Primeiro

In Gara din Braga e liniste si pustiu. Lumea se misca incredibil de repede, isi ridica bagajele cu forte necunoscute si pana sa distingi forme, culori, au disparut! Raman doar trenurile, acele incrucisari de metrou si Intercity, uitate intre zidurile portugheze construite cu rabdare. Acolo imi aduc aminte ca in urma cu fix o luna, ma grabeam sa tin pasul cu ceilalti calatori, cu mai mult antrenament decat mine, in a-si ridica bagajele si a disparea in van.

Acolo incepe setea de necunoscut. Acolo se desfac aripile. Acolo ma copleseste dorul.

In ziua cand am implinit o luna pe pamant strain, m-am urcat in tren spre Guimaraes, orasul in care s-a nascut Portugalia. A fost o dupa-amiaza placuta impreuna cu prietenii mei, vizitand castele, strazi inguste, piete ce ascund dialoguri istorice, monumente ridicate in cinstea conducatorilor, fantani arteziene superbe. Portugalia e mai mult decat fermecatoare! Nu trece o zi in care sa nu-mi amintesc ca, visele devin realitate daca iti doresti!

Lotta love, M.

no Mayday

18.09.2010

E incredibil. Lumea la inaltime pare manunchiuri de pietre, lumini stralucitoare insirate asimetric, prin geamul oval. Simt presiunea, am racit teribil si mi-as fi dorit sa nu fiu atat de preocupata cu nasul infundat sau durerea de cap.

O voce anunta turbulente asa ca imi arunc privirea spre centura de siguranta . "Am trecut printr-o deraiere" imi zic. "Ce poate fi mai rau?" Un copil ma linisteste cu ganguritul lui. Nici nu realizeaza ca se joaca la mii de metri altitudine. E preocupat cu jucariile lui : o revista turistica si vacuta mea norocoasa. Timpul trece greu deasupra norilor.

Avalansa de emotii s-a sfarsit aproape imediat cu decolarea. Ma gasesc surprinsa. Reactiile sunt diferite, simt diferit, traversez golurile de aer bataindu-ma pe scaun, rememorand ultimile zile. In astfel de clipe se intalnesc toate drumurile care m-au asezat in noaptea asta, aproape de cer.

Din nou, timpul care alearga pe langa mine, ma face sa-mi arunc privirea pe geam, acolo unde stelele au cazut in bezna si zac imprastiate pe pamantul strain. Nu stiu unde ma aflu. Nu e important. Toate luminile stralucesc la fel cand pamantul nu e inghitit de nori.

Ma gandesc la ei si zambesc. Inca o data, echilibrul pe care mi l-au dat, se resimte in primul zbor departe de cuib. Am aripile larg deschise si plutesc in neant. In mai putin de o ora voi ateriza; ma voi amesteca cu alte voci, alte cuvinte, alte chipuri cu povesti diferite. Nu ma astept la nimic, pentru ca ma asteapta totul.

Doar ei imi lipsesc...

Love, M.

1000+ ways of global change

In fiecare noapte cand ma intorc acasa, ma lovesc de acelasi strain intins pe jos, zgribulit si certat cu lumea, dar mai ales cu el. Omul asta isi aseaza cu grija bucatile de carton, baiguind haotic despre viata lui jalnica, din care arata cu degetul zilnic, spre trecatori. Felul in care e imbracat, felul in care vorbeste, modul in care isi exprima dezgustul fata de cei grabiti, il indeparteaza si mai mult de schimbare, de progres.

Pentru el, fiecare zi e un alt decalaj, o intarziere spre un drum inevitabil, trist, fara asteptari, fara aspiratii, doar scuze. Motive ingramadite pentru conditia sa de strain uitat undeva, pe trotuar.

In fiecare seara il aud bombanind. Ma intreb deseori cum de a ajuns sa fie asa, sau de ce a ajuns pana aici, asa. Ce ar schimba omul asta acum? Probabil lumea din jur. Ar schimba poate modul in care oamenii il privesc, modul in care il judeca gratuit, felul in care isi permit sa-i ignore prezenta, niciodata insa nu s-ar schimba pe sine. Zilnic, acelasi om cearta incruntat lumea in care traieste, stiind poate in sinea lui ca de fapt se cearta cu el. E totusi prea greu sa recunoasca, prea tarziu sa inceapa din nou si probabil nimeni nu si-ar lua 5 minute sa-l asculte, sa-l inteleaga.

Tot timpul judecam din afara campului de lupta. Parerile noastre, mai bune sau mai rele, pleaca din principiile pe care ni le formam din ceea ce acceptam cu buna stiinta sau respingem prematur. Nu intotdeauna judecam corect, nu mereu suntem apti sa analizam contextul in care lumea isi numara crescator timpul, dar in fiecare dintre noi mocneste dorinta de schimbare.

Sa schimbi inseamna sa cunosti. Inseamna sa incerci, sa gresesti si sa-ti doresti sa te depasesti. As schimba modul in care ne complacem zi de zi cu scuze, promisiuni, minciuni, greseli repetate, cuvinte fara substrat, acceptare. As schimba setea de a trai visul american in provincii, teama de a-ti exprima liber gandurile, parerile, oboseala psihica, stresul, rutina care ne limiteaza, ura, snobismul, indoctrinarea. As schimba indiferenta si egoismul, prejudecatile si invidia.

Sunt multe de zis, sunt cuvinte. Iar cuvintele sunt de prisos. Maine, acelasi om isi va aranja cu dispret cartoanele, invocand vinovati, judecand lumea, dar nu pe el. Sunt 1000 de lucruri pe care fiecare dintre noi le-am schimba, insa niciunul din noi n-ar incepe cu propria persoana.

Oare de ce?

Luv, M.

Last yard

I love this :

*

*

N-am timp! Zilele astea simt ca sunt intr-o cursa contra cronometru. Vreau sa ascult mai mult, sa vorbesc mai mult, sa rad mai mult, vreau sa te tin de mana mai mult, sa te sarut. Vreau sa merg prin aceleasi locuri dragi, prin cele pe care am incercat atat de mult sa le inlocuiesc, pe aceleasi strazi, pe urmele acelorasi pasi.

Zilele astea vreau sa memorez tot. Vreau sa ma asez pe o banca si sa observ oamenii cum trec, sa le vad chipurile de aproape, mai ales pe ale lor.[:x] Nu vreau sa pierd secundele dormind, nu vreau sa irosesc clipele cu prostii. Nu vreau, dar e greu. E greu si e ciudat. E aproape si ma consuma asteptarea pe care o evit dar care ma ajunge din urma.

Vreau sa ma adun zilele astea. Vreau sa ma pregatesc moral pentru absenta lor fizica, vreau sa le pastrez vocile in minte, rasetele, glumele, gesturile. Vreau sa inregistrez tot, zilele astea.

Pe ultima suta de metri, simt ca intr-un timp atat de scurt, toate lucrurile pe care le credeam adevarate s-au dovedit a fi false. Toate imaginile, prejudecatile, toate conceptiile despre viata, despre prietenie, despre iubire, s-au schimbat. Toate s-au intors invers, piesele s-au aliniat si fricile s-au inlocuit.

Mi-e teama de gandul ca m-as intoarce intr-un loc uitat. Mi-e teama sa nu uit.

Mi-e teama zilele astea. Mi-e teama si mi-e dor. E un dor anticipat, pe care sper sa-l pastrez indeajuns de mult incat sa ma aduca inapoi, la locul meu, langa ei.

Lotta love, M.

Gotta say mm...

... E placut. Daca ar putea sa inchida ochii, cu manecile suflecate ar putea sa simta vantul cum trezeste iarba. Pe pamantul umed, talpile ar lasa urma pasilor timizi, poate fricosi, necunoscatori. In zare, lumina ar cadea in valuri, rafale de sageti ce i-ar strapunge fiecare celula, fiecare por. Nu sunt ferestre, nici usi. Nimic nu ramane prins, nimic nu pierde esenta clipelor ce nu cunosc drumul inapoi. Ar putea sa cante. Ar putea sa scrie alta poveste. Ar putea sa asculte ...

*

Angus and Julia Stone - Paper Aeroplane

*

I spilled the ink across the page trying to spell your name
So I fold it up and i flick it out
Paper Aeroplane
It wont fly the seven seas to you
Cause It didnt leave my room
But it awaits the hands of someone else
The garbage man ...

*

For some reason, i am afraid...

Scris pe trup

"De ce masura iubirii este pierderea ei?"

"Asa incepe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, in care protagonistii se cauta, se gasesc intr-o noapte ploioasa, se iubesc nebuneste si in cele din urma ratacesc iremediabil drumul unul spre celalalt. Pe ea o cheama Louise. Are par prerafaelit si pielea alba ca laptele. Dar persoana pe care o iubeste si care-i asterne pe hartie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Insa dragostea nu cunoaste astfel de ingradiri. E, asa cum descopera protagonistii, un drog care se consuma febril, cu disperare, si care lasa urme vizibile si invizibile scrise pe trup."

Se spune ca dragostea e supraestimata, astazi e poate un tabu. Unii poate nu stiu inca s-o defineasca, altii o resping din teama de a fi slabi, slabi si transparenti, mai vulnerabili in fata lumii, in fata lor. Uneori fluturii din stomac si pacea si zambetele, o incadreaza in tiparul perfect, alteori nu exista cuvinte care s-o explice. Citind romanul lui Jeanette Winterson mi-am dat seama ca dragostea e parte din noi, scrisa sau nescrisa pe trup si in suflet. Inca nu stiu cine si-a scris povestea de dragoste; nu pot sa realizez ca e un el sau o ea. Detaliul asta e, surprinzator, evitat pana la sfarsitul cartii. Pasajele despre iubirea din trup si amestecul de parti anatomice care vibreaza sub undele de poveste insiruite frumos, ma fac sa zambesc. Uneori refuz sa cred ca dragostea e reala. Mi-e greu sa o localizez, sa o inteleg, sa o exprim deci poate nu exista. Poate e starea de confort in care uneori ne complacem pentru ca a fi un intreg nu mai e suficient. Si atunci suntem jumatate.

Sunt multe emotii care m-au incercat citind "Scris pe trup". Deasupra descrierilor despre Louise, am vrut sa inteleg dragostea. Am vrut sa ma ascund in paginile povestii lor diferite si sa cred iar. Uimitor roman! Il recomand.

Love, M.

Status quo

Imi intru cu greu in ritm dupa cele cateva zile rupte de Galati city si rutina zilnica. Nu e o noutate faptul ca imi place sa calatoresc. Ador sentimentul de bagaje si somn neimplinit si apoi locuri noi, paturi noi, camere impersonale care, la sfarsit de sejur se transforma in micul tau spatiu aglomerat cu nimicuri.

4 zile am fost plecata la mare. Navodari(us) sa fiu mai exacta. O anume conferinta, intr-un oarecare context, cu diversi oameni, unii mai dragi, unii deja in plus. Nu asteptam lucruri marete, nu vizualizam povesti cu happy ending sau chestii extraordinare. Am plecat cu ei, prietenii mei, si zilele s-au scurs mai mult decat minunat.

Printre curele cu soare, sesiunile de flori ilegale in super-cortul lui Coco, amiezile somnoroase cu usile larg deschise, prieteni zgomotosi la geam si diminetile cu vuvuzela [damn you guys :))], m-am trezit intr-o dimineata timpurie cu ploaie de stele si licurici in apa marii. Breath taking!

In apa, mii de lumini se rostogoleau haotic. Puncte de soare spart in apa marii. Valurile stricau linistea meduzelor si deasupra, stelele cadeau una dupa alta lasandu-ne pe toti cu gurile cascate. Am privit cateva minute in gol, stand in apa calda, inconjurata de milioanele de bucati de fosfor. Pentru un moment, am simtit ca sunt singura. Nu mi-a fost frica, nu era un sentiment de pustietate ci unul de intimitate. Unul in care am simtit ca doar eu privesc cerul si doar mie imi vorbeste marea in mii si mii de puncte. In linistea aia inchipuita mi-am stabilit un nou echilibru, o alta stare Zen in care pot sa-mi gasesc energia sa accept imperfectiuni. Sublim moment!

Cu toate astea, sunt multe lucruri pe care nu le-am facut cat am fost plecata. Sunt multe cuvinte care nu s-au spus, multe ganduri care nu si-au gasit salvarea in mare si'n nisip si'n cerul ala plin de stele, dorinte muribunde. Tentativa de a lasa in mare una din pietrele pe care le car asa cum iti porti cicatricile, a esuat. Atarna inca in portofel, ca un ciob dintr-o cana pe care n-o mai pot folosi dar pe care o pastrez pe etajera. Oarecum, gandul ca nu mi-am dus la bun sfarsit lista de planuri pentru vacanta, imi arata inca o data ca facem parte dintr-un univers mult mai complex in care schitele nu-si au loc, planurile sunt in plus si orice fel de anticipare e in zadar.

Am taiat in gand, cu o linie oblica, "to do list"-ul si azi mi-am suflecat manecile pentru ultimile 30 de zile in care o sa fac pace mai ales cu mine. Merit asta!

Lotta luv, M.

Estetica uratului

N-am sa vorbesc despre opera lui Tudor Arghezi, despre "Flori de mucegai", "Testament" sau chiar "Blesteme". Gandul la acest tip de exprimare a realitatii depaseste ”estetica poeziei scoasa din detritusuri verbale”. Incerc totusi zilnic sa inteleg degradarea continua la care asist. Cand? sau mai exact unde?, in spatiu si-n timp, setul minim de valori si principii s-a pierdut in societati decadente, in prioritati seci, vise artificiale si actiuni care pun in balanta moralitatea, spiritul civic, integritatea.

Nu-mi amintesc sa fi asistat in trecut la un haos mai mare decat cel prezent. Nu-mi amintesc ignoranta, superficialitatea, mizeria promovata pe toate strazile, pitsiponceala, cocalarismul, scandalul, grotescul, iresponsabilitatea, drama ieftina, depravarea, umilinta, cercul de vicii care sugruma orice urma de umanitate, chiar si una damnata, lipsita de etica. E un cadru in care mi-e aproape imposibil sa ma gandesc la un viitor. Nu cel putin unul bun. Asist constant la o pervertire si mainile-mi sunt legate. Nicio incercare de a respinge efectele unei lumi bolnave nu imi ofera siguranta ca maine, caderea in pacatul lumilor de ieri se va opri. 

***

Azi sunt pentru Cioran:

O civilizaţie începe să decadă în momentul în care viaţa devine unica ei obsesie.

Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie.

Dacă mă zbat în continuare, e fiindcă, în taină, sunt încredinţat că faptul de a avea conştiinţa propriei decăderi mă împiedică să fiu un decăzut. Decăzutul care se judecă pe sine încetează să fie decăzut. Într-atât, conştiinţa pe care o avem despre starea noastră ne face stăpâni asupra ei.

Spiritul descoperă Identitatea; sufletul, Plictisul; trupul, Lenea. Este unul şi acelaşi principiu de invariabilitate, diferit exprimat sub cele trei forme ale căscatului universal. Acelaşi spirit descoperă Contradicţia; acelaşi suflet, Delirul; acelaşi trup, Frenezia, şi asta pentru a zămisli noi irealităţi, pentru a se sustrage unui univers prea asemănător.

Lotta love, M.

Doliu

Ma incearca un profund sentiment de mila si dezgust fata de o anumita categorie de femei; poate singura capabila sa inspire atat de multe senzatii negative. Nu as fi vrut sa incep protestul asta intr-un context nu foarte prielnic insa imprejurarile ma obliga sa reactionez.

Obisnuiesc de foarte multe ori sa ma gasesc in mijlocul unor subiecte care nu ma pasioneaza, pe care nu le agreez si pe care in niciun caz nu le-as tolera daca nu as fi nevoita. Ultimul "subiect" intrece orice limite. Iti zici uneori ca le-ai trait/auzit pe toate si atunci te trezesti ca de fapt, lumea e o adunatura de ciudati buni si rai, cu care trebuie sa convietuiesti. Intre barbati si femei exista destule diferente, e normal sa fie asa, insa la capitolul diplomatie sau coloana vertebrala, sau demnitate, tind sa cred ca unele femei sunt cu mult in urma multor barbati.

Ok, postul asta e despre femeile care ajung sa-si piarda demnitatea, bunul simt, conduita fizica si morala, feminitatea, din nebunia pentru un barbat care nici nu le inspira incredere. Femeile respective sunt atat de jalnice in esenta lor de "aparatoare" a caminului conjugal, incat uita sa mai gandeasca, sa analizeze ce pierd si ce castiga din razboiul asta dus de ele, impotriva lor.

Ma aflu intr-un circ dus de o astfel de reprezentanta a sexului slab (uite de-aia ni se zice asa!) din gelozie, nebunie sau doar plictis. Acest slab exemplar de femeie cu nivel scazut de scrupule, s-a gasit nevoita sa-si exprime sentimentele fata de mine, doar pentru ca banuieste ca eu i-as ameninta viata de cuplu. Comunicarea cu ea nu e o solutie! Trust me, am incercat. In fond, cum sa comunici cu o persoana care exprima semne clare de alienare mintala? Cumva, toata situatia asta ma indispune. Nu pentru ca modul in care-mi vorbeste intrece bunul simt, sau pentru ca mi se tot umple inbox-ul de mesaje pe F. ci pentru ca imi e mila de felul in care unele femei prefera sa-si iroseasca timpul, sa se coboare atat de jos, sa se preteze la lucruri atat de mizerabile, pentru un barbat in care nu mai au incredere.

E trist, foarte trist. Azi port doliul femeilor care nu mai sunt femei.

M. 

Impar

Iti zici de cele mai multe ori ca universul iti joaca feste in nopti impare. Pamantul se roteste si ajungi cumva, in dreptul acelorasi scari ce duc indubitabil la aceeasi usa. In aer se simte vantul mai greu, sufocant si apasator, ca o secventa in reluare, lumea se misca cu incetinitorul. O suvita atinge obrazul si te trezesti brusc, nedumerit, in rasete, cuvinte goale in spatiul dintre scari si usa. 

Ai vrea uneori sa urci o treapta, cand nimeni nu te priveste. Iti zici "acum e momentul", e suspans, e tensiune, inima te tradeaza, tonul vocii, pupilele se dilata. Involuntar pasul coboara. Un fior rece iti strabate coloana, il simti cum se misca in tine pana cand tremuri si cedezi. In fata usii minciunile se aseaza sadic in ordine inversa. Le numeri pe degete, pe toate degetele tale, cele care nu-ti apartin, degetele lor. 

Plasticul strica ansamblul, il ingroapa in banci de piatra adanc infipte in pamant. Din nou, pamantul se roteste, pupilele se dilata, inima te tradeaza, verdele striga furtuna si praful se ridica sub gene de smoala si guri nesecate de vise spurcate, ne-adevaruri creionate frumos pe buze uscate. Impar, strainii sugruma spatiul. Te vezi atunci dezgustat de ambalajele lor de unica folosinta, corpuri jalnice, saci in care bat mecanic inimi de imprumut. O senzatie de murdar te cuprinde, te simti intinat, atat de murdar incat 1000 de ploi n-ar putea sa stearga straturi de piele, unghii infipte adanc in podea, aproape de usa.

Sprijinit de piatra, aceleasi rasete te traduc in mii de forme. Culorile sterg plumbul. E tarziu, in nopti impare, departe de usa. Aici pamantul s-a oprit.

Relativitate

... sa te trezesti cu un mesaj de "buna dimineata" 

... sa iti urmaresti serialul preferat cu ciocolata 

... sa iti privesti prietenii cum rad, danseaza, se bucura de viata in jurul tau

... sa treci cu bine de un examen, de o intreaga sesiune, de restante, de licenta

... sa mananci inghetata

... sa te saruti in mijlocul strazii

... sa alergi descult in iarba, sa dansezi in ploaie

... sa privesti marea cum ti se zbate la picioare

... sa auzi copiii gangurind, jucandu-se, alergand

... sa canti cu toata fiinta ta in dus

... sa admiri personajul din cartea pe care o tii pe noptiera

... sa intorci privirile, sa flirtezi, sa spui "salut!" lumii intregi

... sa fii pupat pe frunte de oameni dragi

... sa primesti sfaturi bune, frane potrivite, zambete oportune

... sa te imbeti si sa uiti ca ai uitat

... sa fii tu

Sa fii fericit e la fel de relativ ca "te iubesc", si la fel ca "te iubesc", niciodata suficient. De ce?

i like No 2

Sunt putin rupta de realitate (ok, mai mult decat de obicei) asa ca urmatorul post se afla in categoria "eu cu mine si restul de tampenii care-mi populeaza capul". Ma intorceam eu frumusel, acum cateva minute, pe strazi laturalnice, cu o carte in brate (it was "my precious" trust me), cu ceva bere si vin si cola la bord, si gandul ca eram singura nu m-a inspaimantat nicio clipa. Intr-un oras periculos, cu fel de fel de baietasi cu combinatii si smecherii, mi se intampla din ce in ce mai des sa traversez strazi in creierii noptii si sa-mi spun in gand "damn, it's so quiet". Bineinteles, nici nu-mi doresc scene cu cutitari sau amatori de senzatii tari la plic, niciodata la pipa. Nu degeaba imi port cu mandrie cea mai discreta arma mortala, poseta mea plic cu curea din zale..multe zale ce s-ar imprima foarte frumos peste ochii vreunui nenorocit cu chef de distractie.

Sa nu ma abat de la ce vroiam sa comunic. E usor multumitor sentimentul ca merg pe strada si am increderea ca ajung acasa. E si mai multumitor sa stiu ca inca ma pot plimba singura, in miez de noapte, sa-mi clatesc gandurile si sa mi le scutur de poveri zilnice, departe de ochii carcotasi ai celor care ma cunosc. In seara asta mi-a placut la nebunie sa ma plimb pe strada singura, in miros de tei, cu vantul in crengi si'n par si cartea tinuta strans la piept. Ca si cum m-as fi proiectat in viitor, m-am vazut pe alte strazi, in alte imprejurari, poate nu atat de tarziu in noapte, poate nu atat de confuza, poate nu subreda in rationament si uneori in simtire. Gandul ca in seara asta, ca in alte seri tarzii, mi-am permis sa nu-mi fie teama de nimeni si nimic, mi-a demonstrat inca o data ca pot sa las scepticismul deoparte si sa elimin treptat combinatiile, aranjamentele, permutarile cu care ma complic frecvent.

Nu sunt eu cea mai norocoasa insa, de multe ori ma agit degeaba :D. Asadar, intre eu - cea prinsa in gandurile mele, persoana aia cu principii  si idealuri ambitioase, poate prea ridicate deasupra pamantului, si eu - visatoarea, cea care zice "fuck it" cu castile la urechi, o rochie prea scurta, ruj rosu si impulsivitate, mult risc asumat pentru fiecare cuvant, intre ratiune si simtire, ador sa ma las purtata de val. That's it!...pentru ca uneori noptile sunt mai linistite cand adormi cu zambetul pe buze, stiind ca nu ti-ai reprimat niciun gest, nicio idee si pentru ca diminetile sunt mai frumoase cand nu stii si nici nu vrei sa stii ce te asteapta.

I could get used with that.

Lotta luv, M.

P.S. Off the record, i love this :"You say you're willing to die for love but you know nothing about dying and you know nothing about love!"(Hector, Troia)

Waterfalls

Striga-ma! Vreau sa-ti aud vocea cum se pierde in valuri. Vreau sa simt cum notele se ascund in furtuna de ganduri care ma strang ca un corset. Arunca-ti mana pe umarul meu sa o uit ; chiar atunci cand sangele ii recunoaste caldura si o respinge, ca un pacat pe care il ascunzi intr-un colt de minte, cand e prea tarziu si se intoarce sa te invite sa minti, sa te oblige sa nu-l lasi singur.

Niciodata nu mi-a fost mai frica de inaltime ca acum. Niciodata n-am mai privit apa izbindu-se de pamant si mai ales, de inima mea. Niciodata n-am mai simtit ca esti mort desi respiri, adormi si te trezesti in aceeasi lume din care m-am gasit privind cascada.

Uneori, ne mintim ca dragostea este singurul motiv pentru care merita sa traim. Uneori ne mintim sa putem accepta diminetile de vara cu cearceafuri mototolite, mucuri de tigara in scrumiera si urme de ruj strain pe o camasa asezata stingher pe unul din scaune. Ne mintim ca ochiul ne inseala, si iubim cu trupul pana ce ultima bataie se ineaca in extaz si spasme.

Uneori ne mintim ca sufletul nu are nevoie sa fie hranit, nici mintea, nici spiritul. Uneori ratacim flamanzi o viata intreaga fara sa ne recunoastem ca tanjim dupa altceva. Niciodata nu mi-a fost mai frica de inaltime ca acum. Si totusi, niciodata n-am simtit mai mult ca acum ca pot sa fiu acolo jos, fara sa-mi fie teama sa ma izbesc de valuri sau de realitate. 

In dimineata asta te-am uitat dormind in camera de zi. In somn, ai mestecat cateva cuvinte straine de mine. Te-am privit cateva minute, in timp ce ma imbracam. E prima dimineata in care te-am vazut altfel, e prima data cand am simtit ca perna mea nu-si are locul langa a ta. Pe marginea patului, cu draperiile pe jumatate deschise, am tras cateva fumuri de tigara. E uimitor cat de adanc poti sa dormi, fara nicio grija, fara nicio tresarire, doar tu si perna mototolita sub cap, prins in cearceafuri si fumul meu de tigara.

Imi repetam in gand « 5 minute ». Doar 5 minute m-ar fi oprit sa ma ridic de pe marginea patului si sa plec. 5 minute si m-as fi imbracat cu camasa ta, straina de rujul meu si ti-as fi vegheat somnul, mintindu-ma in continuare ca ochii ma inseala, ca inima se inseala, ca trupul inca te mai poate iubi.

Doar 5 minute, dar am plecat iubitul meu. Te-am parasit in dimineata asta, in patul amintirilor consumate cu fum de tigara, indoieli, minciuni si dragoste din trup. Niciodata nu te-am simtit mai mort, desi respiri acelasi aer greoi, in timp ce, mocnit, arde ultimul muc de tigara pe care rujul meu inca a ramas viu.

Ne mintim ca dragostea e singurul lucru care ne impinge sa traim dar apoi descoperim lumea. De aici incep toate…

Ar trebui

Ar trebui sa invat dar nu vreau. Ar trebui sa ma lupt iar cu torentii dar nu vreau. Ar trebui sa caut mii de optiuni si sa-mi refac adunarile si scaderile, sa le combin, sa le calculez iar, sa le uit pe un raft departe de inima mea, dar nu vreau. Ar trebui sa ma ascund, sa scriu un post despre nimic sau despre prea mult, dar nu vreau. Ar trebui sa las urme peste tot, intre cuvinte si stari, intre mine si lume, dar nu vreau. Ar trebui sa ma prefac ca nu-mi pasa, sa ignor poze, sa ignor amintiri, dar nu vreau.

Ar trebui sa ma opresc, sa continui sa zambesc tamp, sa dansez, sa tip, sa plang si sa o iau de la capat, toata noaptea, toata saptamana, toata luna. Aaaaaaaaaaaaaaaaa!! I love it!!!

Sunt in curand 100 de zile. In fiecare zi am zambit, am plans, m-am ascuns, am disimulat, am iubit, am urat, am tanjit, mi-a fost dor, mi-a fost al naibii de dor, am fost singura si impreuna cu ei, am fost sigura ca ma insel dar am continuat sa gresesc, am fost sigura ca nu merita dar am stiut ca e in zadar sa ma mint. In sfarsit nu-mi mai e teama sa recunosc ca da, am meritat toate cele 100 de zile, si mai merit inca pe-atat si poate niciodata numarul de zile n-o sa fie deajuns sa stearga ceva atat de frumos, ca ultimul an. Dar e trecut, si il accept si il iubesc si zambesc cand inchid ochii si inca am aceiasi fluturi in stomac. Indiferent de orice, e anul meu, e anul pe care mi l-am dorit si care m-a ridicat la cer de 1000 de ori. 

Damn, i'm fluffy. Niciodata nu e tarziu sa te trezesti, sa te uiti in oglinda si sa-ti zici "misca-ti fundul si cucereste lumea!" si niciodata nu e suficient sa spui "te iubesc" fara sa arati lucrul asta. Azi am cucerit lumea si azi m-am simtit mai iubita ca oricand. Zambesc tamp si atat. E sublim.

Lotta luv!!

Alte timpuri, aceiasi oameni

Aseara am realizat ca nu purtam jacheta care trebuie. Dupa ce am scotocit prin geanta cautand cheile, mi-am dat seama ca nu in geanta sunt, ci prin buzunarele unei alte geci, in camera mea. Am zabovit un pic cu mana prin lucruri si am facut involuntar, o analogie la situatia in care ma aflam atunci la putin dupa ora 2 si atunci, dupa vreo cateva luni tulburi. Si aseara cautam un lucru pe care il stiam sigur in alta parte dar cumva, continuam sa-l caut in geanta. Cam asta s-a petrecut si cu restul evenimentelor din trecut. Cautam pana de curand ceva ce isi schimbase locul de mult, il stiam schimbat dar preferam sa il caut, apoi n-am mai facut-o.

Tata era treaz si m-a auzit scotocind la usa. Mi-a deschis si am purtat o conversatie draguta, de dimineata timpurie, apoi am plecat la culcare. Discutia cu fetele si excursia in Olimp cu zeii [:))], Bacardi si dezbateri despre brokeraj, Oana [Canta]Cuzino [:* A.], cele doua exemplare masculine din bucataria R. si apoi puloverul portocaliu care mi-a tinut de cald pana acasa, m-au facut sa realizez inca o data ca oamenii nu se schimba ci timpurile.

Sunt momente in care ne simtim mai increzatori, in care visam ca orice poate fi atins, in care ne multumim cu agitatia exterioara dar mai ales cu cea intrinseca; clipe in care orice obstacol poate fi depasit, orice pas inapoi devine unul inainte, orice palma o trezire la realitate. Ne aminteam anul zbuciumat prin care am trecut, toate etapele de maturitate, de crestere, toate abaterile, toate rautatile, toate cuvintele spuse atunci si toate pietrele care ne-au modelat caracterele. In ploaia de intamplari si oale sparte, din haosul in care fiecare incercam sa ne demonstram mai ales noua ca putem, din franturile clipelor in care ne-am razvratit, ne-am impotrivit, ne-am trezit la o masa privindu-ne in ochi. 

Efectul placebo pe care ni-l administram de la inceput, are o valabilitate redusa. Aseara traiam un alt efect. Oamenii pe care ii stiam in alte situatii, in alte episoade, oamenii pe care ii judecasem crunt pentru un mod de a fi sau a actiona erau aceiasi. Tot ei, cu bune si cu rele, cu aceleasi mentalitati, aceleasi impulsuri, aceleasi nevoi, in alte minute si alte spatii, cadre care nu schimbau cu nimic datele problemei. Faptul ca rezistasem de atata timp in prezenta lor, ajungand sa-i cunosc si sa-i accept, sa ma cunoasca si sa ma accepte, departe de alte timpuri, m-a facut sa-mi doresc sa astept viitorul impreuna cu ei. 

Nu suntem perfecti, nu suntem nici macar aproape de perfectiune. Nu suntem uneori modele, nici puternici, nu destul de intelepti, nu suficient de maturi, nu suntem in locul potrivit, la momentul potrivit, nu luam cele mai bune decizii, uneori nu ne asumam riscuri, nu ne bucuram indeajuns, nu visam, nu incercam. Suntem oameni insa, si ne-am obisnuit sa ne resemnam cu ideea ca "tomorrow is another day" si maine lucrurile se vor schimba, lucrurile nu noi...dar asta e deja alta poveste.  Astazi accept realitatea si mi-o asum, accept prezentul si il traiesc din plin, cu aceiasi oameni, in timpuri diferite.

I like this :

Lotta luv!

Decalaj

Noiembrie 01, 2008

"Intr-un minut, un fir de nisip schimba lumea...
Intunericul inghite lumina pana se pierde intr-un ciob de sticla...
*
Dimineata. Umed si rece. Nimic nou, aceeasi strada. Poate aceiasi oameni. Cu siguranta aceeasi ea. Pierduta in ganduri despre o noua lume sau poate cea veche dar cu alte coordonate. Un alt Nord, alt Sud, o alta traiectorie in banalul necunoscut.

Zgomot, voci, actiune. Ca intr-un decor pregatit din timp, toate isi intrau in rol. O conversatie aprinsa intre doi trecatori, traficul intens, sunetul ascutit al unei lame, scartaitul fortat al unei frane, un copil mofturos...cineva se straduia prea mult!

O clipa si STOP. Ca o imagine oprita, un printscreen neasteptat. Nicio masina, niciun sunet, nimic. O transa, un decalaj al timpului, o farsa. Niciun zambet, nimic schitat. Chipuri de plastic, o liniste cruda si rece, de dimineata. Asculta incet ritmul in care respira. Se concentra adanc sa numere, sa nu uite. Nu stia ce sa simta. Era un moment in care orice idee putea sa inceapa si sa se sfarseasca in acelasi timp. Fara regrete, fara asteptari, fara prea multa ratiune.

Ca un blitz, lumina intrerupse acea intarziere temporala. Acelasi haos..praf..o conversatie inutila..acelasi copil razgaiat.Tot ea. Acelasi trotuar, aceeasi dimineata. Cine mai stia ce se petrecuse? Cine constientizase? Care era rostul?...Se urca in masina si pleca. Se uita in urma, prin geamul care cunoscuse mii de amprente.

Acela fusese momentul ei, semnul ei si atat...acum traia linistea dinaintea furtunii sau pulsul unui nou inceput...al aceleiasi zile."

Sonnet

25 Ianuarie 2009

"In seara asta …

…simt nevoia sa respir!..in aer e un fel de sufocare continua pe care nu pot sa o suprim. E un fel de lipsa perpetua pe care nu pot sa o umplu cu nimic. E o stare de moment ?..poate ca da ! poate ca ma eschivez iar si uit sa descopar ce vreau eu de la mine, eu de la altii..ce pot sa dau in schimb si ce pot sa iau. Uit sa ma gandesc ca traiesc si atat, fara reguli, fara teama de a nu fi eu !...poate si de asta imi plac lucrurile simple, care nu-mi dau ocazia sa ma complic… sau poate din cauza asta ajung mereu sa ma joc din dorinta de a ma complica. Ma invart in jurul meu cu fiecare gand..ma pierd in fiecare refren si iubesc sa ma trezesc iar in haos…sa nu respir, sa nu stiu raspunsuri, sa nu intreb, sa nu fiu intrebata, sa astept, sa fiu asteptata..sa seduc, sa fiu sedusa, sa plec si sa ma intorc. Si in mijlocul acestei furtuni sa raman claustrofoba la granita dintre ceea ce simt si ceea ce vreau… in fiecare zi .

*

Taci !
Lasa-ma sa adun linistea si s-o arunc in mine…
Lasa-ma sa aud muzica si s-o ascund in mine…
Lasa-ma sa pierd orele si sa ma regasesc,
Lasa-ma si taci !
Vreau doar sa fiu completa .
Nu ma-ntreba de ce ..nici eu nu stiu.
Poate din curiozitate sau nebunie.
Azi vreau sa taci si sa pleci
Vreau sa te privesc fara sa vrei
Sa te privesc…
Iar tu sa taci.

si-atat de perfect suna melodia asta (the Verve- Sonnet)
iar eu nu pot sa respir..."

[din seria "Alte ganduri" ... to be continued]

10 aprilie 2010

Ziua de azi ar fi fost una speciala. Cum nu putem controla niciodata lucrurile, ma aflu in fata unui fapt implinit, impacata cu mine si cu tot, in curand, pe malul marii.Postul asta e despre absenta la un eveniment care ar fi inchis cumva, o experienta ce mi-a marcat viata.

Astazi ar fi fost momentul in care, dupa aproape 3 ani, mi-as fi incheiat experienta in AIESEC. M-as fi imbracat frumos, m-as fi alaturat fetelor pe o bancuta(poate) asemanatoare celei de anul trecut si la momentul oportun mi-as fi spus discursul, care ar fi sunat cam asa:

Am intrat in AIESEC din intamplare. Intorcandu-ma de la facultate l-am intalnit pe M. si am avut o scurta discutie care m-a facut sa compleez AF-ul, sa particip la interviu si sa-mi doresc ulterior sa fac parte din echipa aia de oameni ambitiosi. Mi-au placut relatiile publce ; atat de mult incat, exersand cat mai mult, mi-am dat seama ca asta vreau sa fac in viata. Am cunoscut oameni noi, am facut parte din multe echipe, am gresit, am invatat, am trait fiecare zi la maxim.

Intr-o vara, prima vara din AIESEC, cineva m-a incurajat, scriindu-mi pe un biletel « Marusia VP Communication 2009-2010 ».Pana in momentul acela, gandul de a conduce un departament era departe, mult prea departe sa-l vad realizat. Am devenit insa VP Communication. Dupa multe provocari, multe compromisuri, multe nopti nedormite, multe certuri cu ai mei, mult haos, am devenit responsabila de un departament, membru al unei echipe formate din 8 fete ambitioase, si una din cele 8 care aveau sa conduca AIESEC Galati timp de un an. 

A fost un an complet. Am iubit, am invatat, am muncit, m-am responsabilizat. Echipa de Communication a fost si este, sufletul meu. Sedintele, discutiile, munca, glumele, reusitele si esecurile cu ei, acei oameni deosebiti si talentati, m-au intregit ca persoana.Va port pe fiecare in minte si in suflet si va multumesc tuturor pentru contributia majora de a ma dezvolta ca si persoana, impreuna cu voi.

Echipa de EB a fost o provocare inca de la inceput. Prejudecatile celorlalti despre o echipa formata numai din fete aveau curand, sa devina realitate. Personalitati puternice, perfectioniste, am uitat uneori sa fim impreuna, sa ne cunoastem departe de mediul in care munceam zi de zi, departe de lumea pe care ti-o formezi cand intri in AIESEC. Din compromis in compromis, ne-am pierdut in detalii inutile si am uitat sa ne bucuram de ce era mai important. Singura satisfactie a tuturor a fost alegera viitorului board. Cu toate am inteles ca oamenii pe care ni-i pregatisem cu atata drag, meritau sa ne ia locurile, sa ne continuie munca, sa ne indrepte poate din greseli sau sa le evite impreuna, asa cum noi uitasem sa o facem. Am ales, am fost acolo, am sprijinit si am transmis mai departe mesajul esecului nostru ca un exemplu de « asa nu ».

La sfarsitul acestui an complet, mai devreme decat imi imaginam, atat eu cat si ele, ne-am trezit undeva, in afara lucrurilor pe care le iubeam si cu care in sfarsit ne obisnuisem. E ciudat cum totul se schimba peste noapte, cum momentele in care devii lucid si destul de intelept incat sa faci totul ca la carte, vin mult prea tarziu. Asa s-a intamplat si pentru noi.

AIESEC a fost un milestone. A fost piatra mea de temelie ca persoana, ca individ implicat in circuitul societatii de zi cu zi. Ma aflu in fata unor oameni noi si vechi, in acelsi spirit pe care il iubesc si l-am iubit timp de aproape 3 ani. AIESEC inseamna sa te trezesti in fiecare zi si sa urmezi un scop, o viziune ; sa fii constient ca esti responsabil pentru faptele tale si pentru faptele celor care depind de tine. AIESEC inseamna sa iti impingi limitele, sa fii curios, sa descoperi si sa inveti continuu. 

Sunteti in locul potrivit, printre oamenii potriviti ! Profitati de oportunitatea de a gresi si de a invata, de a crede intr-un ideal si de a-l urma, de a cunoaste oameni noi si de a experimenta. Multumesc oamenilor dragi pe care i-am cunoscut si celor care m-au impins sa fiu ceea ce sunt azi,membru AIESEC Galati ! »

M-as fi abtinut sa nu plang si mi-ar fi fost greu. I-as fi privit pe toti cei cu care am trait multe clipe frumoase si le-as fi zambit tremurand. As fi simtit emotiile fetelor pe banca si mi-as fi stapanit cu greu privirea in stanga sau in dreapta. Nu as fi putut sa recit tot acest discurs, m-as fi pierdut undeva la mijloc iar cei care nu ma cunosc indeajuns ar fi interpretat gresit umbra de regret din voce. Oarecum, decizia de a nu fi acolo, in fata voastra si alaturi de ei, e ceea ce-mi trebuie sa-mi pot recupera demnitatea si increderea in fortele proprii. Iubesc AIESEC Galati si va respect pe toti, voi fi aproape oricand, oricum, insa uneori, lucrurile nu pot fi sterse cu nimic. Mult succes AIESEC Galati ! Show them how it’s done !

Lotta love, M. !

In lumina Pastelui

Imi amintesc cu drag un Paste cu multa agitatie in bucatarie, cu miros de cozonaci si faina pe masa de langa geam; eu si Cza desenand cu carioci ore in sir, oua si tata plimbandu-se prin casa, mereu ocupat. Erau vremurile in care, plecand la Inviere, mama ne spunea raspicat sa nu care cumva sa ne uitam la filmele de la televizor cu rastigniri si sange ca nu sunt pentru noi; si cum se inchidea usa, ne bagam in pat amandoua, ciupind din mancarea asezata frumos pe masa in bucatarie, si ne uitam la patimile lui Hristos, plangeam, ne ascundeam sub cearceaf si apoi adormeam. Sarbatorile aveau alta semnificatie, in agitatia aceea, cu pregatiri si entuziasm, planuri pentru inca o seara speciala si apoi zilele in familie, cu mese intinse, cu veri de prin diferite colturi ale tarii si matusi care te ciupeau de obraji, Pastele nu era doar un motiv sa iti aduni familia la un loc ci un prilej de schimbare, de a fi mai bun, de a ierta, de a renaste!

Anul acesta, Pastele a fost discret. Bunicii mei au plecat sambata la Botosani si, s-au asigurat ca vom avea de toate. Nu a trebuit nici macar sa vopsesc oua sau sa imi incerc talentele la framantat aluat pentru cozonaci. De toate detaliile "organizatorice" s-a ocupat bunica. Stia cu siguranta ca nici eu, si nici tata, nu suntem foarte traditionali si in mod sigur, ar fi fost inca o sarbatoare in doi, cu mancarurile noastre favorite si discutii printre dinti. 

Sambata seara m-am intalnit cu fetele si am stat la o minunata discutie in bucataria R., cu geamurile deschise, bere, vin, dulciuri si cola. Am invatat doua dansuri (:X) sub privirile pestisorilor din acvariu si am mai pierdut vremea pana au ajuns si ceilalti. De Inviere am fost la Precista. Mirosul de iarba verde si toti vecinii mei, unii cunoscuti altii necunoscuti, toti cu lumanarile in mana, mai piosi ca oricand, m-au trimis cu gandul la anii trecuti. Slujba a fost scurta. In incercarile C. de a o asculta pana la capat, energia celorlalti, nerabdarea lor de a scapa din incinta evlaviosilor treziti tarziu si imbracati frumos pentru inca un eveniment social, i-au scurtat momentul de sfintenie. Mi-am dus lumanarea acasa, am plimbat lumina prin toate camerele (cum spune traditia), i-am spus tatei "noapte buna" si am plecat.

Ne-am trezit ratacind prin Braila, cautand cartierul lui Cristi. Dupa cateva indicatii am si reusit sa ne gasim unii pe altii, ne-am imbratisat, ne-am impartasit sentimente pierdute in ani mai frumosi, am ras pe seama C. si ne-am despartit in urari pascale. A fost o seara neconventionala, mai speciala decat de obicei insa nu la fel de speciala precum anii trecuti. Cumva, ne-am pierdut cu totii intr-o rutina care ne fura treptat prilejul de a mai fi surprinsi, de a nu suspecta detaliile, de a ne bucura si atat. E un ritual care se intampla pentru ca trebuie nu pentru ca il simtim sau il dorim cu adevarat si asta ne indeparteaza tot mai mult de natura noastra.

In curand, va trece si Pastele, imi e dor de Z. si amandoi i-am simtit lipsa pe scaunul ei la masa. Sunt sigura ca si ea se gandeste la noi si singurul lucru care ma incalzeste e ca timpul se grabeste sa o aduca acasa, sa ne plimbam de nebune pe strazi, sa privim cerul noaptea tarziu, din balcon, sa-l impartim pe domnul Peste si sa ne trezim impreuna. 

E o zi frumoasa si calda. Va doresc tuturor un Paste linistit, multa incredere in voi, multa putere si mai ales fericire. Sa fiti fericiti oricum, oriunde, oricand!

Hristos a Inviat!

Lotta love!

Harti ale sufletului

The English patient...

"My darling. I'm waiting for you. How long is the day in the dark? Or a week? The fire is gone, and I'm horribly cold. I really should drag myself outside but then there'd be the sun. I'm afraid I waste the light on the paintings, not writing these words. We die. We die rich with lovers and tribes, tastes we have swallowed, bodies we've entered and swum up like rivers. Fears we've hidden in - like this wretched cave. I want all this marked on my body. Where the real countries are. Not boundaries drawn on maps with the names of powerful men. I know you'll come carry me out to the Palace of Winds. That's what I've wanted: to walk in such a place with you. With friends, on an earth without maps. The lamp has gone out and I'm writing in the darkness."(K)

A.: I just wanted you to know: I'm not missing you yet. 
K.: You will.

A.: You're wearing the thimble. 
K.: Of course, you idiot. I always wear it; I've always worn it; I've always loved you.

A.: Every night I cut out my heart. But in the morning it is full again.

*

Nimic nu descrie mai frumos; mai frumos decat lumina cerului de azi, sau clipele de ieri, sau cuvintele lui Tudor in "Memoria trupului", samburele de viata pe care unii il ignora, cautand fructele unor clipe efemere, fara gust. In pasi de dans, cand lumea ta se intalneste cu a lui, cand focul te mistuie pana la ultimul sarut pierdut, sau ultima portiune de piele ce nu-ti apartine, pana ramai o cenusa din care renasti dar cu aceleasi rani, lumea se deschide zambind; iti face loc sa gresesti, sa inventezi alti pasi, sa te joci cu rolul tau in singura piesa unde esti actor principal.

M-am trezit in cuvintele lui T. si-am realizat inca o data ca nu suntem deloc speciali. 

*

E aceeasi sambata de ieri. Iubesc.(Suntem prea tineri sa ne facem planuri asa ca tot ce ne ramane e azi, si azi vreau sa fiu fericita!)

<3