Premeditat

“Ca sa traiesti va trebui sa te omor”, mi-ai zis.

"Voi fi nevoit sa smulg din tine viata pe care o stiai, si in care existai fictiv, ca un personaj creat cu atentie pentru un anume rol. Va fi greu dar trebuie sa inec departe de tine nevoia de alti oameni. Trebuie sa sufoc teama, sa tai orgoliul de la radacini, pe el si tot raul care se ascunde sfios in camerele fiintei tale, cele mai intunecate, de care nici macar tu nu stii.

Va trebui sa te leg, pentru ca la un moment dat nu ai sa ma mai vrei, nu ai sa ma mai recunosti, nu ai sa ma mai gasesti in noua viata.

Am sa-ti leg fricile si toate gandurile negre care te tin pe loc, strans, cu o funie groasa, pe care sa n-o poti rupe si am sa-ti inchid toate scenariile in sertare mari, intunecoase, unde sa se dizolve incet dar sigur.

Cand am sa termin cu tine, ai sa ma urasti poate. Cu siguranta eu o sa ma urasc. Poate o sa ma grabesc si din neatentie o sa scot din tine pana am sa te las goala de tot ceea ce iubesc cel mai mult la tine. Sau poate, dimpotriva, o sa fii mai perfecta decat o sa fiu eu vreodata, si o sa traiesc cu complexul asta toata viata; toata viata noastra noua.

Dar am s-o fac, pentru ca vreau sa traiesti."

M.

Snobismul intelectual sau uzul de cultura falsa

[14.03.2012]

In general sunt o persoana franca. Imi place sa spun ceea ce gandesc si sa fac ceea ce spun. Secretul unei vieti de succes, sau mai bine zis, reteta unei vieti protejate de stress ar putea in linii mari sa cuprinda sinceritatea, respectul si pasiunea de a face lucrurile bine, pana la capat. E o parere proprie, bineinteles, dar ma gandesc uneori ca cele trei elemente enumerate mai sus, ar face din noi oameni mai buni si mai sanatosi daca nu fizic, macar psihic.

Nu e greu sa constientizez ca cetatean al tarii in care ma aflu, ca viata se invarte haotic intre convingeri si pareri distorsionate despre oricine si orice. Cu totii simtim nevoia de afirmare, toti suntem condusi de nevoia de a fi ascultati, intelesi si sprijiniti in demersul de a ne construi o cariera sau un tel in viata.

E o Romanie dezbinata, in care nimeni nu reuseste sa gaseasca vinovati, pentru ca, de fapt, vina o purtam cu totii. Nu vreau sa intru in polemici politice sau discutii analitice despre ce nu merge bine in tara sau de ce. Vreau sa ajung la miezul problemei in societatea de consum, care se consuma din cel mai mic unghi, catre cel mai mare, indiferent de clasa sociala, de valori sau principii.

Niciodata nu am fost patriota, si niciodata nu am sa fiu. Patriotismul inseamna sa traiesti si sa intelegi istoria tarii, sa accepti si sa nutresti sentimente de devotament catre regimul care ar trebui sa te protejeze ca cetatean si sa lucreze in folosul tau pentru ca generatiile viitoare sa fie capabile la randul lor, sa duca mai departe averea fizica si mai ales spirituala a tarii in care traim. Nu ma simt patriota pentru ca radacinile mele nu-si au loc intr-un pamant infertil. Nu ma simt patriota pentru ca vocea poporului trece printr-un filtru ales de cei care vor sa auda numai ce le convine. Nu ma simt patriota pentru ca viitorul nu seamana cu un loc in care natiunea isi sufleca manecile pentru acelasi mesaj, pentru aceleasi drepturi si pentru acelasi adevar.

Nu ma simt patriota pentru ca exemplele care ne reprezinta ca popor sunt consumatori falsi de cultura. Sunt cei care ridica steagul Romaniei in aer pentru a-l face si mai vulnerabil, pentru a-l compromite si pentru a-l arunca in ploaia de prejudecati care ne limiteaza.

In dictionar, “snobismul” e explicat simplu ca actiunea de a adopta fara discernamant sau convingeri personale un stil/un lucru/o situatie, doar pentru ca e la moda sau pentru ca anumite persoane il adopta. Eu as merge mai departe spunand ca snobismul imi pare a fi o boala, un handicap psihologic ce il impiedica pe individ sa aleaga singur, sa gandeasca si sa cantareasca lucrurile personal, fara a fi influentat de niciun fel de stimul.

Recunosti usor un snob. E cel care nu da 2 lei pe o apa pentru ca i se pare prea ieftin, sau cea care prefera o geanta de 1000 de euro desi e o bucata de material pe care o va purta de doua ori si in care uneori nu-i incape nici ultimul model de iPhone. E tipul de om care indura o saptamana asidua pentru 10minute de glorie intr-un club, atunci cand comanda cea mai scumpa bautura sau cel care prefera sa-si faca o tunsoare care nu-l avantajeaza doar pentru ca e la moda. Sunt oamenii pe care ii compatimesc si pe care nu-i inteleg. Dar sunt multi si insista in necunostinta lor sa epateze cu orice ocazie si sa “straluceasca” artificial, pentru cateva clipe de satisfactie.

Citeam undeva ca “nu e atat de important ceea ce nu stiu oamenii, cat este de important ceea ce stiu atat de bine si nu este adevarat.” E un citat potrivit pentru aceasta categorie de oameni. E potrivit pentru ca subliniaza perfect labilitatea, spiritul de turma, incapacitatea de a lua decizii proprii, fara constrangeri de orice fel si lipsa de curaj si incredere pe care unii o inlocuiesc cu obiecte care vorbesc in numele lor.

Poate ca nu m-ar deranja atat de mult snobismul, daca s-ar limita la trenduri sau la stiluri de viata, situatii pe care le-as putea evita sau ignora in cel mai acut caz si pe care le-as putea incadra intr-un tipar de “asa nu”. Insa am ajuns la un nivel la care snobismul e o arma pentru ca arunca puterea in mainile gresite. Ma refer aici la snobismul intelectual, sau mai exact la toti acei intelectuali de/pe hartie, acei consumatori falsi de cultura care se afla in pozitii inalte si care, in abuzul lor de putere, ofera imaginea distorsionata a unei societati culte.

In Romania democratica, intelectualii sunt pusi sub semnul intrebarii atunci cand facultatile scot pe banda rulanta diplome si certificari, dovezi de inteligenta si competente care nu de putine ori sunt nejustificate in fata unor situatii penibile care pun la incercare o cultura generala medie. Acesti snobi sunt condusi de idei si valori in care nu cred si pe care nu le inteleg, dar pe care le raspandesc cu aceeasi valtoare ca cel care le emite. Aceste marionete ajung sa citeasca diferite carti pentru ca altora li se par interesante, sau sa asculte o muzica pe care nu o agreaza doar pentru a-si atinge diferite scopuri.

Snobii acestia intelectuali se mint ca apartin unei categorii la care aspira fara s-o cerceteze si s-o disece, fara s-o inteleaga si s-o adopte benevol, sunt cei care vaneaza titluri si pozitii, admiratie si respect fara sa aiba imaginea de ansamblu a valorilor pe care le strica.

Intr-o astfel de Romanie vulnerabila si confuza e probabil firesc sa ne invartim in cerc. Suntem condusi de snobi intelectuali, sclavi ai ideilor fara forma si fara fond, marionete care se mint ca diplomele sau listele de carti citite pe nemestecate, ii fac intelectuali.

Nu sunt patriota si nici nu pot sa fiu intr-un sistem care naste zi de zi oameni avizi de putere, pseudo-intelectuali, snobi care inteleg gresit valorile si care incurajeaza un individualism ce dezbina orice incercare de a fi o natiune.

Marusia.