Sand in my shoes

Imi port cu mandrie inelul rosu din plastic, ca un sef de trib mandru de bijuteria lui. Sunt urme de nisip pe covor si cateva scoici stau aruncate pe masa, asezate ca si cum nu le-as fi scos din grupul de scoici intregi sau pisate, pe care am calcat acum cateva ore. Un sentiment de liniste ma imbraca si desi stau uda in mijlocul camerei, iar marea e prea departe acum sa-i mai simt mirosul, inchid ochii si ma gasesc pe acelasi mal, privind aceleasi valuri.

Mi-am petrecut sfarsitul de saptamana in Constanta, in formula magica de 5. Planurile din timpul saptamanii trecute au fost brusc date peste cap, dar nu a durat mult sa stabilim destinatia in care ne-am pierdut cele mai frumoase ore, vizitand marea. Cand suntem toti, imi place la nebunie sa ii privesc vorbind liber despre orice, cele mai traznite idei, cele mai ascunse ganduri sau cele mai socante evenimente din timpul zilei si nu numai. Imi place mai ales felul in care ne alegem destinatiile pentru suc/cafea sau pentru petrecerea timpului liber departe de oras. E mai mult decat un brainstorming, e o libertate desavarsita in alegeri si sugestii, facand lucrurile asa cum vrem noi, unde vrem, cand vrem.

Am plecat sambata dimineata la 7. K. a avut grija sa ne « ridice » pe toate din fata blocului, surprinzandu-ne cu cate o poza. Ne-am urcat in masina, adormiti cu totii, entuziasmati de clipele ce aveau sa urmeze, de drum si de planurile pe care ni le faceam din mers. La prima oprire, ne-am dat seama ca in benzinaria cu pricina, orice combinatie de produse te aducea la intrebarea finala « Doriti si’o prajitura casei ? » iar nota era aceeasi, 8 lei. [ :))] Vremea a fost frumoasa, calda si numai buna de calatorit cu masina. Am facut poze, am ascultat muzica, ne-am crucit la drumurile brazdate de gropi si F. isi intorcea capul de fiecare data cand un tir trecea amenintator pe langa noi. Superstitia lui K. s-a dovedit in curand indreptatita, dupa prima amenda pe care un nene politist, intrerupt din ocupatiile lui cu gogosi, s-a grabit sa ne-o bage pe geam, mai in gluma mai in serios. Ce-i drept, distrati de melodiile mp3-ului meu, niciunul n-am observat mica infractiune sau pe nenea care isi pornise deja sirena, ca in filmele cu urmariri periculoase.

Cand am ajuns in Constanta ne-am grabit sa atingem nisipul. Am parcat undeva sus, in oras, si am coborat pe plaja unde peisajul iti taia respiratia. Ce oameni norocosi ! ma gandeam. Sa ai marea atat de aproape, in fiecare zi dispusa sa ti se intinda la picioare, sa te gazduiasca in timp ce-o privesti cum se freamata in valuri si tu in ganduri, sa te ascunzi in cantec de pescarusi, sa te tii de mana cu cel iubit, ingropandu-ti talpile in nisip si privirea in ochii lui, sa prinzi noaptea pe mal in saruturi dulci..ce noroc !

Mai curajosi decat mine si-au suflecat pantalonii, si-au scos incaltarile si-au intrat in apa. Eu ma gandeam la cei 5 copii nenascuti.[ :))] Am avut un puternic sentiment de deja-vu. Mi-am amintit de LPMul din mai si cum ne rostogoleam fericiti pe nisipul fierbinte, in zambetele lor. Am scris cu o creanga cateva cuvinte pe nisipul ud, ganduri pentru Cza si aia mica, ganduri pentru Gazeluta si alte ganduri. In larg, apa stralucea atat de frumos si toti priveam pierduti in albastrul ei, multumindu-ne in gand, pentru ca eram acolo.

Am plecat de pe plaja sa exploram Constanta si superstitiile lui K. nu se terminasera. Ne-am amuzat copios cand, in spatele nostru, o alta masina de politie striga in porta-voce « Loganul de Galati sa traga pe dreapta ! » A fost amenda cu numarul 2, moment ce nu ne-a afectat absolut cu nimic nici dispozitia generala, nici scurta sedere in minunatul oras de la mare. Ne-am plimbat in port, pe o faleza mult mai frumoasa decat imi imaginam, cu multi oameni, copii si lucruri frumoase expuse atat cat trebuia. Desi R. vroia sa mergem la « Pestinariu », am renuntat la idee, multumindu-ne cu un popas la o terasa foarte draguta [cu organizare precara insa :))]. Stateam la o masuta pe marginea apei si in larg erau acostate cateva barci. Imaginea era rupta dintr-o poza cu porturi italienesti in care lumea isi gasea refugiul departe de poluarea orasului. L-am vazut pe Dony si am facut cu totii senzatie la masa, discutand despre diverse, asa cum facem noi de obicei, fiecare in legea lui. F. sufera de masele, eu cautam o unghiera, R. facea poze, K. ii explica F.ei initialele masinii iar Cristinutsa se prapadea de ras cand toate cuvintele se intalneau la mijloc de unde se intorceau in acelasi loc, fara noima : « Ce naiba tot fac aia la bucatarie ca ma duc peste ei ! », « Ai inteles care e faza cu masina da ? », « Oare astia au unghiera pe aici ?/Uhm, ce inghetata buna ! », « Eu beau bere. », « Da-te sa-ti fac o poza ! »

Am pierdut vreo doua ore in port admirand peisajul, atipind un pic in masina si spre seara ne-am dus sa mancam. Proasta decizie cu meniul(suntem toti de acord, cred !) insa data viitoare vom sti sa ne limitam la meniuri cu cartofi prajiti si crochete. Desi intentionam sa ajungem in Vama sau in Costinesti, orasul a fost o buna alegere pe care am sarbatorit-o cu lichior, votca cu Granini, bere si indubitabil, multa cola. Am toastat pentru multe lucruri, mai ales pentru prietenie, pentru noi, pentru ca eram impreuna, pentru iubiri frumoase si apuse, pentru Gazeluta, pentru ipocrizie (pentru ca era motivul pentru care eram toti atunci, acolo), pentru vremuri mai bune, pentru ghiului meu rosu si pentru Dony.[ :))] In larg, ne-am luat patura si ne-am asezat pe stabilopozi. Am cantat pana ne-am pierdut vocile de tot (si pana s-a terminat bautura), am dansat sincroane [ :))] fredonand melodiile, am ascultat marea cum se izbea in zeci de valuri si am privit cerul plin de stele.

Dimineata, inghesuiti, mahmuri si putin tafnosi, pierdusem rasaritul. Soarele tasnea indiscret din orice ochi de geam si pescarusii zburau in legea lor deasupra noastra. Am pornit motorul si am plecat, oprindu-ne la Carrefour sa mancam. Un alt deja-vu m-a trimis in trecut. La aceeasi masuta din fata cu Springtime, un alt cuplu se tinea de maini, privindu-se finuts. Le-am zambit si am plecat. Superstitia lui K. s-a oprit la a3a amenda, in drumul spre casa. Cu totii am inteles ca escapada noastra probabil supara sortii, sau, oricum, norocul nu era chiar de partea noastra. Am ajuns insa cu bine acasa, obositi dar fericiti, inca sub vraja unui week-end departe de tot.

Uneori, timpul nu e de ajuns sa-ti vindeci o inima indoita, o asteptare esuata sau o experienta incheiata prost. Uneori ai nevoie de momente care sa-ti aduca aminte ca viata nu e formata numai din ce cunosti ci mai ales din lucrurile pe care urmeaza sa le afli pana in ultima secunda. M-am lasat purtata de val week-endul asta si am lasat marea sa stearga urmele scrise ieri pe nisipuri umede.

Lotta love ! [and this http://www.youtube.com/watch?v=xcNdgP3Gi_I]

Doar inceputul

Am invatat ca trebuie sa ma astept la orice ! Nimic din lucrurile pe care le-am trait de la inceputul anului nu mi-au trecut vreodata prin minte, cel putin nu am constientizat ca mi s-ar putea intampla mie. Lectie sau nu, am primit multe « linii in palma », atat de multe incat uneori simteam ca ma sufoc. Mereu ne intrebam « De ce mie ? » si intotdeauna raspunsul vine dupa multe reprize de dezamagiri, dar vine. E sigur ! In cele aproape trei luni, toti oamenii pe care ii credeam intr-un fel s-au schimbat, toate lucrurile pe care le stiam intr-un fel, s-au schimbat. Toata graba asta mi-a dovedit ca, de fapt, poate nu ele s-au schimbat subit ci eu am inceput sa le vad treptat, asa cum erau. Initial te confrunti cu un soc, e un soi de conspiratie in care te afli fara sa stii de ce sau cum totul s-a intors impotriva ta. 

Peste noapte te trezesti inlaturat si judecat pentru lucruri care altadata te defineau ca persoana, te identificau ca individ, te diferentiau de restul. Oamenii sunt ciudati in complexitatea lor dar niciodata nu se schimba peste noapte ! Cumva, tot show-ul la care am asistat in cele cateva luni mi-au demonstrat ca in viata, nu te ai decat pe tine. Increderea e relativa, chiar si lucrurile pe care le spui la un moment dat, sentimentele pe care le impartasesti, mana pe care o intinzi sau respectul pe care il acorzi. Suntem toti parte dintr-un ansamblu in care piesele se schimba constant si mai devreme sau mai tarziu, trebuia sa ma desprind de piesele pe care le stiam, sa fac parte din alt ansamblu.

Astazi am petrecut a2a zi de Pasti la gratar. Desi vremea nu a fost chiar de partea noastra, toanele ei s-au pierdut in compania celor 5 prieteni ai mei. Ne-am intalnit azi-dimineata la 10, ne-am urcat in masina, am facut cumparaturile in locul nostru special, mai eficient decat ultima data. Evident, multe amanunte le-am pierdut din vedere asa ca ne-am intors acasa la K. dupa muulte altele. Imi place sa ma plimb cu masina, nu « sufar » de masina ci imi place sa calatoresc, senzatia de a pleca undeva, oriunde, departe, imi creaza o stare de bine si liniste.

Am ajuns la Garboavele, ne-am instalat, K. did all the work (respectele mele !), am jucat remy, F. ne-a citit din “Biblia femeilor singure in epoca moderna”:)) , am facut teste, ne-am mai luminat cu cateva detalii (:D), mi s-a dat in carti de vreo 3 ori (e deja clar ca o sa am doi copii si un pic, ceea ce e doar jumatate din obiectivul meu, ca peste vreo 7 luni, ma voi impiedica cu stangul si o anumita masina care nu e Ford :)) o sa opreasca langa drumul pe care o sa merg si tot asa.) si am jucat un Fazan mai deosebit. ( :D)

Mancarea a fost excelenta, mai multa decat ne trebuia..ca de obicei !(cum sa te abtii insa de la carnachos ?:X)A fost cam innorat si frig, insa ne-am adunat cu totii la un loc si ne-am incalzit cu o gluma, un paharel si cateodata in jurul focului, cu K. Desi era sa ramanem peste noapte acolo, cativa baieti ne-au venit in ajutor si am putut pleca spre casa. A fost o zi frumoasa si linistita in compania unor oameni dragi. In momente cum a fost cel de azi, ma simt norocoasa si in siguranta. Nu-mi e frica sa fiu ceea ce sunt, sa spun ceea ce gandesc, sa fac ceea ce simt si intotdeauna ma simt mai completa. Thank you guys for this !

K. a zis un lucru dragut care mi-a ramas in minte, ar vrea sa ma vada atunci cand o sa-mi poata spune de-a binelea « MamaRusia » E un gand care-mi lumineaza chipul si care-mi da putere sa trec peste orice ! All i need is the air i breathe and a place to rest my head!

Song of the day :

Lotta love honeyz !

LOT

Ma paste o raceala crunta. Dupa cateva zile in afara orasului, organismul meu riposteaza iar, ca o planta uitata intr-un ghiveci cu prea putin pamant. Vineri, sambata si duminica am participat la o conferinta in Pitesti.Vremea a fost excelenta, organizarea a fost satisfacatoare (:D), contentul a fost cat de cat acceptabil iar prezenta lui Octavian Belu in incheiere a facut toti banii. In linii mari, LOT-ul (Leaders of Tomorrow) s-a dovedit a fi un bun prilej de a ma intalni cu vechi prieteni din reteaua AIESEC dar si de a mai castiga cateva notiuni despre mediul corporate, exhange sau lumea din afara mediului studentesc in care ne scaldam toti, in siguranta.

Am scris in total 8 pagini pe un carnetel, in calatoriile cu trenul, vineri dimineata dupa petrecere si in momentele goale din timpul celor 3 zile. N-am sa va povestesc tot pentru ca unele detalii nu-si au rostul; perisabilitatea lor a atins apogeul acum cateva ore asa ca le-am taiat cu o linie orizontala.

Am plecat spre Pitesti dimineata la 7. Drumul pana in Bucuresti a parut mult mai scurt decat cel pana la Pitesti, asta probabil pentru ca ni l-am ocupat cu reviste, muzica, si jucandu-ne cu un bebe de 11 luni. Ajunse in Pitesti am zis sa ne familiarizam cu orasul, asa ca ne-am luat trolerele si am cutreierat strazile in cautarea hotelului Muntenia. Ca peste tot, taximetristii ne trageau practic de mana sa ne urce in masini. Am ramasa insa pe pozitii si ne-am continuat drumul care tot castiga kilometri in plus. (*Guys aveti o problema cu aprecierea distantelor.)

Camera de hotel situata la etajul 8 (yep, cifra magica!) avea o priveliste superba. La poalele grandiosului hotel M. se intindea o parcare generoasa de masini de peste tot iar noaptea, sute de lumini ne tineau lipite de geam, observand diverse activitati in cladirile din imprejurimi. Prima zi de conferinta a fost destul de aerisita. Cu exceptia sesiunii tinute de Arie, povestirile despre exchange si learning circle-ul de tip exit interview, nu m-au provocat indeajuns. Sesiunea olandezului A. a fost scurta dar interesanta. Am fost pusi sa ne vizualizam viitorul alcatuind o lista cu 10 lucruri pe care vrem sa le facem pana murim, sa ne gandim la slujba ideala, la cum s-ar imparti timpul si cum ar sta echilibrul dintre relatiile cu oamenii, timpul pentru trup, minte si job. A fost un exercitiu de introspectie pentru fiecare din sala si un bun inceput pentru cei care, ca si mine, inca ezita sa porneasca la drum.

Aceeasi atmosfera din conferinte m-a insotit tot timpul. Plimbarile cu liftul mi-au trezit amintiri despre ultimul NC, diminetile cu rom, votca cu cola, in miros de tigara, alergarile pe coridoare cu A., muzica la maxim din camera, chiar si prima (poate si marea) schisma a EB 0910. A fost un an bogat in experiente tumultoase. Oamenii pe care i-am revazut m-au facut sa ma simt ca atunci. Cumva, ruptura de tot flow-ul firesc pe care altii il au cand isi termina experienta @, m-a facut sa realizez cat de frumoase au fost clipele pe care alta data le uram pentru ca ma incurcau; pentru ca nu erau perfecte, asa cum le visam; pentru ca nu de putine ori ma impiedicau sa fiu cu EL, sa fac ceea ce-mi place sau sa vegetez si atat.

Din afara, ca doua stigmate, eu si F. am adunat toate gandurile, toate gesturile, toate cuvintele nerostite, toata ura sau dezgustul si le-am aruncat pe geam acolo, la etajul 8, inca din prima seara. Se spune ca ce nu stii nu te poate rani si uneori oamenii nu vad lucruri nu pentru ca nu ar exista ci pentru ca nu sunt constienti de existenta lor. Indiferenta creioneaza un peisaj mai sumbru decat orice manifestare fizica, decat orice abatere de la mersul firesc, etic sau de conduita. Benevol sau nu prea, ne-am impartit in 2 tabere ce aclamau in acelasi ritm, cu aceeasi pasiune, acelasi shout. Au fost doua tabere reprezentand acelasi ideal, trecutul si prezentul, la mese diferite, sub priviri diferite, mancate incet incet de un orgoliu tampit dar benefic poate, pentru evolutia tuturor. Ne-am evitat cum fac magnetii de aceiasi poli. A fost o intelegere tacita, de ordin emotional, o bariera ce s-a impus din primul minut.Prima petrecere s-a consumat in stilul inconfundabil, @ : s-au dansat roll-call-uri, s-a baut bere, s-a vorbit in stanga si'n dreapta, din local in local.

Imi lipseau diminetile la hotel. Sambata m-am trezit, intr-un pat dublu, cu F. dormind langa mine. Agitatia din fata hotelului m-a motivat sa incep ziua devreme, fiind pregatita pentru absolut orice. Sesiunile au fost mult mai interesante: prima a fost o simulare de outsourcing tinuta de Accenture, in paralel cu sesiunea celor de la P&G, a doua a fost un joc de administrarea resurselor bazat pe diverse strategii - asta a fost momentul de competitie al zilei. In pauza de dupa pranz, ne-am luat putin timp si am vizitat parcul Trivale pe care tata mi-l recomandase. A fost un moment de respiro in care mi-am incarcat bateriile si unde mi-am abandonat cateva idei ce nu-si mai au rostul.

Ultima seara a fost plina de incarcatura emotionala. Stiam cumva, ca nu trebuie sa ma entuziasmez prea mult dar, undeva, asteptam o sclipire, o reactie sau un gest, un cuvant poate, care sa alunge macar pentru o noapte cenusa din ce a fost.A fost in zadar. Am aplaudat cu drag si am tremurat de parca le-as fi tinut eu diplomele localelor premiate. Au meritat si ii respect pentru asta. Au muncit mai mult, s-au bucurat mai mult, si-au apreciat mai mult resursele, s-au respectat mai mult, au profitat mai mult. Si noi am castigat in final. Vazandu-i pe ei in fata, am simtit impactul ultimului an. Am simtit admiratie pentru prietenii mei, pentru fetele din EB, am zambit amintindu-mi clipele frumoase, multele clipe frumoase.

La petrecere mi s-a spus ca sunt frumoasa si asa m-am simtit toata noaptea. Am vrut sa-mi induc aceleasi emotii de anul trecut; acelasi entuziasm, aceleasi sentimente de implinire si echilibru. Am reusit! Ca si cum s-ar fi dat timpul inapoi, m-am simtit ca la inceput de mandat. Spre dimineata am plecat imediat dupa LP - In the end, pe care am ascultat-o stand pe canapea, privind din afara o imagine pe care am salvat-o in gand si'n suflet.

Intalnirea cu Belu de duminica a fost poate laitmotivul prezentei mele la conferinta cu pricina. Discursul lui scurt si la obiect, fara nicio ezitare sau vreo incercare de epatare cu insemnatatea lui profesionala, m-a trezit un pic la realitate, in societatea modelelor false pe care si el le arata cu degetul, subtil si discret, cantarind cuvintele. Mi-a placut reactia lui in sala plina de curiosi care-l priveau dintr-o alta lumina. Intr-o ora si un pic si-a incheiat prezenta cu o intamplare de-a lui N.Iorga, spunand "pe-aici au fost stramosii mei, aici azi sunt si eu; pe-acolo au mers stramosii mei, acolo merg si eu." 

Cand am plecat din Pitesti ploua. Pe drumul inapoi acasa am ascultat muzica si am scris. Erau multe idei neterminate in gandul meu, cateva regrete, multe zambete si batai din palme. Pe geam curgeau picaturile de ploaie intr-un ritm tot mai alert; eu ma gandeam la alte geamuri, pe alte drumuri si apoi ma intorceam la cuvintele mele. Desprinsa de toate clipele din cele 3 zile, camera mea m-a primit mai calduroasa ca oricand. Am adormit tarziu dar instantaneu. Ieri a fost luni, dar e alta poveste. To be continued.

Lotta love!

OPT

4 baieti + 4 fete = un gratar pe cinste!

La 9 si un pic asteptam, cu F. un maxi taxi, gandindu-ma ca e prima oara cand chiar aud clopotele de la biserica batand. Ciudat pentru ca am 3 biserici in vecinatatea blocului si totusi, e prima duminica in care chiar le-am auzit rasunand:D.

Ne-am urcat in masini si ne-am dus la cumparaturi. Fara nicio idee despre ce urma sa cumparam, sau cat, ne-am pierdut unii de altii printre raioanele din K. Era prima oara pentru mine si F. cand mergeam acolo, deci ne-am simtit nevoite sa-l cercetam. Ne tot incrucisam pe la raioanele cu preparate, suc si chipsuri, amintindu-ne din cand in cand scopul initial pentru care eram acolo. Am pierdut vreo 15 minute la raionul de cosmetice si apoi jucarii, papetarie, ignorand apelurile baietilor. Cu greu ne-am hotarat ce bauturi sa luam si cata mancare si ce fel de bere sau cata cola (there's never enough isn't it?), mai ales cand descoperisem oferta de 3 parfumuri aromatice la pret de 2 si incepusem sa testam tot prin magazine.

Incredibil de multa rabdare au avut baietii. S-au plimbat in legea lor prin raioanele deloc interesante, si-au dat cu parerea cand a fost nevoie si ne-au suportat cu stoicism toanele si foielile prin supermarket. Aveam sa petrecem o zi intreaga impreuna deci testul asta trebuia sa fie trecut cu brio. They got a 10 plus! Ne-am intalnit cu totii la casa si am realizat ca pierdusem din vedere multe lucruri importante. Dupa o scurta cursa inapoi in supermarket, K si A. s-au intors inainte ca banda sa se opreasca. Am platit si am plecat mai departe. La iesire, aparatele alea cu magneti de frigider si mingiute si tot felul de prostioare ne faceau cu ochiul. "La insistentele" R. am cedat atat eu, cat si F. si ne-am apucat sa invartim de zor pana ne-am procopsit cu doi magneti frumosi si cinstiti :)).

Dupa inca o oprire pentru final touch-urile gratarului nostru minunat, cele doua Logan-uri au parasit Galati city. Drumul a fost minunat si pe acorduri de Guess Who si Alicia Keys, dadeam din cap toti in acelasi ritm, admirand peisajul si ignorand gropile de pe sosea.

Pentru un gratar de succes, locul este esential. La un popas scurt, baietii au facut pe investitorii staini sau pe cercetasii americani, inspectand cu interes zona. Evident, noi ne-am amuzat copios pe seama felului in care mergeau toti 4 grupati aducand argumente pro si contra pentru fiecare petec de pamant pe care il gasisera. Ramase in strada, i-am asteptat cuminti langa masini discutand despre cablurile suspendate (!?!). 

Am ajuns in sfarsit la "the place". Dupa cateva defrisari (nu masive) am coborat cu totii si am inceput sa ne instalam. Fetele au intins patura si cam atat :D. Baietii s-au grabit sa scoata scaunele si masuta, jocul de remy, umbrela pentru soare, gratarul si toate cele. Ne-am asezat cu toatele pe patura si am zacut asa vreo doua ore rasfoind reviste, mancand chipsuri, facand poze si admirand baietii in actiune. 

Trebuie sa recunosc, si o fac cu mult respect si consideratie, ca baietii astia 4 au facut o treaba excelenta. Trecand peste faptul ca ne-au adus umbrela si s-au afumat de zor facand mici si carnati si cartofi copti, nu s-au plans niciodata de lenea noastra crunta. Timp de aproape 9 ore, am somat toate 4, stand la soare. Aliniate, pe patura mea fix de 4 persoane, am privit cerul si ne-am amuzat din nimicuri. Sub umbrela frumos colorata, peisajul cu palmieri si plaja m-a trimis cu gandul la mare. In curand imi voi ingropa talpile in nisipul fierbinte privind in zare unde toate gandurile sunt posibile.

Tot azi am jucat remy pentru prima oara. Fetele m-au fentat insa, data viitoare imi voi lua revansa! Inca mai simt soarele pe fata si nu am scos patura pe balcon la aerisit. Am timp. (:D) Primavara a inceput azi cu cei 7 magnifici si amintiri pentru o viata. Stiu ca sunteti toti la fel de obositi ca si mine dar m-am simtit datoare sa postez aventurile de la gratar.

Ce-i drept n-a fost totul perfect, adica, mai aveti de invatat, organizarea a lasat putin de dorit si oricum sunteti la inceput, am zis un 7 cu indulgenta si nah, nu ne-a tras pamantu' si nici macar caviar sau apa termala sau hai un canal cu apa curenta si gel de dus in "baie" dar fie. U rule!:D (inside joke cu fetele)

Wasted, lotta love!

P.S. Copyright Klin pentru "opt" insa e cifra magica de azi !