Caut fericirea, cu genunchii infipti in asfalt.
Oamenii ma privesc iscoditori iar judecatile lor ma gadila.
Daca nu ar clipi, as putea sa ma ratacesc pe cararile inguste
De pareri impartite.
Sunt dispusa sa o cumpar.
m-as multumi cu efectul slab de satisfactie invelita intr-o punga de plastic,
sau cu tutunul de idei second hand
pe care l-as fuma cu pofta doar in noptile cu luna plina.
Curiozitatea m-ar impinge sa incerc fericirea de scurta durata.
Nu-i mare filosofie!
Mi-as putea da cu imprumut jumatate de inima,
si o mana. Pe cea dreapta.
Probabil ar fi un targ rentabil, sau macar pe aproape.
Oricum n-ar rezista.
Oricum n-as rezista.
Cu genunchii departe de lama constiintei
Pe care sunt dispusa s-o ignor,
s-o las sa rugineasca, intr-un colt ferit de lumina,
sau de adevar,
caut fericirea prefacandu-ma ca inca,
ma pot multumi cu orice.
Sau nu.
Urasc linistea.
E un sentiment reciproc.
Uneori se aseaza pe scaun, in camerele unde respir,
Alteori in mine.
O urasc pentru ca ma cunoaste.
Imi stie spatiile goale,
Camerele nelocuite ale mintii in care ratacesc deseori.
Stie sa ma seduca si sa-si piarda urma,
Pe aceleasi refrene.
Linistea e cruda.
E nemiloasa si e acolo.
Acolo unde, de fapt nu e nimic.
Dar eu ma pierd in nimic si ma las atinsa de mii de maini,
Ma las rapusa de mii de voci,
Cuvinte care se ascut neincetat,
In liniste.
Ceasul nu ticaie, apa nu curge,
Vantul e mort si peretii au intepenit.
Podeaua nu scartaie,
Cheia nu se invarte in usa, lemnul e adormit,
Fierul e mort, rastignit in cuie.
Inghit vina ascultand secundele cum se consuma,
Urand linistea,
In liniste.
