Nimeni de nicaieri

Confuz...ca o amnezie temporara. Bucati din memoria pierduta partial, se intorc fragmentar, sa trezeasca alte stari, stari latente, ascunse sub straturi de piele si oase si vene. Simt circuitul greoi, cu intarzieri de reactii si printscreen-uri neasteptate. Amintirile se amesteca pana cand creaza confuzie. Ce inseamna floarea de pe covor? Cand s-a ratacit bratara din piele, pe unul din sertarele deschise? A carui jumatate o pastrez atarnata de sufletul meu confuz, intr-o urma de ata ce sta sa-si piarda din caracteristici? Hartia ingalbenita de timp, si nisip, a sters aproape tot. Cuvintele nu se mai disting, dar palmele o recunosc, ca intr-o noapte ce a inceput si s-a sfarsit in acelasi timp.

Se rostogolesc pernele una dupa alta, printre usi deschise, geamuri inchise, maini si picioare goale, pana in strada..pe trepte necunoscute, pereti mazgaliti de pasi timizi, de strain care iubeste. In carti respira flori si frunze. Ochiul le recunoaste tacut, le pastreaza pentru un minut imaginea, pana cand se destrama incet; castele de nisip pierdute in zare, praf care alearga neincetat inainte si inapoi.

Trupul flamand, intins intre cele doua lumi, invata sa recunoasca. O data sters de urme si pete, amprente ce lasa cute adanc sapate, tanjeste acum dupa arsuri si patimi, bucati din memoria pierduta. E confuz si amnezic si strain. E trupul nimanui, de nicaieri.

...

Always and forever is such a long, lonely time...