just Saturday

Savurez cu mandrie salata de fructe tocmai preparata in camera noastra mica dar cozy. Sunt franta de oboseala. Simt o durere ciudata care se intinde in tot corpul. Sunt orele de somn pierdute toata saptamana; s-au pus cap la cap si ma ajung din urma incetul cu incetul. E sambata seara, una diferita de toate sambetele de pana acum. Spaland cateva pahare in bucatarie, n-am putut sa ignor veselia prietenilor din Capo Verde sau Ghana.

Oana imi da nota 10 pentru salata si eu realizez ca tocmai am o prima poza cu amicul din Ghana. Imi spune pe un ton cald ca nimeni n-o sa stie ca eram imbracata in pijamale si zambesc. Anabella fredoneaza "I got a feeling" curatand cativa struguri pentru alta salata, bataindu-se langa mine la chiuveta. In curand bucataria o sa fie plina de brazilieni cu chef de petrecere, fete parfumate, frumos aranjate pentru club.

Baietii isi fac probabil incalzirea la Rick's cu "Super Bock" si in camera rasuna PRO FM. E ciudat dar azi am avut un deja vu plimbandu-ma pe strazile Bragai. Purtam un pulover si in aer era miros de primavara. Lucho mergea la Pingo Doce pentru cateva cumparaturi.

E doar o seara de sambata. Alta seara de sambata in lovely Braga.

Sunt atat de obosita dar zambesc. E sublim.

Love,M.

Smth wow

Verificand Feisbucul azi-dimineata (a se citi "la pranz") am dat peste blogul unui amic. Din cautari in cautari, pe teritoriul respectivului amic am descoperit un articol care face referire la Wordle.com . Este vorba de o "aplicatie" care iti arata ce subiecte invoci cel mai des pe blog sau ce cuvinte repeti in postari. Evident, n-am rezistat tentatiei si rezultatul se observa in imaginea de mai sus.

Pe scurt, folosesc foarte mult cuvantul "singura", cel putin in cele 10 postari de pe pagina principala, si la fel ca amicul meu, conjunctia "si". Imaginea de ansamblu a cuvintelor aranjate frumos, imi arata inca o data ca trecutul e o constanta in prezent desi, as zice eu, sunt pe drumul cel bun. Amintirile sunt bune atat timp cat stii sa le scoti din sertar atunci cand trebuie.

Fain nu? Credits go to Titus!

Primeiro

In Gara din Braga e liniste si pustiu. Lumea se misca incredibil de repede, isi ridica bagajele cu forte necunoscute si pana sa distingi forme, culori, au disparut! Raman doar trenurile, acele incrucisari de metrou si Intercity, uitate intre zidurile portugheze construite cu rabdare. Acolo imi aduc aminte ca in urma cu fix o luna, ma grabeam sa tin pasul cu ceilalti calatori, cu mai mult antrenament decat mine, in a-si ridica bagajele si a disparea in van.

Acolo incepe setea de necunoscut. Acolo se desfac aripile. Acolo ma copleseste dorul.

In ziua cand am implinit o luna pe pamant strain, m-am urcat in tren spre Guimaraes, orasul in care s-a nascut Portugalia. A fost o dupa-amiaza placuta impreuna cu prietenii mei, vizitand castele, strazi inguste, piete ce ascund dialoguri istorice, monumente ridicate in cinstea conducatorilor, fantani arteziene superbe. Portugalia e mai mult decat fermecatoare! Nu trece o zi in care sa nu-mi amintesc ca, visele devin realitate daca iti doresti!

Lotta love, M.

in Dodii

Nesiguranta, E cel mai bun cuvant. Sunt atat de multe incurcaturi, drumuri fara acces, inca multe indicatoare fara sens, multa indiferenta, uneori multa ignoranta. Ca intr-un vartej de praf, toate zboara nestingherite, amestecandu-se, pierzandu-si formele pana cand te lasa nedumerit, pe asfalt, fara sa stii ce te-a lovit.

Sunt cateva zile de cand respir un alt aer departe de asfaltul care-mi recunostea pasii. Incep sa cunosc strazile ridicate la cer si oamenii, cladirile mentinute cu sfintenie intr-o ordine nefiresc de bine pastrata, linistea din timpul noptii, atunci cand bilele de biliard se strang intr-un dulap inchis si cand baietii nu mai au destui bani sa joace fotbal de masa.

Cand cunosti oameni noi, intotdeauna iti pastrezi un aer proaspat, de nou-nascut. Senzatia ca esti descoperit inca o data de altcineva, poate altfel decat pana acum, e unica. Incep apoi povestirile, gesturile straine, diferite, colorate. Incep apoi bazele unui respect temporar, de amicitie instant. Intotdeauna imi place sa observ primele reactii, primele impresii, primele lumini din priviri sau primele ezitari. Atunci, cutia in care ne pastram adevarata identitate departe de ochii tuturor, se deschide incetul cu incetul pana cand intr-o zi, bagajul se rastoarna pe o masa imaginara.

Cunoasterea dureaza putin. Poate doua zile..poate mai mult. In timp, zilele, orele, secundele, modeleaza un alt cadru in care diminetile vor semana din ce in ce mai mult cu precedentele. Intins in patul temporar, cu ferestrele care s-au mai deschis de mii de ori, nu poti sa nu fii cuprins de nesiguranta. Daca spatiul nu e suficient? Daca zborul invers nu cunoaste alte granite? Daca memoria nu poate fi educata, daca nu vrei sa fii educat?

***

Migrena insista. Bilele se rostogolesc pe masa. Sa fii strain se traduce in "sa fii strain de tine", niciodata mai mult ca acum, niciodata mai simplu. Cunoasterea incepe cu pasi mici, atunci cand credeai ca te cunosti...

M.

1000+ ways of global change

In fiecare noapte cand ma intorc acasa, ma lovesc de acelasi strain intins pe jos, zgribulit si certat cu lumea, dar mai ales cu el. Omul asta isi aseaza cu grija bucatile de carton, baiguind haotic despre viata lui jalnica, din care arata cu degetul zilnic, spre trecatori. Felul in care e imbracat, felul in care vorbeste, modul in care isi exprima dezgustul fata de cei grabiti, il indeparteaza si mai mult de schimbare, de progres.

Pentru el, fiecare zi e un alt decalaj, o intarziere spre un drum inevitabil, trist, fara asteptari, fara aspiratii, doar scuze. Motive ingramadite pentru conditia sa de strain uitat undeva, pe trotuar.

In fiecare seara il aud bombanind. Ma intreb deseori cum de a ajuns sa fie asa, sau de ce a ajuns pana aici, asa. Ce ar schimba omul asta acum? Probabil lumea din jur. Ar schimba poate modul in care oamenii il privesc, modul in care il judeca gratuit, felul in care isi permit sa-i ignore prezenta, niciodata insa nu s-ar schimba pe sine. Zilnic, acelasi om cearta incruntat lumea in care traieste, stiind poate in sinea lui ca de fapt se cearta cu el. E totusi prea greu sa recunoasca, prea tarziu sa inceapa din nou si probabil nimeni nu si-ar lua 5 minute sa-l asculte, sa-l inteleaga.

Tot timpul judecam din afara campului de lupta. Parerile noastre, mai bune sau mai rele, pleaca din principiile pe care ni le formam din ceea ce acceptam cu buna stiinta sau respingem prematur. Nu intotdeauna judecam corect, nu mereu suntem apti sa analizam contextul in care lumea isi numara crescator timpul, dar in fiecare dintre noi mocneste dorinta de schimbare.

Sa schimbi inseamna sa cunosti. Inseamna sa incerci, sa gresesti si sa-ti doresti sa te depasesti. As schimba modul in care ne complacem zi de zi cu scuze, promisiuni, minciuni, greseli repetate, cuvinte fara substrat, acceptare. As schimba setea de a trai visul american in provincii, teama de a-ti exprima liber gandurile, parerile, oboseala psihica, stresul, rutina care ne limiteaza, ura, snobismul, indoctrinarea. As schimba indiferenta si egoismul, prejudecatile si invidia.

Sunt multe de zis, sunt cuvinte. Iar cuvintele sunt de prisos. Maine, acelasi om isi va aranja cu dispret cartoanele, invocand vinovati, judecand lumea, dar nu pe el. Sunt 1000 de lucruri pe care fiecare dintre noi le-am schimba, insa niciunul din noi n-ar incepe cu propria persoana.

Oare de ce?

Luv, M.

Acte

Ciocolata. Iubesc ciocolata. In linistea noptii, cu usa larg deschisa, in zumzet de greieri si freamat de crengi rasucite, cateodata imi petrec ultimile minute din zi cu ciocolata, celebrand parca alt hop. Imi place sa cred ca ma recompensez. E bataia prieteneasca pe umar care-mi aminteste ca, inca o data, cu succes, am traversat o alta zi, fara sa-mi inghit cuvintele.

E dezordine si mi-e lene. Niciodata sentimentul de strainatate n-a fost mai aproape. Am pierdut minute bune cautand un elastic de par si cand, in final m-am hotarat sa-l inlocuiesc, l-am gasit ingropat sub foi si pixuri imprastiate. Imaginea dezordinii a trezit un deja vu. Tot eu, aceeasi camera, aceeasi dezordine, tarziu in noapte, freamat de crengi si haos. Ca un sertar in care pastrezi nimicuri peste nimicuri, in minte mi-a revenit acelasi decor din care s-a cascat linistea pret de cateva minute. Ca si cum s-ar fi schimbat actele...Cine sunt eu cu adevarat? Cine sunt eu acum? Cine sunt maine? Din cate bucati am construit personajul pe care-l plimb in mii de acte, in sute de cadre, zeci de anotimpuri rasturnate, fiind in continuare goala si gata de modelat? Dezordinea ma irita. Ma opresc.

Am uitat sa simt cum e sa fie ziua mea. Cum ar trebui sa reactionez? Ce ar trebui sa spun? Ce nu ar trebui sa spun? E firesc sa fii confuz? Cat dureaza senzatia de multumire-instant si care sunt hainele pe care trebuie sa le porti astfel incat sa iti acoperi toata goliciunea anotimpului prematur? Cand esti mic, dimineata in care te trezesti si e ziua ta, e ca dimineata de Craciun. Apoi zilele "speciale" se amesteca cu restul pana cand devin motive sa iti primesti portia gratuita de urari si zambete. Nu caut motive, nu vreau emotii de plastic, vreau senzatia zilelor "speciale". Cred ca e tarziu.

Am obosit. Azi e deja maine si am obosit...

Luv,M.

Silly mood

***

I’ve been walking in the same way as I did
Missing out the cracks in the pavement
And tutting my heel and strutting my feet
“Is there anything I can do for you dear? Is there anyone I can call?”
“No and thank you, please Madam. I ain’t lost, just wandering”

*

*

N-as vrea sa incep sa postez numai melodii. Ce-i drept, in ultima vreme, mi-a fost greu sa ma opresc cateva minute sa imi astern gandurile. Oricum mi-ar fi fost dificil sa descriu toata forfota, toata nebunia [in sensul bun da?], toate transformarile care se petrec atat de repede, incat mi-e teama sa nu ratez vreun moment.

Astazi am avut parte de cateva minute extraordinare. Cand spui "extraordinar", poate nu multi se gandesc la sensul propriu. Eu la ala ma refer. Stii, sentimentul ca timpul situat in intervalul acela de clipe e dispus sa te marcheze, sa te urmareasca continuu in momentele goale? E sentimentul de multumire cu sinele, etapa in care simti ca pasii te-au purtat in directia corecta, ca toate eforturile, toti nervii, toata frustrarea [bad bad word!], toate au fost puse la locul potrivit, la momentul potrivit, pentru ca tu sa te trezesti intr-o zi si sa zambesti prosteste gandind ca esti cu un pas mai aproape de omul care vrei sa devii.

De cele mai multe ori imi place sa am raspunsuri pentru orice. Azi nu caut vreo explicatie pentru starea din care scriu, zambind tamp. E o noapte linistita de toamna sau poate, prima noapte de toamna...

Luv, M.

Somnus

Mi-e somn.

Mi-e sooooom [=p~]. Cateodata am impresia ca as putea sa dorm un an de zile incontinuu incontinuu. Fals gand! Si deloc realist. Mi-ar lipsi prea multe lucruri, prea multi oameni. Deci da! Nu :)).

Ca de obicei, cand dorm putin, am un nivel de energie impresionant. Azi-dimineata mi-am imaginat ca dormisem o vesnicie, numai sa ma motivez sa ma ridic din pat, sa ma imbrac si sa-mi indeplinesc sarcinile constiincios. Imi venea sa plang. Literally! Incep sa cred ca am o problema cu somnul, defapt nu cu somnul ci cu actiunea de a dormi mult [si prost:D]. Cum e corect pana la urma? "Defapt" sau "de fapt"? Hmm :-? Cum ziceam, somnul e inamicul meu no 1, cel putin for now. Orice tentativa de a cadea la pace cu principalul suspect in micsorarea zilelor, e in zadar. I need a schedule or someone willing to push me out of the bed early in the morning. Hmm :-? now where can i find that?

Bineinteles, as putea oricand sa ma apuc de invatat pentru interviu sau sa ma gandesc de pe acum cum o sa-mi inchid valiza. Neeah! Mi-e somn! Azi mi-e somn si-atat.

Luv, M.[(:|]

Elipsa

Am vrut sa sterg ziua de azi.

Am vrut s-o ascund in cearceaf si s-o sterg din calendar. Ingropata in perne, salteaua pare mai tare, incepi sa simti orice arc, iti imaginezi cum sunt dispuse, le vezi cum se desprind poate, in orice moment, gata sa te arunce, sa te tranteasca pe pamantul rece. E atat de cald, e sufocant in propria'mi piele uneori. Gandurile nu-mi dau pace, cuvintele, sentimentele, lumina nu exista. E haos! Am vrut sa ignor ziua de azi, cum ignor toate zilele cand nu sunt eu, cand cealalta parte din mine duce razboiul lumilor interioare. E singura pe care nu pot s-o controlez. E singura de care'mi este teama. E singura care ma face sa sufar.

Sunetele devin mai puternice cand inchizi ochii. Subconstientul lucreaza pe jumatate. Aici si acolo se amesteca. Devii confuz, agitat, speriat, irascibil si mofturos, nimic nu se mai potriveste, nimic nu mai e suficient, totul e dezordonat si stins. Ca si cum spatiul se comprima, devii claustrofob in propriul ambalaj, uitat in sacul fara fund.

Am vrut sa sterg ziua de azi dar n-am reusit. Prea multe lucruri m-au tinut pe loc. Maini ce te ridica din imperiul fortelor care te stapanesc benevol, glasuri care iti explica ordinea fara sa te judece, ochi care te privesc pana in adancul fiintei, care vad haosul dar care nu fug. Caldura mainilor care te prind inainte sa aluneci m-a tinut pe loc. Timpul si-a schimbat sensul, cealalta parte din mine a intrat in umbra, stanjenita dar inca latenta.

Azi a continuat sa existe si respira sub pori, in santierul fiintei mele de unde zilnic se desprind caramizi.

Mr Nobody

The smoke never goes back into the cigarette....

As long as you don't choose, everything remains possible.

*

*

Absolut genial !...

Reveniri

Citesc tot felul de chestii pe net. De curand, lumea parca s-a intors cu fata spre soare. Ca si cum, pana acum, toti stateau suciti cu fata la cearceaf si deodata s-au trezit ca le lipseste lumina. Ma rog, trecand peste exprimarile metaforice, lumea o ia razna! Decizii luate candva se rastoarna, subiecte incheiate, sigilate, se deschid. Se intampla tot felul de ciudatenii ca si cum lumea s-ar sfarsi in cateva minute si toti simt nevoia sa-si regleze socoteli.

Nu sunt parte din aceste rasturnari de situatii. Din pacate, sau din fericire, ecuatiile mele nu dau rest. Nu stiu insa cum sa reactionez. Fara sa vreau, unele lucruri ma inteapa, trezesc niste dubii, poate regrete sau confirmari. In orice caz, e de naspa!

Ma enervez. O iau de la capat. Zilele astea am tot auzit/citit despre reveniri. Detest oamenii care se razgandesc prea tarziu, cei sovaielnici care asteapta cel mai nepotrivit moment sa-si elucideze mistere. Sunt aia care lasa vrabia sa zboare dar care se intorc la ea dupa ce au experimentat situatii cu multe "ciori". Sugestiv nu? Bun. De ce sa faci asa ceva? Cu ce scop sa-ti doresti oare o ciorba reincalzita cand te-ai saturat cu buna dreptate de acelasi zarzavat? Iar ma enervez. In fine, e ciudat. E foarte ciudat. E si absurd si prostesc si inspirat din telenovele, sincer! Oricum, e vara. Probabil vara e mai greu sa-ti stapanesti excesele de "dragoste " sau gandurile cum ca celalalt e bine merci impacat cu ideea. Mda, te doare capu'!

**

Mi-am luat bilet. In trei zile o sa-mi scald piciorusele in mare si in vreo 50 in ocean. Timpul trece cu folos.

*

Lotta love!

Failure

... is not an option!

Azi-dimineata m-am trezit iar, cu telefonul rasunand. In timp ce O. face pregatiri, eu incerc sa ignor tot mai des momentul inevitabil. Nu-mi plac pregatirile. Nu sunt genul de om care incepe sa-si faca bagajele cu o luna inainte, care cerceteaza pana si cel mai mic aspect, care asteapta. Nu-mi place sa astept. Nu sunt iresponsabila si stiu foarte bine in ce ma bag, de cele mai multe ori:D. Insa ador sentimentul de panica, ultima suta de metri, emotiile alea nefiresti, mixul ala de trairi pe care nu poti sa ti le explici : anxietate, teama, dor, agitatie, nou. In sensul asta evit sa ma gandesc la viitorul apropiat; nu mi-am inceput nicio numaratoare, valiza sta la locul ei, imi zic aproape zilnic ca "my days here are not over">:).

E ziua tatei. I-as fi dorit o zi speciala, fara griji, departe de canicula, de rutina; departe de orice gand i-ar putea increti fruntea, departe de Traian 11 mai ales. In momentele astea ma simt mica. Mica si neputincioasa. Urasc sentimentul asta! Urasc de fapt ideea ca, momentan, altii scriu regulile jocului. Nu e o zi speciala, nu pentru el. E insa o zi memorabila, si nu in sensul bun. Ca o tornada, criza lasa doar praf in urma ei. Praf, frustrari, dezamagiri, indoiala, poate curaj, ambitie, poare dorinta de schimbare, nevoia de razvratire, de dreptate.

Il iubesc si-l respect. Il apreciez pentru cine este in fata mea, in fata lor, oriunde, oricand. E stalpul caminului meu, e cel care ma provoaca sa-mi doresc mai mult, cel care-mi da putere si ma sprijina, cel care ma asculta, cel care ma intelege, cel care ma cearta si cel care ma inspira. La multi ani tata! Sa fii sanatos si sa rezisti, pentru ca singur n-ai sa fii niciodata.

Song of the day:

Lotta love, M.

Din urma

Ciudata luna iulie, si plina si calda, sufocanta! Mi-am dus zilele intr-un stil aparte, caracteristic verilor tarzii, cand scapi de sesiuni si examene si stress, cand uiti sa mai intri in casa, cand te trezesti tarziu, prea tarziu sa mai numesti "dimineata" momentul cand deschizi ochii. Incep sa-mi displaca zilele fara rost, desi tanjeam dupa ele acum ceva timp.

Am citit, in sfarsit, "Dragostea dureaza trei ani" a lui Frederic Beigbeder. Inca nu stiu sa definesc sentimentele care m-au incercat citind povestea unui barbat care sacrifica, cu mult curaj, o iubire consumata, in favoarea uneia relative. L-am judecat pe Marc Marronier. L-am criticat, l-am contrazis, l-am invinuit, l-am inteles si in final l-am apreciat. Adevarul lui, nu acela cum ca dragostea ar dura trei ani, ci adevarul existentei complicate dupa care toti ravnim, povestea care sa iasa din tipare, sa coboare din cliseu, dragostea care sa se reinventeze in fiecare zi, m-a marcat. Stilul lui cinic, realist si foarte pamantesc de a pune punctul pe "i" ofera multe raspunsuri. Mi-a placut cartea, multumesc Mircea pentru recomandare, o recomand si eu. Intre timp cateva citate:

"Pentru a ramane indragostit, e nevoie ca in fiecare din noi sa existe o particica de insesizabil. Trebuie sa refuzi platitudinea, ceea ce nu inseamna sa nascocesti tresariri artificiale si cretine, ci sa stii sa fii uimit in fata miracolului fiecarei zile. Sa fii generos si simplu."

"Am invatat, mai ales, ca, pentru a fi fericit, trebuie sa fi fost foarte nefericit. Fara ucenicia durerii, fericirea nu este solida. Dragostea care dureaza trei ani e aia care nu a urcat pe munti si nici nu a ajuns in prapastii, aia care iti cade mura-n gura. Dragostea nu dureaza decat daca fiecare ii cunoaste pretul si e mai bine sa-l platesti dinainte, altfel risti sa platesti nota ulterior."

"Ni se spune deseori ca, dupa o vreme, pasiunea se transforma in "altceva", mai puternic si mai frumos. Ca acest "altceva" este Dragoste cu "D" mare, un sentiment, cu siguranta, mai putin excitant, dar, totodata, mai putin imatur. As vrea sa fiu foarte clar: acest altceva ma calca pe nervi si, daca asta e Dragostea, atunci le-o las puturosilor, descurajatilor, oamenilor "copti" care se balacesc in confortul lor sentimental. In ceea ce ma priveste, dragostea are un "d" mic, dar elanuri mari; nu dureaza ea prea mult, dar cel putin cand este aici, se simte. "Altceva-ul" ala al lor, in care ar vrea ei sa transforme dragostea, pare a fi o teorie inventata pentru mica lor satisfactie, pentru a se autolinisti trambitand ca altceva mai bun nu exista."

“Să iubesti pe cineva care te iubeste, este narcisism. Să iubesti pe cineva care nu te iubeste , asta da, e dragoste.”

“Dragostea durează cât trebuie să dureze. Dar dacă vrei să dureze, trebuie să te obisnuiesti cu gândul că o să te plictisesti ca la carte. Trebuie să-ti găsesti persoana cu care să ai chef să-ti împarti lehamitea. De vreme ce pasiune eternă nu există, măcar să căutăm o plictiseală agreabilă.”

Mi-am propus ca in ultima luna shumpic sa profit din plin de oamenii care-mi sunt dragi, de locuri, de lucruri. Am facut un pact cu Cristi asa ca n-am sa mai pomenesc de momentul plecarii insa trebuie cumva, sa ma impac cu ideea ca un an de zile imi vor lipsi multe. Nu-i panica, vorba lui [:*], toate se aranjeaza in timp. Sunt convinsa de asta!

Lotta love,M.

oh The twist

Cat de mult inseamna "mult"? De cate ori "da" inseamna chiar "da"? De cate ori inseamna "nu"? In cate cuvinte putem desemna sentimente sa ne reprezinte? Prin cate linii imaginare putem trasa intersectii si cat de complicat trebuie sa fie uneori, sa gandim simplu?...

***

Intuneric, miros de iarba proaspat uda, cercuri in aer, fum, mult fum, nori. Nori proiectati pe chipuri, umbre fara nume, valuri si marea; marea atat de scurta in fata multor ochi pierduti. Din ceata de sunet sacadat cuvintele s-au oprit la mijloc sa se confrunte. Apoi au dansat in buze, prin terminatii, s-au linistit si s-au intalnit in locul potrivit. Cu picioarele adanc infipte in pamant, gandul zboara departe; zboara in proiectii de nori si valuri, si drumuri de munte, oras de lumini, subiecte epuizate, elucidate, transformate in sentimente de libertate si priviri ciudate. Pe intuneric sunetul se propaga diferit. Am zambit, ai zambit. Te sarut in surdina, iarba e inca uda, intrebarile zboara in fum, chiar acum.

**

Lasagna se face cu multa dragoste. Iti trebuie multa pasiune, rabdare, un gram de nebunie si mult curaj. Curaj sa o iei de la capat, sa deschizi usile larg, sa tragi cu pofta dintr-o tigara, poate ultima, poate prima si sa strigi in gura mare "hell i don't care!" Iti trebuie zambete, multa caldura, maini impreunate, ochi, buze, cuvinte potrivite, taiate marunt si aruncate cu grija peste zilele ploioase, noptile ciudate, indoieli. Ascunse intre straturi, ingredientele se amesteca la foc mocnit, se completeaza, se descopera, se joaca cu aromele, cu senzatiile, pana cand gustul devine stralucirea din priviri si culoarea diminetilor cu cafea si obloane trase.

Lasagna se face cu multa dragoste. E artificiul perfect pentru intrebarile fara raspuns. Bon apetit!

*

Doua zile shumpic. De ajuns zic. :D

Lotta love, M

Secvential

... isi face loc in mintea mea, un altfel de gand. Se joaca cu celelalte ganduri, le provoaca. E un gand nou, nefiresc, unul care poate sa strice ordinea. E genul de gand pe care il respingi pana cand iti iese prin pori, unul care te tradeaza cand deschizi ochii, cand atingi. Incerc sa il ignor dar e acolo si dupa cateva secunde, dupa cateva minute. Se muleaza perfect pe ritmul unui cantec pe care il ascult. Bucata cu bucata, fiecare fragment trezeste alta senzatie, alta reactie chimica.

Gandul asta strain pune stapanire pe mine. Nu ma impotrivesc, nu are rost. E acolo si e al meu. Cand ridici degetele in aer masori timpul. Secundele alearga prin camera goala, acolo unde gandurile se nasc pe intuneric. Unele sfarsesc in dimineti tarzii, altele nu traiesc nicio secunda. Gandul asta se amesteca cu zborul de cuvinte scrise, distante nemasurate si senzatii din terminatii, e interzis dar il primesc.

Cum poti sa te ascunzi de un gand pe care nu-l poti inlocui cu nimic? Unul care iti aminteste constant ca nu poti sa minti, ca esti slab..atat de slab, si ca adori sa te complici, adori suspansul, adori sa alergi dupa ceva care poate nici nu exista. Gandul asta creaza haos, ca o explozie distruge tot, intr-o secunda.

E malefic dar e mai pur decat celelalte pentru ca te arata asa cum esti. E gandul care trece dincolo, singurul care te tine departe de prejudecati, de reguli, usi inchise. Pana sa-ti dai seama devine o boala, prea tarziu s-o vindeci, suficient de evoluata incat sa te obisnuiesti cu ea. E gandul pe care il folosesti sa fii tu atunci cand te-ai plictisit sa respecti ordinea. Nimeni nu poate sa-l citeasca, doar prin ochi si prin buze, semnale subtile de atractii pamantesti.

Imi place ...

L-a-t-e-l-y

Drumul pana la Bucuresti a fost mai scurt decat credeam. Cu Spike si cateva melodii de-alu lui pe fundal, faceam grile pe bancheta din spate. Am inghetat cand am vazut-o in aeroport. Aproape involuntar, imi spun zilnic ca timpul nu mai exista, nu mai masoara nimic, nu mai pastreaza nimic. Ciudat sentiment!

Mult stres, agitatie, foi peste tot, ploaie, dezordine, un haos care mi-a alimentat gradual claustrofobia si rezerva de emotii adunata in ultimile saptamani. Primele zile cu ea acasa au fost aiurea. I am somethin'!Dupa zilele numarate cu sfintenie, si noptile cu domnul Peste, a doua prezenta constanta in camera cu care ma obisnuisem 5 luni, m-a rascolit. M-a vazut schimbata, mai mult pe dinauntru decat fizic. Constatarea ei m-a bulversat. Sunt constienta ca m-am schimbat, stiu ca am pierdut multe lucruri, stiu ca mi-am blocat accesul spre fereastra din mine si stiu ca nu mai cred; dar nu ma asteptam as observe atat de repede.Am simtit ca pornisem pe picior gresit asa ca vreo doua zile am facut ce stiu sa fac cel mai bine cand joc in defensiva : i was a bitch. Sorry for that, you know me better!

Azi am facut "abuz" de noua titulatura pe care mi-o asum cu zambete largi si dans de gene : licentiata in economie. A fost al naibii de placut sa ma aud zicand asta si pentru prima oara, cei 3 ani de facultate parca s-au comprimat in adunatura asta de cuvinte, care le-a dat sens.

In maxi taxi, un barbat mi-a cedat locul. L-am privit cu admiratie tot drumul. Mai rar gesturi dintr-astea "cavaleresti" si tot mai putine momente de respect neconditionat sau civilizatie gratuita. Imi place sa-mi amintesc de putinele exceptii, atunci cand ma grabesc sa arunc in aceeasi oala exemple superficiale de umanitate, caractere cu handicap ce traiesc de cele mai multe ori, degeaba.

As putea sa spun ca am intrat in vacanta mult asteptata. Sunt inca alte lucruri de pus la punct pentru viitorul apropiat dar, pentru moment, prefer sa ma bucur de pauza mea de respiro, cu muzica buna, prieteni zgomotosi, Z., cealalta sora nelegitima, F., el si intamplarile zilnice pe care le ador.

Ca tot ziceam de muzica buna, hai na! (si multumesc provider-ului meu M.)

Lotta love, M

[151] and out

Vine viitura! se aude. Sper totusi sa fie o eroare de buletin meteorologic pentru ca nu-mi plac drumurile lungi, prin ploaie si in niciun caz, la intoarcere, nu mi-as dori sa ma plimb pe Brailei cu barca :)). 

Traversez o saptamana dificila, una mai mare decat aia Mare, as putea zice. Incep sa simt emotiile dinaintea examenelor si numai gandul ca voi sta cu un pix in mana deasupra unei foi cu grile, imi strange stomacul. Luni l-am avertizat ca o sa fiu insuportabila. Trebuia sa recunosc ca pana acum, exceptand seara trecuta cand ne-am ciondanit vreo 20 min la telefon:D, totul a fost ok. Suntem tensionati si frustrati si de toate insa nu cred ca o sa ne "batem la bataie", chiar daca noaptea e lunga :-" :)) :*.

In seara asta, numaratoarea se opreste. Cele 151 de zile par atat de putine incat mi-e greu sa-mi imaginez cum au gazduit atatea intamplari, sentimente, atatia oameni noi, atatea locuri noi si ganduri. Imi imaginam experienta asta altfel but it turned out to be just fine. Great i might say! Acum sunt sigura ca totul merge in directia buna, pentru toti.

**

Lotta love, M.

Torn

Cand ploua, o senzatie de anxietate ma cuprinde; efectul ala de discomfort, cand parul ti se lipeste de fata, hainele de corp, in jur e un aer sufocant, mirosul de asfalt iti ineaca plamanii, si zgomotul picaturilor izbindu-se de materie. Lumea e grabita, incruntata; cativa asteapta zgribuliti in statii, sub copertine, ferindu-se de balti, masini trec in viteza, cuvinte zboara in strada, se pierd pe trotuar, continua pe buze. 

Cand ploua mi-e somn. Mi-e atat de somn incat as lasa viata sa se ascunda de mine zile intregi. As putea sa dorm cu usile deschise, cearceaful atarnand pe jumatate, muzica pe fundal si perne tari. O hibernare dintr-asta mi-ar incarca cu siguranta bateriile. M-as trezi confuza, poate nu mai confuza decat deobicei, si poate n-as incerca sa recuperez timpul pierdut cu intrebari aiurea. As putea sa dorm pana cand n-as mai simti ca am plumb pe umeri, cand ploua.

**

Mi-a spus un lucru inteligent azi. Il iubesc mai mult in momentele in care ma invata fara sa ma invete efectiv. E felul lui in care imi arata ca sunt parte din el si ca nu si-ar dori nicio clipa sa simta teama din mine, dezamagirea, frica, haosul. Am zambit, m-a trezit.

*

“The best thing one can do when it's raining is to let it rain.”

Dimineata pe racoare

Sunt doua lucruri pe care le fac involuntar in fiecare dimineata, dupa ce ma trezesc. Pe marginea patului, usor ametita, caut cu mana telecomanda si cu piciorul papucii. Abia dupa ce televizorul se deschide, evident pe un post de muzica, cu camera rasunand, pot spune ca m-am trezit cu adevarat. Urmeaza apoi rutina zilnica: spalat, mancat si indubitabil, cedez ispitei de a deschide si calculatorul, verific mailuri, citesc horoscop, imi clatesc ochii pe diverse site-uri, aplicatii, etc. lucruri nefolositoare care iti consuma timp, energie dar care iti umplu spatiul dintre azi si restul zilelor.

Azi-dimineata m-am trezit cu usa larg deschisa, soare ioc si fara niciun chef sa fac stiinta. Pe VH1 era topul lui George Michael (gay..but gay friendly!), pe birou stateau imprastiate grilele pentru licenta, cateva pixuri si mp4-ul asupra caruia mi-am odihnit ochii cateva minute. Mi-am zis ca e un semn, sau asa am preferat sa cred. Mi-am facut o cafea si m-am cocotat in pat, printre perne, cu telecomanda aproape. 

I ain't ready for science yet! Imi place asta:

Lotta love honeyz, M.

Zile si zile

Capacitate, bacalaureat, licenta, primul interviu, primul job, cateva calificari, un "da" raspicat, o nunta speciala, primul copil, primul nepot, o pensie frumusica, then you just die. In minutele de ploaie capricioasa de vara, cu cursurile insirate pe pat, vizualizam traseul asta, in linii mari. Cate momente importante sunt chiar importante in viata si cate decizii sunt chiar decizii pe baza carora ne construim un viitor care sa ne primeasca zambind in fiecare zi?

Probabil ma aflu in tensiunea dinaintea fiecarui moment dintr-asta mai "special" pe care l-am trait de-a lungul vietii. In clipele astea circuitele depasesc viteze de la o zi la alta, sunt mai nehotarata ca oricand, mai aeriana, alteori mai convinsa ca totul va incepe in forta "maine", apoi ma trezesc uitandu-ma la un punct fix, ma adun si o iau de la capat. Nu stiu cat de important e pasul asta pentru mine. In mod sigur, nu e mai important ca precedentele, nu ma mai simt in siguranta stiindu-l traversat, si in niciun caz, nu imi ofera vreo satisfactie aparte senzatia ca am trecut mai departe.

Il simt din ce in ce mai mult ca o obligatie, o formalitate pe care trebuie s-o inchei inainte sa cunosc cu adevarat viata, responsabilitatea, sentimentul de implinire in plan intelectual. In teorie, examenul de licenta e outputul anilor de facultate in care se presupune ca te descoperi indeajuns incat sa-ti avanti pasul in lume increzator, pe un anume drum. Practica ne invata insa, ca teoria se inseala. 

Poate sunt singura (desi ma indoiesc) care simte ca lumea se schimba in rau, cu acordul nostru. Sunt prea multe lucruri care se fac doar sa fie facute, cuvinte spuse degeaba, experiente inutile bagate pe gat cu forta. Nu mai stim ce e cu adevarat important : sa terminam un lucru facut pe jumatate? sau sa incepem un lucru facut pe jumatate? 

Aseara, doi tipi cautau o bila in mijlocul strazii. M-au oprit si m-au rugat sa-i ajut. Momentul ala a fost comic. Pun pariu ca niciunul din cei doi n-au fost incercati vreodata de-o stare similara cu cele care ma incearca in ultima vreme. Pentru ei, aseara, era important sa gaseasca o bila. Made my point right?

Lotta love, M.