the Flood

Alunec intr-o camera obscura, in care chicotesc senzatii familiare. Trepte coboara in beciul din care zac, pe jumatate luminate, amintiri din timpuri cu alta clima. Tensiunea apasa. Imi simt capul greoi si ma abtin sa nu strig. Il las sa se piarda in amestecul de stari care ma provoaca. Cu ochii intredeschisi ma uimesc. Un zambet malitios, pervers in esenta, se intinde pe fata si-i modifica trasaturile. Liniile se transforma, eu ma transform, e ireversibil.

Cine poate spune cu adevarat ca este stapan pe fiinta lui?...

No more sweet music

*

...

Ascunde-ma intr-un cantec si uita-ma!

Nimeni n-o sa stie ca m-am ratacit printre cuvinte.

Nimeni n-o sa-mi simta absenta mai mult decat tine.

Acolo o sa astept minutele sa curga,

Ploile sa cada,

Marea sa vada, cate nopti vor trece, pe tarmul rece.

Ai sa ma gasesti rupta de lumina,

Flamanda si seaca si straina,

Cu bratele deschise larg,

sa te cuprinda.

Nimeni n-o sa stie cat de mult m-am inselat,

sau cum m-am vandut inutil,

inselata de clipa si de un suras infantil.

Am sa zac ore in sir sa-mi vindec aripile frante,

cu tine in gand.

Fiecare furtuna o sa dispara,

fiecare cuvant.

Intr-o zi ai sa ma dezlegi si am sa-ti zambesc.

Imi va fi cu siguranta dor sa te privesc,

Sa te ascult, sa te sarut.

Ai sa-mi spui ca ti-am lipsit si-am sa te cred.

Mana mi se va potrivi in mana ta,

Ma voi aseza la locul meu in inima ta si iti voi deschide usa catre a mea.

Atunci cuvintele vor fi in plus.

Am zis stop!

In cele cateva minute de "luciditate" imi dau seama ca, de fapt, imi place de mine acida si mereu gata sa intoarca oamenii pe dos. Mai mult decat oricand simt nevoia sa ma desfac de toate nodurile care ma opresc de cele mai multe ori sa ma manifest. Civilizatia e buna in doze reciproce, cantitati care sa pastreze totusi esenta fiecarui individ. Cu toate astea, uneori educatia ne indeamna sa ne reprimam multe din ganduri, actiuni sau chiar sentimente. In urma acestor reprimari raman comportamente pe care le modelam dupa voia celor din jur; gandurile se mesteca de zeci de ori pana ajung sa fie inlocuite cu varianta mai usor digerabila. In felul asta, mai suntem sinceri?

Imi place sa ma exprim liber. Nu multi inghit insa sinceritatea. Ce-i drept, societatea ne invata numai "lucruri bune": cum sa minti, sa fii ipocrit, sa renunti treptat la scrupule, sa calci pe demnitate, sa te transformi zilnic, pentru a-ti asigura un loc intr-o clasa sociala satisfacatoare. Nu e suficient sa-ti doresti cu adevarat ceva si sa muncesti pentru a ajunge acolo ci trebuie sa mergi din compromis in compromis, sa fentezi cat mai mult sistemul, sa fii corupt ca sa existi. Ca in multele zile in care ma incearca un dezgust profund fata de toti acei "morti vii", astazi apelez la cateva minute de "exorcizare". Imi permit sa arunc aici cateva din gandurile mele cotidiene, pareri despre circul din care toti vor sa iasa "bufonul Reginei".

Inca ploua in Braga, inca ma uimesc multe in micul oras portughez. Oamenii de aici sunt diferiti, strazile sunt diferite, e un alt aer, o alta conceptie asupra vietii, o alta perspectiva. Cu siguranta oamenii astia au defecte; insa le tin atat de bine pastrate in spatele geamurilor cu obloane identice incat imi par cei mai sinceri si cei mai fericiti. Sunt o tara saraca, spun toti, saraca in comparatie cu alte tari, insa reusesc sa puna totul cap la cap cand vine vorba de comunitate, de trai civilizat. Aproape ca rosesc de fiecare data cand, involuntar, in comparatie cu orasul meu, Braga pare ideal.

De ce oamenii astia reusesc? Pai poate pentru ca cei mai destepti conduc tara in timp ce restul isi vad linistiti de ale lor. spre deosebire de "tara tuturor dar, a nimanui". Nu sunt singura care s-a saturat sa auda in stanga si in dreapta despre cat de rau e in tara, in timp ce responsabilii stau si freaca menta; si m-am cam saturat - sincer!! - sa explic diferenta dintre tigani si romani, in conditiile in care minoritatea in cauza are un PR mult mai bun decat o are tara gazda. Poate ca intru in alte chestiuni, dar lucrurile par mult mai simple, decat ne place noua sa le vedem. Si toata atitudinea asta de zeflemism si pitiponceala si alde Gica Contra care se pun de-a curmezisul si vorbesc numai sa se auda , ne trag in jos. Sunt pietre de moara. Sunt motive in plus pentru ca ceilalti sa nu vada exact ce fel de natiune suntem, ce valori ne ghideaza, ce principii urmam, asa putine si schioape cum sunt.

Cati nu stramba din nas criticand toata mizeria la care s-a ajuns azi si cati sunt capabili sa se exprime liber in legatura cu ea? Suntem lasi, prea lasi sa putem face lucrurile sa mearga. Prea ingusti sa putem iesi din cutie si sa renuntam la orgoliul nejustificat. Prea multi o fac pe desteptii fara un fundament real si prea putini au rabdarea sa mature prostia de pe strazi. E haos general, asta simt. Haos si dezordine, nimic promitator, nimic capabil sa motiveze o generatie, s-o provoace, s-o pregateasca pentru viitor. E trist. Oamenii inca se nasc prost si vor muri probabil la fel, in aceeasi indiferenta generala.

De ce altii pot?

Pentru ca oriunde, cineva inca mai are tupeul sa se impotriveasca!

Teenage Dream

I just love this ...

November Rain

Ploua. Ploua de cateva zile. Asa e in Braga. Uneori ploua multe zile la rand apoi se opreste. E o ploaie ciudata, ca o lapovita deasa care imi incurajeaza natura de "sleep addict". Uneori, cand ma trezesc si instinctiv drag draperia sa stiu ca e zi, ploaia imi creaza o stare ciudata. E prea multa liniste, mai multa decat pot suporta. Si multa umezeala. Zilele astea nu-mi plac pentru ca sunt vulnerabila, prea multe ganduri nu-mi dau pace.

Ieri priveam norii care se grabeau sa traverseze cerul. Niciodata nu i-am vazut atat de grabiti. M-au tinut cateva minute cu gura cascata. Timpul chiar nu mai are rabdare si eu sunt prinsa la mijloc. E mijlocul celor doua lumi pe care nu pot sa le impac. Incerc sa ma tin ocupata, sa dau sens minutelor care zboara pe fereastra, sa ma pacalesc ca toata schimbarea asta ar fi fost la fel.

Ce usor trebuie sa le fie celor care nu trebuie sa renunte la nimic..si la nimeni! Trebuie sa fie minunat sa fii in absolut echilibru cu tine, sa nu-ti fie teama sa declansezi stari interzise, sa nu te simti stanjenit, vinovat, poate strain de tot ceea ce ascunzi sub piele si oase. Oamenii aia adorm poate mai repede si se trezesc mai senini, chiar si in zilele ploioase. Trebuie sa fie minunat...

Guns`n`Roses-November Rain

Ungodly fruit

*

**

We're just like other people. We love to sing, we love to dance. We admire beautiful women, we're human. And sometimes ... very human.

just Saturday

Savurez cu mandrie salata de fructe tocmai preparata in camera noastra mica dar cozy. Sunt franta de oboseala. Simt o durere ciudata care se intinde in tot corpul. Sunt orele de somn pierdute toata saptamana; s-au pus cap la cap si ma ajung din urma incetul cu incetul. E sambata seara, una diferita de toate sambetele de pana acum. Spaland cateva pahare in bucatarie, n-am putut sa ignor veselia prietenilor din Capo Verde sau Ghana.

Oana imi da nota 10 pentru salata si eu realizez ca tocmai am o prima poza cu amicul din Ghana. Imi spune pe un ton cald ca nimeni n-o sa stie ca eram imbracata in pijamale si zambesc. Anabella fredoneaza "I got a feeling" curatand cativa struguri pentru alta salata, bataindu-se langa mine la chiuveta. In curand bucataria o sa fie plina de brazilieni cu chef de petrecere, fete parfumate, frumos aranjate pentru club.

Baietii isi fac probabil incalzirea la Rick's cu "Super Bock" si in camera rasuna PRO FM. E ciudat dar azi am avut un deja vu plimbandu-ma pe strazile Bragai. Purtam un pulover si in aer era miros de primavara. Lucho mergea la Pingo Doce pentru cateva cumparaturi.

E doar o seara de sambata. Alta seara de sambata in lovely Braga.

Sunt atat de obosita dar zambesc. E sublim.

Love,M.

Special

***

*

'If I had been downright honest with myself, I would have seen very plainly in my heart that I did but half fancy being committed this way to so long a voyage...But when a man suspects any wrong, it sometimes happens that if he be already involved in the matter, he insensibly strives to cover up his suspicions even from himself. And much this way it was with me. I said nothing, and tried to think nothing..."

(Herman Melville)

Last day on Earth

... E tarziu. Ma fastacesc, ma impiedic de aceiasi pereti scorojiti, de aceleasi ferestre inchise care apasa pe sufletul meu, cu aschii din lemn dulce. Acum e acum. Nu gasesc o ordine potrivita sa opresc circuitul in favoarea mea. Agitatia ma ajunge din urma, asa ca ma grabesc sa strang tot ce am intr-o valiza pe care s-o inchid cu greu. Acolo stau inghesuite toate planurile de viitor, toate sentimentele pe care inca nu le-am trait, toate dezamagirile, toate implinirile. Acolo asteapta tacuti oamenii pe care inca nu i-am cunoscut, oamenii care nu m-au facut inca sa sufar, cei care inca nu m-au iubit. Inchid valiza cu greu; cutie din care atarna ganduri trecute si viitoare.

In strada lumea alearga haotic. Unii tipa, altii danseaza. Cativa s-au oprit pe iarba si privesc cerul care isi modifica formele si culorile. Privesc in tacere, cu mainile culcate sub cap, cum materia se consuma cu repeziciune.

Asteptarea ma irita.

Nu stiu cum sa reactionez, cum sa opresc ceasul din mine. Nu-mi ajung mainile sa imbratisez atatea trupuri, nu-mi ajung cuvinte sa imprastii ganduri. Nu incap in atatia ochi, nu au loc atatea inimi, atatia centimetri de piele zac pierduti, incapabili sa pastreze atatea amprente, urme din ceea ce iubesc.

Ca o explozie de reactii, lacrimile imi atarna de trup si simt ca pierd. Lumea imi aluneca printre degete, pierd tot. E sfarsit de inceput si plang. Minutele masoara agonia din care astept ascunsa in bratele lui, in zambetul ei, in patul de clipe ce nu se mai intorc niciodata …