Am vrut s-o ascund in cearceaf si s-o sterg din calendar. Ingropata in perne, salteaua pare mai tare, incepi sa simti orice arc, iti imaginezi cum sunt dispuse, le vezi cum se desprind poate, in orice moment, gata sa te arunce, sa te tranteasca pe pamantul rece. E atat de cald, e sufocant in propria'mi piele uneori. Gandurile nu-mi dau pace, cuvintele, sentimentele, lumina nu exista. E haos! Am vrut sa ignor ziua de azi, cum ignor toate zilele cand nu sunt eu, cand cealalta parte din mine duce razboiul lumilor interioare. E singura pe care nu pot s-o controlez. E singura de care'mi este teama. E singura care ma face sa sufar.
Sunetele devin mai puternice cand inchizi ochii. Subconstientul lucreaza pe jumatate. Aici si acolo se amesteca. Devii confuz, agitat, speriat, irascibil si mofturos, nimic nu se mai potriveste, nimic nu mai e suficient, totul e dezordonat si stins. Ca si cum spatiul se comprima, devii claustrofob in propriul ambalaj, uitat in sacul fara fund.
Am vrut sa sterg ziua de azi dar n-am reusit. Prea multe lucruri m-au tinut pe loc. Maini ce te ridica din imperiul fortelor care te stapanesc benevol, glasuri care iti explica ordinea fara sa te judece, ochi care te privesc pana in adancul fiintei, care vad haosul dar care nu fug. Caldura mainilor care te prind inainte sa aluneci m-a tinut pe loc. Timpul si-a schimbat sensul, cealalta parte din mine a intrat in umbra, stanjenita dar inca latenta.
Azi a continuat sa existe si respira sub pori, in santierul fiintei mele de unde zilnic se desprind caramizi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu