Status quo

Imi intru cu greu in ritm dupa cele cateva zile rupte de Galati city si rutina zilnica. Nu e o noutate faptul ca imi place sa calatoresc. Ador sentimentul de bagaje si somn neimplinit si apoi locuri noi, paturi noi, camere impersonale care, la sfarsit de sejur se transforma in micul tau spatiu aglomerat cu nimicuri.

4 zile am fost plecata la mare. Navodari(us) sa fiu mai exacta. O anume conferinta, intr-un oarecare context, cu diversi oameni, unii mai dragi, unii deja in plus. Nu asteptam lucruri marete, nu vizualizam povesti cu happy ending sau chestii extraordinare. Am plecat cu ei, prietenii mei, si zilele s-au scurs mai mult decat minunat.

Printre curele cu soare, sesiunile de flori ilegale in super-cortul lui Coco, amiezile somnoroase cu usile larg deschise, prieteni zgomotosi la geam si diminetile cu vuvuzela [damn you guys :))], m-am trezit intr-o dimineata timpurie cu ploaie de stele si licurici in apa marii. Breath taking!

In apa, mii de lumini se rostogoleau haotic. Puncte de soare spart in apa marii. Valurile stricau linistea meduzelor si deasupra, stelele cadeau una dupa alta lasandu-ne pe toti cu gurile cascate. Am privit cateva minute in gol, stand in apa calda, inconjurata de milioanele de bucati de fosfor. Pentru un moment, am simtit ca sunt singura. Nu mi-a fost frica, nu era un sentiment de pustietate ci unul de intimitate. Unul in care am simtit ca doar eu privesc cerul si doar mie imi vorbeste marea in mii si mii de puncte. In linistea aia inchipuita mi-am stabilit un nou echilibru, o alta stare Zen in care pot sa-mi gasesc energia sa accept imperfectiuni. Sublim moment!

Cu toate astea, sunt multe lucruri pe care nu le-am facut cat am fost plecata. Sunt multe cuvinte care nu s-au spus, multe ganduri care nu si-au gasit salvarea in mare si'n nisip si'n cerul ala plin de stele, dorinte muribunde. Tentativa de a lasa in mare una din pietrele pe care le car asa cum iti porti cicatricile, a esuat. Atarna inca in portofel, ca un ciob dintr-o cana pe care n-o mai pot folosi dar pe care o pastrez pe etajera. Oarecum, gandul ca nu mi-am dus la bun sfarsit lista de planuri pentru vacanta, imi arata inca o data ca facem parte dintr-un univers mult mai complex in care schitele nu-si au loc, planurile sunt in plus si orice fel de anticipare e in zadar.

Am taiat in gand, cu o linie oblica, "to do list"-ul si azi mi-am suflecat manecile pentru ultimile 30 de zile in care o sa fac pace mai ales cu mine. Merit asta!

Lotta luv, M.