsivitate, mult risc asumat pentru fiecare cuvant, intre ratiune si simtire, ador sa ma las purtata de val. That's it!...pentru ca uneori noptile sunt mai linistite cand adormi cu zambetul pe buze, stiind ca nu ti-ai reprimat niciun gest, nicio idee si pentru ca diminetile sunt mai frumoase cand nu stii si nici nu vrei sa stii ce te asteapta.
I could get used with that.
Lotta luv, M.
P.S. Off the record, i love this :"You say you're willing to die for love but you know nothing about dying and you know nothing about love!"(Hector, Troia)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu